CA LA ȚARĂ

– Așa-s drumurile astea… Ei, ca la țară.

– Lasă, nea’ Serioja, că-s bune.

– Nu Năstica, iaca înainte… aveam o brigadă de 40 de șoferi. Mă sculam cu noaptea în cap, când copiii încă dormeau, încălecam ZIL-ul și tulea. Toată ziua la volan, dar aveam de lucru, aici, acasă. Veneam seara obosit că-mi tremurau mâinile de la atâta încordare. Nu reușeam să-mi văd copiii, dar știam că nu vor muri de foame. Uite-te ce bravo sunt acum. Amândoi cu scaun la cap și la Chișinău… Mdea… parcă mai ieri, parcă mai ieri…

– Așa-i nea’ Serioja, trece repede timpul.

– Of și drumurile astea, bat’ să le bată. Stai că acuș ajungem la iaz. Stăpânu-i prietenul meu. O, îl vezi? Doarme acolo în busic, ia să mă duc să-i torn un 50 de grame.

Iazul ne aștepta ca o cană de lapte aburind. Peste dealuri se auzeau cocoșii rupând din când în când lanțurile unei liniști atât de dense încât aproape că o puteai atinge cu mâna. Deasupra noastră cerul străbătut de primele sulițe roze și luna pe ultima ei sută de metri, fază în care cică trebuie de finalizat lucrurile neterminate, lăsând în urmă toate relele.  Și nu era nevoie de nici un drog ca să apreciezi această splendoare, ci doar să-ți deschizi mai bine ochii, să-ți ciulești urechile și să simți prezența ta aici și acum, oricât de mult mi-ar displace aceste cuvinte uneori.

 

***

– Ei ce? Poate tragem un  И снова седааая ночь…

– И только ей доверяяяю я.

– Șșș, o să alungați toți peștii cu Șatunov al vostru.

– Poate o bere? Așa, ca să meargă procesul mai ușor.

– Nici un fel de bere până la primul pește.

– Bine dl. General! Să trăiți, dl. General!

– Eh voi, tineretul de azi cu undițele voastre navorocennye. Iată înainte era simplu. Băgai momeala în cârlig, aruncai sfoara în apă și gata.

– Da ce să pun – pâine sau mămăligă?

– Băieți, până voi aici vă porăiți cu undițele, râmele fug din borcan.

– Cum fug?

– La sănătoasa.

– Auzi, Năstica. Un student susține examenul la limba română. Profesorul îl roagă să dea un exemplu de rimă împerecheată, la care acesta recită: „Foaie verde, trei fasole / Stau cu undița la pândă”. „Da unde-i rima?”, întreabă nedumerit profesorul. „Aaa, da râma-i în apă”. Bre, vitejilor, se încălzește rachiul. Eu deja al treilea pește îl scot. Da de râme nu vă faceți griji. Herghelia e alături.

– Da ce are una cu alta?

– Uite-te sub picioarele tale.

– Uff, am călcat pe o balegă.

– Las’ că îți va aduce noroc.

– Să vezi cum prind acuș un rechin.

– Da eu simt cum se zbate ceva. Acuș, acuș…

– Ha, ha, ha, am mai prins și eu kefali, da un pește atât de mic… Asta-i deam’ batjocură curată.

– Femeie, ce știi tu despre pescuit?

– Auzi? Da pe tine cine te-a învățat să pescuiești? Ia faceți loc, tanti Nastea să vă arate un master class.

– Eee, dap’ așa pot și eu – unul îți pune râma în cârlig, altul aruncă sfoara…

– Dragul meu, important e momentul când agăți și tragi peștele la mal. O, vezi! Iacătă frumușelul. Acum toarnă-mi un 50 de grame.

– Năstica, poate și o gustărică?

– Nu vă faceți griji. Mă descurc eu și fără. O, încă unul. Până vin gramele mele, mai prind ceva.

– Tu deja trei ai prins?

– Dap’ dacă a mâncat la … în copilărie.

– Ha, ha, ha, să știți că aveți dreptate. Când eram mică, mă duceam la străbunica mea care e dintr-un sat nu departe de acesta. Eram probabil de seama Victoriței acum, când într-o zi am văzut un găinaț, crezând că e un biscuit. Mama a reușit să-mi scoată o jumătate din gură, ce s-a întâmplat cu cealaltă istoria ține în secret.

– Aaa, iată de ce se trage peștele la tine.

– Păi… pe tine cine te-a încurcat în copilărie?

– Eu în schimb l-am prins pe cel mai mare.

– Acum poți selecta tu peștii cei mai mici, dându-le drumul în apă. Ai dreptul deplin.

– Da eu zic că țuica s-a terminat, vinul s-a supraîncălzit și pesemne că e timpul să o luăm încetișor spre casă.

 

***

Pe drum înapoi un cal a apărut nitam nisam în fața automobilului nostru. Nea’ Serioja, ridicând mâna, dându-ne de înțeles că „amuș fașiml-a apucat hotorât de căpăstru, ferindu-l din cale.

– Uite tata, ca un cowboy adevărat.

– Vreo două pistoale și o pălărie pe cap și voila – Clint Eastwood din Moldova.

– Auziți, da cineva din voi ar putea așa ca el, să apuce calul de căpăstru?

– …

– Ap’ iaca. Așa-i, ca la țară.

Duminica asta s-a terminat cu un ceaun de mămăliguță de-ți lingeai degetele, scrob din ouă de casă, mujdei care pișcă de limbă și mult pește prăjit…

Și oameni gospodari, și voie bună și țuică din 5 ierburi, care lecuiește toate bolile și îndemnul Deliei de a mă spăla dimineața pe dinți … de două ori!

Această prezentare necesită JavaScript.

Un gând despre “CA LA ȚARĂ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s