S.O.S. – VACANȚA! SAU CUM TREZIM COPILUL DIN NOI

Dacă pentru mulți părinți școala li se pare un chin cu veșnicele ședințe, făcutul temelor pentru acasă, colectarea de fonduri și dispute interminabile între profesori și directori, eu am o altă provocare – VACANȚA!

Începând cu 1 iunie, deja al doilea an la rând coșmarul dimineților mele a devenit fraza: MAMA, MĂ PLICTISESC!   Când o aud, tresar, pentru că știu că mă așteaptă niște discuții lungi, în timpul cărora includ dom’ Profesorul din mine și încep a-i citi prelegeri, pe acel ton de ochelaristă de vreo 60 de ani, cum că: ”pe timpul nostru nu existau tablete, computere, telefoane mobile și în general la televizor arătau doar o singură dată desene animate și acelea la ”Povestea de seară” care nu întotdeauna erau pe placul nostru”.

Am crescut cu jocuri de genul Kazaki Razboiniki, Kiss Brysi Meau, Klasiki, Baba Oarba și numai eu știu câți copaci am cățărat în pădurea de lângă casă închipuindu-mă pirat. Și totuși, când venea vara mă plictiseam și eu. Vorba e că toți colegii și prietenii plecau la țară, la bunici, eu însă fiind un copil al balconului rămâneam singură cuc, încercând cumva să-mi ocup timpul. Părinții aveau o vilă în afara orașului, unde, și mai groaznic, prindea doar TVR 1 și acela dacă stătea cineva la etajul doi și proptea bine antena, singura mea distracție fiind serialul ”Dallas” difuzat joi și duminică. Toate treburile din gospodărie se opreau, la finele fiecărui episod discutându-se despre ce soartă cruntă are Sue Ellen și cât de potlogar e JR, Bobby firește fiind prințul viselor noastre.

În restul timpului rămâneam unu la unu cu pădurea pe care o cutreieram în lung și în lat și biblioteca. Țin minte cum îi strigam mamei în față: ”Urăsc vila, urăsc vila, nu am ce face acolo!”. Și totuși până la urmă am găsit ce face și anume ei îi datorez pasiunea pentru citit, pentru natură și pentru savoarea intimității. Apropo, vă recomand cu insistență să citiți acest articol. Plictiseala vină n-are, doar foloase.

Astăzi sunt o mamă mult mai psihotică decât fetița ceea rebelă și curajoasă din copilărie. Mi-i frică s-o las pe Delia singură afară, s-o trimit în parc cu prietenii și nici nu vreau să mă gândesc că ar putea cutreiera singurică pădurea de lângă casă. Și totuși… simt că timpul a sosit pentru a o împinge spre marginea cuibului, or, anume așa își învață păsările puii să zboare.

Deci, ajungem la miezul și partea cea mai interesantă a acestui articol. Am invitat-o pe Dilara, prietena Deliei și cu consimțământul mamei ei, am făcut niște filmulețe în care vă prezentăm câteva jocuri prin care puteți anima copiii în absența gadget-urilor contemporane. Victorița tot participă în ele. Sper să vă delectați și nu uitați de copilul din voi.

  1. Începem de la cel mai simplu joc. L-am învățat de la mama și se numeșete: ”Mama, tata, Jana, hop” (nu mă întrebați de ce Jana, că habar nu am). Cel care este vânătorul trebuie să prindă degetul prin șiretlicuri.

Urmează jocul meu preferat – arătatul limbii. Îl practicam cu unchiul meu, care de fapt mi-a fost un frate mai mare, diferența între noi doi fiind de numai 8 ani. Ulterior jucam necontenit cu fratele meu mai mic cu 10 ani. Mergeam pe stradă și ne arătam limbile, trecătorii crezând că suntem niște ciudați. Bărbatul care a înțeles esența sufletului meu, întotdeauna la plecare îmi arăta limba, ca eu să-l câștig data viitoare.

Regula e simplă. Trebuie să-i arăți limba adversarului, dar în același timp să te asiguri că nu o vezi pe-a lui. De îndată ce el a văzut că tu i-ai văzut limba, trebuie să-l prinzi văzându-ți limba ta. Cam complicat prin text, probabil în video va fi mai clar. Jocul probabil își trage rădăcinile din acel foarte sovietic și agasant: ”be, be, be”.

3. Jocul de-a seriozitatea sau cum îl numesc eu alegoric ”Parlamentul”. Regulile sunt simple – adversarii se privesc unul pe altul în ochi, primul care izbucnește în râs, pierde. Nu e deloc ușor să fii ”parlamentar”.

Trebuie să recunosc că un rival mai serios decât Dilara nu am avut în viața mea, de aceea am hotărât s-o chem la un duel. Să vedem ce a ieșit din asta.

 

Și pe final, concluzia zilei de azi, Machiavelli (pe care îl vor cunoaște în curând) știa ce spunea, când spunea ce spunea. Astăzi am fost un mic Machiavelli, dar ne-am distrat pe cinste. Oricum câștigătoarea a plecat fericită acasă, iar eu în sfârșit îmi pot termina articolul.

 

P. S. Noi azi ne-am veselit și mai avem multe jocuri în pușculiuță de arătat. Iubiți-vă copilul din voi, or noi  toți ne naștem cu o inimă atât de mare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s