”O poveste foarte simplă”

ionela hadarca spectacol

Chiar e o poveste foarte simplă, pentru că tot ce este genial pe lumea asta e foarte simplu. Un spectacol la care aș reveni cu cea mai mare plăcere și, mai important, vreau să-l vadă copiii mei. De ce? Pentru că este o adevărată lecție de viață care conține și umor, și dramă, și întrebări, și răspunsuri toate povestite fără fițe, fără patos, ci simplu, foarte simplu.

Ce m-a făcut curioasă este să aflu că nici un actor din această piesă nu are de facto studiile de profil. Poate tocmai de asta spectacolul a fost unul special, ”curat” aș zice, unul jucat de oameni care trăiesc cu teatrul în suflet, care visează și își realizează visele indiferent de vârstă, oameni care inspiră și chiar, trebuie să recunosc cu roșeață pe obraji, stârnesc și o mică doză de invidie (citește: admirație), pentru că între talent și har există totuși diferență.

Despre ce este acest spectacol? Despre viața moldoveanului de zi cu zi. Nu a celui care toată ziua comentează pe Facebook, nu a celui din oficiu care scrie sute de e-mailuri numărând liniuțele și virgulițele din fiecare mesaj, nu a celui din cluburi și training-uri pe autodezvoltare, ci a celui care se hrănește prin muncă, a celui care ascultă radioul la un loc cu cocoșul, trebăluind mereu prin gospodărie, a celui care în urma reformelor ”atotaducătoare de prosperitate”, nu-i rămâne nimic altceva decât să tragă o dușcă din grajdul vecinului, a celui care în pofida sărăciei, deznădejdii, ignoranței și rănchiunei, până la urmă își păstrează omenia.

Da, despre omenie e acest spectacol, pentru că nu în zadar la noi, la moldoveni atât de des răsună imperativul: ”om să fii!”. Mai mult, această omenie e redată prin prisma animalelor domestice, care cumva te duc cu gândul la ”Ferma” lui George Orwell, un roman care cândva m-a impresionat la fel de mult. M-am îndrăgostit și de scroafa care vrea să zboare, devenită în cele din urmă un înger păzitor, și de cocșul rebel cu un graseiat de-a dreptul șarmant, și de vaca – mamă în tot sensul cuvântului, și de iapa bătrână și înțeleaptă și firește de Crepâș, câinele care într-adevăr e o nucă tare și mulțumită căruia am și ajuns să am o seară perfectă.

Vorba e că vream să ajung la acest spectacol datorită Ionelei Hadârcă, pe care o urmăresc demult pe Facebook și cred că este un fel de Sherlock Holmes al societății noastre, nici un detaliu rămas ascuns de lentila ei vigilentă. Bilete, însă nu mai erau. Probabil soarta a dorit ca eu totuși să vizionez piesa, care m-a răvășit, la propriu, stârnindu-mi o gamă de emoții pozitive greu de descris. O altă cititoare fidelă de a ei, mi-a dat biletul gratis, absolut dezinvolt, pentru că a simțit această dorință a mea. Și atunci am înțeles că nu ”Nokia connecting people”, ci arta – sinceră, autentică, venită, cum mă exprim adesea, din stomac.

P. S. Asta nu este o reclamă, ci o mică contribuție a mea la ceea ce înseamnă pentru mine frumos și… ADEVĂRAT.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s