ULTIMA SCRISOARE DIN CICLUL CELOR NESCRISE

Era o seara de vineri, cand hoinaream pe strada si tot ce vroiam era doar sa te tin de mana. Mainile noastre ar fi vorbit mai mult decat orice cuvinte.

Cu o noapte inainte am visat ca m-ai urmat intr-un club de noapte, un club care de altfel nu-ti prea place, dar ai intrat si te-ai asezat alaturi, tacut si un pic ingandurat, cum te tin minte. Nu mi-ai spus nimic, doar te-ai asezat alaturi si m-ai luat de mana si in acea clipa am inteles… Dar tocmai in momentul revelatiei, m-am trezit si am uitat tot in afara de senzatia atingerii mainii tale. Palma mea inca ii pastra caldura.

In seara ceea de vineri stiam ca esti la un eveniment si ma bucuram atat de mult pentru tine. O particica din mine era prezenta acolo, in imaginile pe atunci crude, acum insa vii pe ecran. Nu am indraznit sa-mi fac aparitia. Ar fi fost mai firesc sa ne fi intalnit pe strada. Ti-as fi zambit, ti-as fi aruncat un „salut” si daca am fi stat la o bere, te-as fi apucat de mana, nu pentru a-ti cere sau reprosa ceva, nu pentru demonstratii sau alte lucruri, ci ca sa-ti spun ca e ok.

Hoinarind, asa in gandurile mele, m-am intalnit cu niste vechi amici. Veselie mare, nu ne-am vazut de mult timp si fireste am acceptat invitatia lor de a trage o dusca. Si tocmai cand ne indreptam spre terasa, printre hohotele cu lacrimi provocate de o gluma reusita , te-am zarit cu coada ochiului. O secunda si un brat distanta intre noi. O secunda in care as fi putut intoarce capul, dandu-ti din mana. Dar nu s-a intamplat.

As putea sa insir acum un milion de motive de ce si cum, faptul e implinit si daca nu s-a intamplat, nu a fost sa fie. Cineva ar spune ca e fatalism curat, iar eu zic ca cine are de venit, va veni, cine are de ramas, va ramane, iar cine are de plecat, va pleca. Atunci, in secunda ceea am pus capat asteptarii.

Un proverb chinezesc spune ca isi iubeste pasarile acel stapan, care le da drumul sa zboare. Cica libertatea e o forma suprema a iubirii – asta spun psihologii. Nu stiu daca au dreptate sau nu, stiu doar ca asteptarea nu inseamna libertate nici pentru cel plecat, nici pentru cel ramas pe prispa.

Daca as fi stiut prin ce dezvirginari vom trece ambii, as fi plecat acasa in seara cand ne-am cunoscut… Dar lucrurile importante au loc spontan, fara sa ne dam seama, cel putin asta mi se intampla in viata. In cele din urma m-am pricopsit cu niste carti, un borcan de miere si o doza de intelepciune, gustul celei din urma nici pe aproape dulce ca mierea, in schimb efectul… Ei bine, si asta se va vedea cu timpul.

In vizita la doi oameni dragi… cu draci, te-am vazut in niste secvente. Mi-am luat paharul de vin si tigara si te-am urmarit atent. Erai tu insuti – mai real ca niciodata. Si eu in clipa ceea eram eu insami – departe, mai departe ca niciodata, cum de altfel am fost intotdeauna.

Ramai cu bine.

PS. Nu ma pune la icoane, te rog. Nu sunt fantoma si nici sfanta. Sunt vie, in carne si oase, si chiar… stii tu – organul de mai jos.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s