VICTORIA VICTORIEVNA

Eu în glumă o mai numesc Pobeda Pobedovna. Într-o zi când stătea acolo sus pe-un nouraș și dădea agale din picioruș, ne-a văzut pe noi. Probabil eram un pic ”călduți” și cântam la karaoke, ea amuzându-se pe seama noastră. ”Trebuie să vin să fac regulă în viețile lor”, a zis arătându-ne din degețel. Și iată că într-o seară frumoasă de iulie, în cea mai caldă zi a anului, a coborât pe Pământ.

La maternitate a primit porecla de ”Șefa”, pentru că era mai mereu încruntată, pe la patru dimineața începând un concert de zile mari. Concertele durează și astăzi. Noi deja nu mai atragem atenție, știm că în fiecare dimineață urmează micul scandal de ritual, mica dramă. Dar eu o las să plângă, pentru că atunci când am născut-o, am înțeles această putere miraculoasă și eliberatoare a lacrimilor.

Este mica mea Walkirie și are în ea o forță cărei nici eu nu știu dacă îi voi face față. A primit numele și s-a născut pe data de 20 în cinstea a două femei dragi mie, două mame, cu care nu întotdeauna ne-am înțeles, dar am simțit acea legătură despre care vorbesc oamenii de alde mine – cu simțuri. Eu știu că prin ea voi rupe un cerc vicios, voi schimba karma și e o provocare, dar în același timp și o mare fericire.

Mai cred și în puterea gândului. Când aveam 7-8 ani, m-am apucat să scriu un roman (”roman” spus prea răsunător pentru acele compuneri). Eroina principală era o fată blondă cu ochii verzi pe care o chema Victoria, pe atunci întruchiparea mea a frumuseții feminine. Oare atunci puteam eu ști că Universul îmi va asculta gândurile și ea, în pofida tuturor șanselor genetice în defavoarea mea, a ieșit anume așa cum este.

P. S. Draga mea, Victorița, vei citi acest mesaj peste ani. Tu nu ești nici fata mamei, nici fata tatei, tu ești fata noastră… Tu ești și asta deja e o minune și un dar. Vei crește mare și mă vei întreba și de ”acgigcend”, și de certurile mele cu bunica și cu tata și de capilarele mele crăpate la ochi și multe altele, la care eu voi rămâne bulversată și uneori poate nu voi ști să-ți dau un răspuns, dar te rog un lucru, un singur lucru – să ții minte, că indiferent de toate disputele noastre, noi te iubim și mereu vei putea veni acasă, iar mama te va mângâia, aducându-ți aminte de jocul nostru preferat: ”Merge furnicuța… pe spate la Vicuța… Unde se duce?… Vrea s-o apuce. Da de unde, unde, unde? De urechiușă.” Și nu uita de Lealea, ea este nu doar sora ta, dar și cea mai bună prietenă.

În ordine cronologică, de la punctul ”zero”, până azi – 20 iulie.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s