O ZI ALIMENTATĂ DE SOARE

„Sun Dă-i Fest” – primul concert în Moldova alimentat de baterii solare – un eveniment organizat pe nota 10. Platforma amenajată pentru copii a fost probabil elementul cheie care ne-a făcut pe noi, părinţii, să savurăm din plin atmosfera concertului: la umbră, cu fotolii puf şi diverse ateliere de creaţie şi jocuri. Un mare mulţumesc celor de la Academia Veselă care şi-au sacrificat o zi de odihnă pentru a ne distra copiii. Mi-a plăcut faptul că nu era îmbulzeală, că totul a fost bine gândit din start, că scena era separată de zona de agrement, că nu s-a vorbit mult şi aiurea şi am ascultat în voie muzică bună.

Brava şi scumpa mea prietenă, madam Roussel, m-a servit cu cea mai gustoasă tartă cu spanac pe care am mâncat-o vreodată. Fetele noastre, pictate pe faţă, cu brăţări şi insigne hand made, alergau în jurul nostru libere ca vântul. Bericica rece a răcorit soarele dogoritor, iar o îngheţata m-a îndulcit cu siguranţă.

– Ştii, i-am zis lui madam Roussel, am impresia că asta e prima zi din an care mă alimentează cu energie. Uite acum, în secunda asta mă simt fericită, absolut fericită. Capul îmi este gol  de orice gânduri, voi îmi sunteţi alături, Alecu, cu vocea lui sexoasă, interpretează piesele mele preferate, e cald şi e bine.

– Aleeecuuuuuuuuuuu, vreau copii de la tineeee!!!! Striga prietenul nostru dezgolindu-şi burta la soare, noi pufnind în hohote şi preluându-i maimuţăreala.

– Unde te duci mami? mă întreabă Delia.

– Să dansez.

– Tu ştii cântecele lui nenea acesta?

– Le ştiu mamei, dar le arată rar la televizor, că tu asculţi muzică populară.

– Ba nu, eu ascult şi … rrrock… Mami da ce-i asta muzica rock?

–  Iată ceea ce ascultăm acum e un fel de rock.

– Mmm… îmi place mama, hai să dansăm.

Şi am dansat, ca două puştoaice. A urmat o piesă de-a celor de la Kings of Leon, interpretată de o tipă pe care am văzut-o prima oară. A cântat mai multe cover-uri, dar reuşit. Am văzut-o dansând şi pe madam Roussel cu toată gloata de năstruşnici în jurul ei.

Am făcut poze, fără a-mi păsa prea mult de cadratură, dar au ieşit vesele, fireşti. Ele ne vor încălzi la iarnă.

Am întâlnit amici, pe care nu-i văzusem de ceva timp.

– Ce faci, cum o mai duci? Întrebări care nu prea îmi plac, pentru că niciodată nu ştiu cum să răspund la ele. Am folosit răspunsul standard:

– Cu încetişorul.

– Aşa ai slăbit! Ai urmat un regim special? Alte replici care mă deranjează. Nu am mai slăbit eu, oameni buni, deja încep să mă îngraş. Cât priveşte regimul… veniţi la mine pentru o seară, veţi uita şi de sport, şi de mâncare, în schimb vă garantez o distracţie pe cinste.

– Da unde e cea mică? Cea mică este prea mică ca să reziste, sau mai bine zis, să rezist eu cu ea o zi întreagă la soare, dar foarte degrabă se va alătura  escapadelor noastre din rutină.

Şi cum se întâmplă de obicei, tocmai când am dat de gustul cel mai dulce al concertului, fetele au început să miaune în unison că vor la picnic. Argumentele noastre pentru a rămâne se spărgeau de betonul voinţei lor, în plus ele aveau un as în mânecă: „mămica, tu doar ai promis”, iar cu promisiunile madam Roussel nu glumeşte, cum de altfel nici eu. Aşa că scrâşnind un pic din dinţi, am cedat şi am mers în parc, să comunicăm un pic cu cosmosul. Mai târziu a venit şi o altă prietenă de-a noastră cu piciul ei. Două fete şi un băiat alergând după o farfurie zburătoare, eu rugându-mă să nu aterizeze pe capul cuiva. Am mers desculţă prin iarba fragedă, am mâncat caş proaspăt, am ascultat trilul păsărilor şi am privit cerul. De undeva, nu chiar foarte departe, se auzeau cei de la Furiosnails cu Oamenii lor Dragi şi în acel moment chiar eram înconjurată de oameni dragi. Vorbeam despre ego, autodepăşire, selfrespect şi fair play, când situaţia meteorologică din ţară ne-a dat clar de înţeles că e timpul să ştergem putina.

– Mamiii, plouă cu bulbuci!!! Striga Delia de sub umbrela noastră improvizată, alias păturica de la picnic.

– Mergem toţi ca sub cuşma lui Guguţă.

Am sosit acasă leoarcă, dar după o baie şi un ceai fierbinte, am adormit ca doi bebeluşi (două bebeluşte :)).

PS. Doar o singură piesă lipsea ca puzzle-ul acesta să fie complet, piesa mea de rezistenţă, pe care însă o păstrez deocamdată numai pentru mine.

Şi pe final tradiţional un cântecel, ba nu, să fie două:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s