CONEXIUNI ȘI NEXIUNI

Soarta nu a putut alege o dată mai semnificativă pentru suflețelul meu ludic –  1 aprilie devenit un fel de ”1 ianuarie” – la fiecare trei ani, rotindu-mă la toate cele 180 de grade (dacă nu mai mult), împingându-mă să merg înainte, că vorba ceea: înainte era mai bine.

Astăzi închei una din cele mai frumoase, importante și tumultoase perioade din viața mea atât personală, cât și profesională – o aventură în tot sensul cuvântului – și dacă pe cea dintâi o las mai pe deseară, pe cea din urmă vreau s-o așez frumușel în cerdacul amintirilor.

Așadar, totul a început într-o simplă bucătărie portocalie…

Acum trei ani am sunat la ușa apartamentului în care locuia șeful meu. Mi-a deschis un tânăr frumos și elegant, din secunda în care ne-am încrucișat privirile, înțelegând că vom coopera de minune. Stăteam în patru – noi doi și superiorii noștri (cetățeni străini, frate și soră) – cu laptopurile în față, ascultând planurile grandioase ale unui proiect care mai că nu trebuia ”să ajungă pe lună”, noi înfulecând aceste idei și transpirând de emoții și entuziasm. La finalul săptămânii, melodia se schimba în ”I’am a Barbie girl / In a Barbie wooorld. Life in plastic / It’s fantastic”, noi pufnind în râs in timp ce șeful – un Winnie Pooh de vreo doi metri înălțime – dansa caraghios turnându-ne câte un pahar de vin. Ulterior am trecut în oficiu, dar acele două-trei săptămâni au fost poate cele mai interesante zile la NEXUS.

Deci NEXUS – așa se numește proiectul în cadrul căruia am activat în ultimii trei ani, din latină însemnând ”conexiune”. Anume despre conexiunile create în acel oficiu din subsol, veșnic umed, rece, mucegăit și prost aerisit, de atâtea ori blestemat de noi, că nu mai dădeam de capăt (acum trezindu-mi fiori în cord), anume despre ele vreau să vă povestesc.

Întreaga noastră echipă, în componența ei de bază, o puteți vedea aici (apropo, pagină realizată cu cea mai mare plăcere din toată cariera mea profesională), mă voi opri însă la ”cei trei muschetari și Constanța” (în umila mea persoană), ”D’Artagnan” fiind de data asta femeie, managerul nostru general. Cu fiecare din cei trei bravi camarazi am avut o relație aparte: unul mi-a fost frate geamăn, altul fiu, al treilea tată. Cu fiecare aveam un limbaj specific, înțeles numai de noi doi. Puteam ușor ghici care le sunt gândurile, dispoziția dintr-o singură privire, un singur zâmbet.

Lor le sunt recunoscătoare pentru zile pline de bancuri și râsete în hohot, polemici pe teme geopolitice, discuții filosofice, păreri despre cărți, filme, piese muzicale… chiar și discuții fără tabu😉. Dar câte încurajări, îmbrățișări, apropieri… Lor le datorez călătoriile mele la Barcelona și Roma, la cea din urmă hotărându-mă în ultimul moment, doar pentru a aduce un suvenir cu, columna lui Traian. Și când plângeam – naiva de mine considerând că nu se vede – întotdeauna știau CUM să tacă. E o artă întreagă în ”a tăcea”.

Unul îmi recitea poezii, altul mă făcea dependentă de vreo piesă muzicală, al treilea avea grijă să mănânc măcar din când în când ceva, uneori ușor flirtând, încercând să dejghioace ”nuca” de mine. Am fost toți pentru unul și unul pentru toți.

Bratusiki, eu țin minte tot: și Anathema, și Păunescu, și Dostoievski, și Bulgakov, și karaoke, și chitara, și ”pro eto”, și cimitirul evreiesc, și vivariumul, și lansări peste lansări, și ”Matushka Rossia”, și ”do it by yourself, mother fucker”, și ”banana and tuna”, și ”fa-faa-faantastic” și dormitul la picioarele lui A., și Bahmut, și Vadul lui Vodă, și ”good and tired”, și balconul de la Florilor (apropo), și noțiunea de ”politically correct”, și blagoslovirea, și regina Elisabeta a II-a, și Elvira, și Mărțișorul și ”A noastră”,  și în mod special poreclele (of, de ele cred că cel mai tare îmi va fi dor)… Și câte au mai fost… atât de multe că aș scrie o carte întreagă.

Fiind pe Titanic, am cântat valsul nostru până la capăt, doar că Titanicul nu s-a înecat, dar ce a fost, nu mai este. E vântul schimbărilor, dragii mei și eu îl adulmec ca nimeni altul…

Deci un nou început, o nouă provocare. Între timp savurăm niște amintiri împreună.

Această prezentare necesită JavaScript.

Și pe final tradițional un cântecel:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s