You know, I’m fat, I’m fat, I know that

N. R. Acest articol NU este scris în numele tuturor femeilor care au trecut prin experiența celor +/- 20 și ceva de kg. Îmi împărtășesc doar propria istorie și concluziile pe care mi le-am făcut asupra factorilor declanșatori.

Partea I: De trei ori în aceeași apă

Încep de la faptul că de la 16 ani încoace mai mereu (cu excepția câtorva perioade) mă consider grasă. Deci, eu mă percepeam grasă chiar și atunci când cântăream sub limitele normei. Acum, când mă uit la pozele din trecut, aș inventa mașina timpului, m-aș întoarce la puștoaica de mine și i-aș face vreo 10 dușuri reci, i-aș arde vreo 10 palme și aș târâi-o forțat prin tot felul de magazine cumpărându-i cele mai sexy rochii, fuste și tricouri. Eu, însă uram shoppingul, purtând strict pantaloni și pulovere largi, pentru că de, ”sunt grasă”. Ca să înțelegeți cum arătam: la ai mei 162 de centimetri cântăream 48-49 de kg, 50 fiind deja o catastrofă de proporțiile potopului biblic.

Încercam tot felul de metode de slăbire. Numai pastile ”din dinte de viperă” și ”lapte de viermi din Zimbabwe” nu am băut, că totuși câțiva neuroni au rămași întregi în capul meu. În schimb la capitolul diete, sigur eram un campion național. Făceam și mult sport, aveam pătrățele pe burtică, coapse reliefate și bicepși bine conturați. Iată cam așa arăta ”grăsana” de mine, ah da, și să nu uit de gușă, coșmarul vieții mele:

Știți cine mi-a băgat acest complex în cap? Banal, un oarecare Vitea, vecin, băiat care culmea!, mă și simpatiza. El, asemeni insului din reportajul cu pricina îmi repeta în fiecare zi că am șoldurile grase, burtica lăsată și celulită pe picioare. Iar eu înghițeam gălușca, creierul transformându-mi-se într-o gâscă foie gras zilnic alimentată cu tot soiul de gânduri nocive gen ”fuuu, ce grasă sunt”.

De la atâtea găluște înghițite, organismul a hotărât să se răzbune și să-mi arate de facto ce înseamnă să ai burtă, șolduri și celulită. Astfel în timpul primei sarcini am acumulat 25 de kg. După naștere, am reluat regimul activ: dietă, multă mișcare, somn normal, dar orice făceam, săgeata de pe cântar nu cobora mai jos de 62 de kg. Am făcut și liposucție abdominală, dar fără prea mare rost.


Firește gollum-ul din capul meu îmi repeta cu și mai mare ardoare: ”ești grasă, ești grasă, ești grasă!” și obosit de atâta tortură, creierul a hotărât încă o dată să-mi demonstreze ce înseamnă a fi grasă, așa, ca să mă convingă definitiv. Astfel, după a doua naștere cântăream deja 75 de kg – masă inadmisibilă pentru mine.

Depresia bătea din ce în ce mai tare la ușa mea. În acea perioadă stăteam acasă, nu aveam de lucru, nu prea ieșeam nicăieri și aveam o criză fără precedent în relația cu soțul.

10 ianuarie 2012 – este ziua în care mi-am promis că voi avea o nouă siluetă, un nou job și o nouă dragoste.

Am aflat despre regimul Dukan care mie personal îmi convine din două motive: 1. Nu mă restricționează la un gramaj anume al alimentelor consumate și 2. Nu mă limitează la o oră fixă de a lua masa. Vorba e că nu mănânc niciodată dimineața. Așa e constituit organismul meu, lucrez mai bine pe stomacul gol, în același timp nefiind în stare să adorm dacă nu ronțăi ceva. Din toate alimentele interzise cel mai greu mi-a fost să renunț la făinoase, în special pâinea și pastele, și sosuri mai ales că sunt și un gurmand înrăit. Cu dulciurile și cartofii, în schimb nu am avut probleme. Mai multe despre acest regim, precum și o impresionantă istorie de succes aflați pe blogul Marianei Galben, femeia care nu poate să nu inspire.

Efectele s-au simțit chiar din prima lună, iar peste jumătate de an revenisem la puștoaica cea de altă dată, doar că acum aveam ceva mai multă minte (ha, ha, așa îmi părea pe atunci) plus doi copii absolut adorabili. Urmează imagini șocante dar vreau să vedeți diferența de exact un an de la ”până” și ”după”. Nu de alta, dar ochiul care nu vede, nu crede.

Am menținut greutatea de 52-56 de kg timp de doi ani. Mai mult, pentru că nu am jumătăți de măsură, m-am decis și la o operație de abdominoplastie – considerată a fi din categoria celor mai serioase intervenții chirurgicale estetice. La ai  mei 31-34 de ani arătam din nou cu cinci mai tânără. Mă motiva și faptul că aveam un partener cu șapte ani mai mic, diferența de vârstă fiind practic inobservabilă între noi, cel puțin pentru prietenii lui, care considerau că suntem de o seamă. Firește că asta îmi măgulea orgoliul femenin. În plus, am descoperit plăcerea shoppingului, noua relația lărgindu-mi și orizonturile în ceea ce privește sexualitatea.

Astăzi am fix aceleași 75 de kg, dar despre cum și mai ales de ce le-am adunat la loc, precum și ce voi face mai departe, citiți în cele ce urmează, dacă aveți răbdarea și curiozitatea bineînțeles.

Partea a II-a: Toate drumurile duc spre sex… sexul opus

Urmează tema fără tabu. Alimentația nesănătoasă, somnul perturbat, regimul sedentar și multe altele sunt doar factorii secundari ai îngrășatului, pe mine însă mă interesa să ajung la ”rădăcinică”, să înțeleg care sunt motivele intrinsece.

Astfel după mai multe introspecții, inclusiv psihoanalize la specialiști, studii și cărți de specialitate am ajuns la concluzia că atât motivele slăbirii mele, cât și ale îngrășatului sunt legate de sex. Or, sunt o persoană pentru care sexul contează, considerându-l una dintre cele mai sincere forme de comunicare, tătuca Freud având dreptate.

În frageda adolescență, i-am permis unui băiețaș din ogradă, asemeni tipului din reportajul menționat anterior, să-mi insufle că ”sexy” înseamnă a fi slabă. Mai mult, această imagine de slabă și sexy a fost creată la sfârșitul anilor ’80 de către designerii vestimentari mondiali, majoritatea homosexuali, care preferau manechine asemănătoare unor bărbați adolescenți: cu pieptul, fundul și abdomenul plat. Ușor, ușor, pe la începutul anilor ’90 modelul perfect s-a transformat în 90x60x90. Nu sunt homofob, Doamne ferește, dar mi se pare o ironie a sorții ca niște bărbați care nici măcar nu au sărutat o femeie să dicteze heterosexualilor ce gusturi să aibă. Dar… prostia heterosexualilor – au înghițit gălușca.

În noul secol al XXI-lea se tot propagă că frumusețea sufletului e tot ce contează la o femeie, dar scuzați-mă, cu tot respectul meu față de bărbați, nu am văzut nici unul să întoarcă capul pe stradă după sufletul unei femei. În continuare, suntem dictați de ambalaj… și asta mi se pare cel mai trist.

Slăbirea mea a fost condiționată tocmai de acest factor, or, alegoric vorbind, am vrut să-mi ridic ”valoarea acțiunilor pe piață”.  Dacă după prima naștere, dorința mea de a slăbi era să-mi protejez soțul de ”concurența neloială”, în cel din urmă, am dorit ”să-mi ridic potențialul comercial”, știind că fără un ”ambalaj pe măsură”, șansele mele de ”a prinde cumpărătorul” cu cele 75 de kg erau destul de mici. Pentru unii pot părea cinică și mercantilă, dar vă rog tratați toate astea cu mai puțină seriozitate, bine?

Dacă e să vorbesc despre motivele kilogramelor în plus – în toate cazurile au fost legate de o traumă sexuală și nu neapărat abuz. De exemplu, în timpul ambelor sarcini, procesul îmi era strict contraindicat, astfel organismul încercând să compenseze plăcerea sexuală prin mâncare. În plus, rolul de mamă de care mă pregăteam cu cea mai mare responsabilitate, a dat la o parte toate celelalte (în fiecare femeie fiind patru arhetipuri de bază: amazoana, amanta, soția și mama), îngropându-mi sexualitatea în adâncurile conștiinței mele.

”Răul”, însă nu doarme, astfel încât în 2012 instinctul s-a trezit din somnul cel de moarte, dictându-mi noi legi și reguli, făcându-mă să mă îndrăgostesc de un partener, care dincolo de toate, a deschis și cutia Pandorei. Păcatul e dulce, umbra e frumoasă și cei care au citit-o pe Debbie Ford vor înțelege.

Nu cred că există vreun bărbat cărui să-i fi acordat un grad de încredere mai mare, relația noastră, însă terminându-se cu o trădare și o despărțire destul de dureroasă. Nu, nu la infidelitatea propriu-zisă mă refer, ci la intoxicări ”nevinoate” ale creierului cu fraze gen: ”uite ce fată frumoasă pe stradă, vezi ce picioare lungi are”, ”să vezi ce fată cu decolteu am văzut ieri, ei și ce că la tine sânii sunt un pic lăsați”, ”da fata ceea în fustiță scurtă e tare mișto” și așa mai departe.

Gollum-ul firește a început din nou să-mi șotească aceeași frază bine cunoscută și înrădăcinată adânc în creier. Corpul fiind un reper direct al sufletului, imediat a început să reacționeze, clădindu-mi zi de zi, lună de lună o armură de zeci de centrimetri de grăsime. E un mecanism de apărare, ”pseudo-apărare”, or, în final nu reprezintă nimic altceva decât o autopedeapsă.

Am descoperit că rușinea e un sentiment mai neplăcut decât frica: rușine pentru că m-am lăsat condusă de instinct, pentru că m-am deschis ”prea mult”, pentru că mi-am ales un partener nepotrivit, pentru că m-am lăsat intoxicată cu tot felul de aprecieri, care oricât de obiective ar fi, nici pe departe nu reprezintă dragostea, rușine pentru proriul eșec… Dar ce mai contează. Rușinea ca orice altă emoție trebuie conștientizată, acceptată și trăită în cele din urmă, pentru a fi autodepășită.

Zilele trecute mi s-a spus că arăt foarte bine, am burtă, dar am și sâni, și față, și fund, compliment pe care le primesc atât de la bărbați, cât și de la femei.

Partea a III-a: I’m fat and I know that

De două săptămâni țin iarăși regimul Dukan. Deocamdată rezultatele nu sunt vizibile, dar știu că o nouă ieșire din cocon va urma cu siguranță.

De data asta nu am nici băiețaș prin preajmă care să-mi dicteze ce înseamnă a fi sexy. O știu prea bine și singurică și dacă ar ști ei ce pot eu, nu s-ar mai uita nici la burtica mea, nici la coapse și cu siguranță nu ar observa nici celulita de pe picioare.

Nu, nu mă simt confortabil în cele 75 de kilograme: mă mișc mai lent, respir mai greu când urc scările și nu aș vrea să-mi reînnoiesc totalmente garderoba. Sunt rochii pe care încă vreau să le port. În plus, e mult mai econom să slăbesc decât să fac din nou shopping.

De fiecare dată când gollum-ul încearcă să-mi bolborosească ceva, îi răspund că da, sunt grasă… grasă, dar frumoasă. Așa mă simt, acel soi de frumusețe care îmi dă încrederea de sine, care face în continuare să-mi lucească ochii. Știu că de data asta voi slăbi lent, pentru că nu mai am acea dorință impetuoasă de a-mi ”spori acțiunile pe piață”, nu mai am nevoie de un ”ambalaj atrăgător” pentru a atrage ”cumpărătorul”, în general nu mai am nevoie de nici un fel de ”cumpărători” – e o mentalitate greșită.

Tot de ce am nevoie sunt eu însămi: fericită, împlinită și împăcată.

Și când mă uit la aceste poze, văd o femeie frumoasă cu toate ale ei 75 de kg cu tot:

 

P. S. 1: În esență acest ariticol nu este nici despre slăbit, nici despre îngrășat, ci despre simpla acceptare și, mai important, dragostea de sine. Sexy is not showing, sexy is being. Punct.

P. S. 2: Ah, da, și dacă vă place ce scriu aici, nu uitați să dați like la pagina mea pe Facebook, acolo veți găsi mai multe informații decât pe site.

 

 

4 gânduri despre “You know, I’m fat, I’m fat, I know that

  1. Liposuctie, abdominoplastie- cit curaj e nevoie pentru asta. Eu am trait o experienta aproape similara, la 13 ani, 156cm- 84kg. Acum nu a ramas nici urma din acea greutate, am muncit mult, din capul meu. Pe vremea aceea nu existau nutritionisti si nici internet ( ca ultima sursa de informatie). Mi-as dori mult sa povestesti despre aceste interventii si daca a meritat. Eu nu am curaj sa fac, dar am nevoie.

    • Voi scrie neaparat. Nu pot spune ca nu au avut deloc efect, dar efectul acesta trebuie mentinut cu sport si regim alimentar sanatos. Acum, daca te-ai uita la burta mea, nu prea se vede, pentru ca m-am lasat pe o ureche, dar sper ca slabind, relieful abdominal frumos isi va reveni la stare lui initiala. Iar interventiile nu au fost deloc complicate, mi-am revenit foarte repede si am avut increderea totala in specialistul care mi le-a facut. Este vorba de clinica estetica Sancos, chirurgul Ghenadie Contu, it recomand cu toata increderea.

      • Abia astept. Cele mai frumoase momente sunt simbetele dimineata, cind dupa o saptamina de munca si stres, ma trezesc… si surpriza ! Un alt text atit te plin de viata!

  2. Multumesc mult pentru impartasirea experientei tale. Cred ca am ce invata. Eu am vreo cativa ani de cand sunt cu vreo 20 kg in plus, fara a naste copii, dar acumulate din stresuri si socuri. Mi-am promis anul asta la fel un job nou, un corp mai usor si o dragoste noua.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s