UN OCEAN MAI MULT DECÂT AL ELIZEI, MAI MARE DECÂT 26 DE ORGASME

Cu mai bine de zece ani în urmă am vizitat cu o gașcă de prieteni Peștera Surprizelor. Câțiva din ei au riscat și au mers chiar în adâncurile ei. La ieșire, îl întreb pe unul: „ei, și cum a fost?”. „Băăăiii, 26 de orgasme!”, îmi răspunde exaltat. Eu și acum pufnesc în râs când îmi aduc aminte expresia feței lui în acel moment. De ce anume 26 și de ce anume orgasme într-un loc unde acest lucru fizic e aproape imposibil de realizat, nimeni nu știe, cert însă este că de atunci aceasta a devenit una din frazele noastre înaripate,  menite să redea ceea ce e greu de transpus în cuvinte.

– Mergi la Odesa, la concertul lui Okean Elzy? (n. r. formație ucraineană, denumirea căreia se traduce ca Oceanul Elizei)? îl întreb luni dimineața pe un amic de-al meu.

– Da, vrei și tu?

– Mai întrebi? Eu de doi ani abia aștept să nimeresc la concertul lor. Am înțeles că nu mai sunt bilete.

– Ba da, ia vezi pe site.

Cum sunt blondă, l-am rugat să-mi rezerve un bilet. Un cadou mai mare nu putea să-mi facă. Iau telefonul și sun organizatorilor din Odesa. „Domnișoară, îmi răspunde o voce plăcută, biletul dvs. este rezervat. Trebuie să veniți cel târziu miercuri dimineața să-l luați.” „Vă rog, păstrați-l până miercuri seara, suntem din Moldova și nu putem veni mai devreme. Vă rooog muuult.” „Bine, îmi răspunde amabil, vom încerca să vă ajutăm, mă sunați miercuri dimineața”.

Două zile la rând, în capul meu o singură exclamație – Aaaaaaaaaaaaaaaa, merg la Okean Elzy! Miercuri dimineața, însă o altă voce mă anunță că toate biletele s-au vândut. Aproape disperată îi aduc aminte de convorbirea de mai devreme, la celălalt capăt de fir revenind vocea plăcută: „Da, îmi amintesc, am păstrat biletul dvs. La cinci veniți să-l luați.”

Ieri, pe la amiază pornim la drum – un băiat și două domnițe nemaipomenit de frumoase și modeste. Aveam o mică suspiciune că domnișoara de la telefon nu-și va respecta promisiunea, în adâncul inimii însă simțind cu certitudine că rendez-vous-ul meu cu formația preferată va fi de neuitat.

Cât e de ciudată viața, totuși și cum timpul le vindecă pe toate, aranjându-le la locul lor.

– Iată aici eu locuiesc, Nastea.

– Țin minte.

– Bine că ții minte.

– Dacă am merge pe Calea Orheiului, ți-aș arăta la rândul meu, unde locuiesc.

– Păi și eu țin minte.

– Și eu țin minte.

– Asta înseamnă că toți avem o memorie de elefant.

Drumul a fost unul vesel, plin de muzică bună și discuții interesante: împărtășiri, sfaturi și glume, multe glume.

– Mergeți la odihnă? ne întreabă vameșul ucrainean.

– Nu, la concert.

– Păi unde vi-s instrumentele?

– Nuuu, noi ca spectatori. La Okean Elzy.

– Aaa, atunci cred că nu mai are rost să vă întreb dacă aveți arme, droguri sau alcool. Audiție plăcută.

Exact la orele cinci am ajuns la adresa menționată. Intru emoționată și aflu că în tot cartierul s-a deconectat electricitatea și că trebuie să mă duc în alt loc să-mi cumpăr bilet. „Dar am convenit cu o domnișoară la telefon că mi-l va păstra”, le zic aproape cu lacrimi în ochi. „Aici sunt, aud vocea plăcută din celălalt cabinet, nu-mi mai spuneți numele, că știu cine sunteți. Poftim biletul. Nu trebuie să mă mulțumiți, e datoria noastră să vă ajutăm”. Este pentru prima dată când am rămas de-a dreptul uimită de calitatea serviciilor ucrainești. Gata, odată procurat biletul, ne rămânea o singură direcție – Palatul Sporturilor.

Ajunși la fața locului, ne-am cam îngrozit. Sala era mega-arhiplină și un năduf încât nu aveai cu ce respira. Șiroaie de transpirație curgeau de pe noi, de parcă am fi într-o saună. Dintr-o parte sala arăta ca un acvariu ticsit cu fluturi, zeci de mâini mișcându-se în unison, în încercări năprasnice de a se răcori. Încă puțin și avea să cedez, dar… s-au aprins reflectoarele… au răsunat primele acorduri și pe scenă au apărut ei.

Din primele secunde am înțeles că nu mai contează nici zăpușeala, nici aglomerația, nici oboseala – nimic. Eram total absorbită de muzică. M-a impresionat totul – și interpretarea sută la sută live, și comportamentul scenic și modul în care comunicau cu publicul. Regretam doar faptul că nu cunosc suficient de bine limba ucraineană ca să înțeleg tot ce se spune din scenă. Cel mai mult, însă mi-a plăcut faptul că toți membrii formației primeau o plăcere reală, neprefăcută, de la ceea ce fac, și de la conexiunea cu publicul. Într-un moment ne-am contopit toți într-un organism viu plin de senzații și emoții.

Nu-mi puteam rupe privirea de la pianistul formației. Felul în care își dădea pletele peste frunte, cum își ținea mâinile mixând notele, cum zâmbea, mimica, gesturile… toate îmi făceau să mi se strângă sufletul într-un singur punct, într-un singur dor, într-o singură durere. Și am eliberat-o… prin dans, prin cântat, prin strigăte, prin lacrimi și prin mesaje transmise undeva departe…

– Eu nu știu ce fac ei și cum o fac, dar cu siguranță ei o fac, ne împărtășeam impresiile după concert.

– Am bocit ca o fată mare.

– Ei reușesc să trezească în noi emoții… să scoată la suprafață ceea ce ținem adânc, eliberându-ne.

– De asta și sunt chemați de fiecare dată la bis. Au cântat o oră în plus, pentru că publicul nu dorea să plece.

– Un concert de zile mari!

Pe drum înapoi mă gândeam că în seara asta m-aș fi putut pomeni în alt local, în năduf și fum de țigară, unde să răsune alte ritmuri, departe de cele auyite în seara asta. Dar aș fi fost fericită, prostește de feminin fericită… pentru că aș înota în oceanul celui drag și iubit… M-am pomenit, însă în oceanul meu, mai mult decât al Elizei, unde am descoperit poduri … spre o altă eu, spre o altă auto-depășire. Obosită și pustiită plăcut, am ajuns acasă. Cu siguranță, concertul lui Okean Elzy a fost mai mult decât 26 de orgasme.

Această prezentare necesită JavaScript.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s