ADIO GRADINITA SAU NE VEDEM LA ANUL

Delia a crescut… pe neobservate parca, pe neprins de veste. Asta am inteles-o la matineul cu genericul „Adio, gradinita”.

La ce trebuiesc toate discursurile astea lungi cu: „pasiti intr-o noua viata”, „va luati zborul”, „a luat sfarsit cea mai dulce etapa” si alte bla bla bla-uri de acest gen. Priveam fetele copiilor. Ei abia de inteleg ce inseamna „drum in viata” dar tonul melodramatic in care de obicei se rostesc aceste cuvinte le cam taie din elan. Mesajul non-verbal transmis de obicei la aceste ceremonii de fapt e unul: „copii, lafaua s-a terminat”. Nu se face intentionat aceasta programare: „mai departe, mai greu”, e mai curand un sablon transmis inconstient din generatie in generatie.

 

– Cristi mi-a spus ca vor fi opt fonograme, imi sopteste o mamica.

– Sase deja au fost, au ramas inca doua.

– Cum inca doua? Era vorba sa fie numai sapte.

Asa masuram noi, mamele durata matineelor. De data asta, pana chiar si serdobolnica de mine nu a rezistat. De ce matineele trebuie sa dureze atat de mult? Eu am numarat trei momente in care acesta liber putea sa se termine pe o nota lirica – noi cu lacrimi in ochi, copiii linistiti, educatoarele multumite – si toata lumea fericita. Nu, pentru ca matineele se transforma intr-un fel de Lollipops si Noroc TV de duminica dimineata. Nu am nimic impotriva, doar ca in toate trebuie sa existe masura. Intr-o sala in care nu mai stii cum sa incapa spectatorii, cea mai mare parte a lor stand in picioare, in zapuseala, e greu sa apreciezi talentele laolalta, mai ales cand il vezi pe copilul tau propriu obosit si insetat. Nu e vina administratiei, ci mai curand a parintilor, dar nu vreau sa ma bag in polemici, pentru ca e un bat cu doua capete. Imi pastrez energia pentru contemplarea amintirilor frumoase.

 

Am bocit ca o fata mare cand copiii au dansat valsul lui Doga. Cand pe scena au iesit patru copilasi din grupa puradeilor, am inteles ca timpul trece foarte repede. In fata ochilor imi statea Delia la primul ei matineu, in rochita mov, cu aripioare de fluturi si cu litera „L” in loc de „R”. Acum radea pe seama prichindeilor care ii indrumau cu o mina foarte serioasa, aratandu-le cu degetelul, ca de, sa nu le faca gradinita de ras. Am ras si eu.

– Mami, balonul meu s-a oprit in copac, imi spune Delia mai tarziu cu o voce trista.

– Pai stii de ce? Pentru ca mai stai un an la gradinita.

 

***

– Mami, imi vine sa plang, imi sopteste inainte de culcare.

– De ce?

– Pentru ca nu vreau la scoala. Acolo e greu.

– Cine a spus asta? Stii ceva – invatatul e foarte distractiv, doar ca nu-ti baga in cap toate prostiile. Si apoi daca le-ai tinut pasul celor mai mari, crezi ca nu vei reusi cu cei de seama ta? Fii serioasa.

– Da maine nu o sa avem activitati?

– Nu veti avea. A inceput vacanta.

– Ura mamiiii! Si o sa ne jucam in voie?

– In voie, doar ca, nu scoateti educatoarele din minti.

Delia a mers la gradinita cu copiii cu un an mai mare. Desi a finisat grupa pregatitoare si poate citi si scrie, am decis ca va repeta anul si va merge la scoala odata cu semenii ei. Si asta pentru ca un an de copilarie nu-l recupereaza nimeni. Nu degeaba se spune – 7 ani de acasa, iar acasa, totusi, e bine.

PS. Si un mare multumesc pentru educatoare: Doamna Ana si Doamna Larisa, Doamne… cum sa va spun… DOAMNE si educatoare, EDUCATOARE.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s