WEEK END PLIN – LUNA PLINA

Am avut parte de un week end atat de plin, incat nu pot sa nu scriu despre asta. Oamenii sunt cei care ma imbogatesc cel mai mult. Dar pe rand.

Vineri am stat la o halba de bere cu scumpa mea madam Roussel, careia asa si nu i-am povestit despre unul din cadourile primite de ziua mea, cum de altfel nici voua. Degraba. A plecat grabita in treburile ei, ca na, e deja femeie cu barbat la casa, lasandu-ma in compania unui tanar Capricorn, casatorit cu libertatea, pe care sper ca nu am reusit sa-l plictisesc cu toate povestile mele astrologice.

– Stii care e diferenta dintre un Capricorn si Gemeni?

– Banuiesc ca este una.

– La Capricorni totul este foarte simplu: da-da / nu-nu. Nu?, atunci la revedere. La Gemeni, la fel: da-da / nu-nu. Nu? Hai sa vorbim despre asta.🙂

Mi s-a cerut pentru prima data sa dau un interviu in calitate de specialist in numerologie. Am refuzat, pentru ca sunt un diletant, si totusi, o idee nastrusnica nu-mi da pace. Poate candva voi lansa propria afacere… Asa si vad literele de neon clipind in noapte – „Madam Anastasia” – suna atractiv, nu?

Apoi a sunat ea, cu care nu am vorbit de mai bine de un an. Am lasat totul balta, am luat un taxi si in 5 minute ne cuprindeam, de parca ne vazusem abia ieri. Sunt prietenii care se leaga pur si simplu si dureaza ani in sir. O ascultam si o auzeam pe madam Roussel in discernamantul ei. Of, Balantele acestea nebun de rationale, cu pamantul lor sub picioare si cu vesnica dorinta de a se rupe, dorinta pe care o pastreaza cu sfintenie ca pe o floare pusa in ierbar.

Geamanul meu nocturn dorea sa se dezlantuie sub ritmurile rock-ului. Sa uite de tot, dizolvandu-si gandurile in dans. Hey, mr. Dj, da muzica mai tare… Si tocmai cand distractia e in toi, trebuie de plecat. A urmat o declaratie scapata din coltul gurii, ca si atunci cand, foarte insetat, versi cateva picaturi de bere peste haina si apoi te gandesti: „da-o incolo, ca oricum trebuia spalata”. Sunt lucruri pe care le stii fara sa le auzi, dar pe bancheta din fata primariei, la miezul noptii, sub cerul instelat, intr-o liniste asurzitoare e placut sa fii asurzit (citeste: naucit).

A urmat o zi intreaga intre cele doua Victorii, scumpele mele Victorii dulci-amarui, ca ciresele albe din gradina bunelului.

„Muzica este drogul meu” – sloganul concertului cu care am incheiat aceasta saptamana. Am avut in sfarsit un dialog cu cea care mi-a fost un fel de prima invatatoare. Vroiam demult sa-i scriu, sa-i explic de ce nu revin si sa-i spun ca in pofida a orice, o multumesc si ii doresc tot binele din lume. M-am apropiat pur si simplu s-o cuprind, urandu-i bafta. Pana la urma am impresia ca nu m-a crezut. Pacat…

Pe final, am ascultat formatia „Infected rain”. Nu este chiar genul de muzica pe care l-as asculta zi de zi, dar baietii fac ceva inedit pentru Moldova. Solista are o voce de-a dreptul deosebita. Intr-un moment m-am prins ca nu ma gandesc la nimic, ceea ce mi se intampla foarte rar. Asta da, talent.

Seara s-a incheiat sub clar de luna alaturi de doi oameni foarte dragi cu care ne-am intalnit la o intersectie in centrul orasului. Si pe langa proiectutele si planurile mele Barbarosa, numai lor le-am putut povesti deschis despre cel mai frumos hidos pe care l-am vazut vreodata. Si in timp ce povesteam, simteam ca se duce, cum se duc toate si ca ramane doar aceasta luna plina…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s