SI AM CAZUT…

Era una din acele seri cand chiar nu stiam ce sa fac. Ziua am avut un soc emotional. O durere din alea in care nu vrei sa plangi, dar nu-ti poti abtine lacrimile. Intrasem intr-o stare pe care eu o numesc „sub apa”, cand toate sunetele din jur se aud parca din butoi, cand stai si privesti neghiob intr-un punct si orice miscare parca e pe slow motion. Un fel de paralizie, cand doar inima bate – repede, repede, apoi tot mai incet si mai incet – si deodata o liniste asurzitoare, o liniste ce prevesteste furtuna. Si a fost furtuna… din celea care te inspaimanta, te vrajesc, te rascolesc si te lasa absolut devastat dupa. O furtuna care spala toate decoratiile. A fost haios in cele din urma.

Sa merg sau sa nu merg? – o intrebare care ma baga si mai tare in starea asta a mea. „Don’t facebook your problems, face them” – un status cat se poate de potrivit in acel moment si am decis sa merg. Nu vroiam sa-mi fac aparitia la timp. Preconizam sa intru in sala cand toata lumea era deja asezata pe la mese. Pe scena era unul din protagonistii serii. L-am observat imediat, dar ma bagasem intr-un colt rugandu-ma sa nu ma vada. Inca nu eram pregatita sa-l face-uiesc. Sorbeam un pahar de vin, incercand sa patrund esenta celor auzite de pe scena, cercetand fetele din jur. Publicul era nitel plictisit, atintindu-si nasurile in ecranele I-pad-urilor sau telefoanelor mobile. In schimb pe final aplauzele erau mai mult decat furtunoase. In capul meu era zapada amestecata cu sange si glod. Numai sa nu explodez, avea sa iasa o treaba urata.

A sosit momentul adevarului… „Nu stati cu spatele la scena, nu de alta, dar suparati artistul”, i-am zis celui din fata mea.  Orbit de reflectoare, nu stia ca sunt in sala. Urmaream fetele domnisoarelor, care au inceput sa se invioreze, eu insa magulindu-ma cu un gand triumfator, ceva de genul: „he, he, voi doar va imaginati, eu in schimb stiu”. Intr-un moment ne-am incrucisat privirea cu cel din cauza caruia avusesem candva o polemica lunga si anosta. De indata ce vazui cum isi tine mainile (are el o maniera deosebita), am pufnit in ras, zicandu-mi ca o fi el genial dar cred ca nu va mai face parte din discutiile noastre.

Intre timp recitalul a luat sfarsit. Discutam cu prietena mea, simtind cum coloana vertebrala mi se transforma in fire electrice de inalta tensiune. Doar cativa centimetri intre noi si atatia ani lumina departare… Si cand mi-am zis: „da da-o incolo, ca nu suntem gradinita de copii”, am dat ochii unul cu altul si am inteles ca… nu am inteles nici o branza de fapt.

Am dat cu banul, soarta insa nu avea aceeasi parere cu mine, asa ca luandu-mi inima in dinti, am cazut pe scaunul de la masa lor. Ma simteam un Guliver in tara gigantilor, scaunul fiind de doua ori mai scund decat mine si privindu-i pe toti de jos in sus, am zis ca trebuie sa-mi reiau pozitia pe tron.

Replici, hohote, atingeri, monologuri, dialoguri, bere si mult fum de tigara. Atata muzica in jur si iarasi liniste intre noi… Seara a incetat sa fie plicticoasa. „Nu vreau acasa” am raspuns cand trebuia sa decidem ce facem mai departe – tocmai atunci era momentul de plecat, dar, dupa cum va spuneam, eu si soarta aveam pareri diferite. Petrecerea se incinse de-a binelea, cum se intampla cand creierul se deconecteaza, lasand loc nebuniei si instinctelor mai mult sau mai putin animalice. Trebuia sa beau un pahar de apa. Nu ca imi era Doamne fereste ce sete, dar simteam o nevoie stringenta sa ma potolesc, cu apa.

Si anume atunci cand ajunsesem la cativa pasi de frigider (ca un sihastru in mijlocul desertului vazand o oaza), cand deja intinsesem mana sa deschid usa, soarta  mi-a dat o palma pentru neastampararea mea. Si eu am cazut… Am calcat pe o parte simtind cum se rupe ceva acolo jos, eu insa eram preocupata sa nu mi se ridice rochia si sa nu observe nimeni „momentul meu de glorie”. M-am ridicat rapid pe picioare, aranajandu-ma si incredintandu-ma ca micul meu incident a fost trecut cu vederea. Si abia de am facut primul pas am inteles ca-i pizda.

Cei care au avut vreodata soc de durere, stiu ce-i asta. Glandele suprarenale elimina o cantitate excesiva de adrenalina. Simteam cum ma inalbesc, cum corpul este ud de sudoare rece, cum imi tremura fiecare celula, stomacul gata gata sa tasneasca afara cu tot cu inima, ecranul intunecandu-mi-se incet. „Numai sa nu se apropie acum de mine”, trebuia sa-mi pastrez fortele pentru a-mi stapani din nou organismul, inca un pic si va trece. „Te simti bine?” sunt ultimele cuvinte pe care le-am auzit si… iarasi am cazut. De data aceasta monumental, in vazul tuturor. Nu tin minte ce a fost dupa, dar presupun ca agitatia a fost mare. Asta mi-am dat seama dupa privirile celor din jur cand m-am trezit pe podea langa vestiar. Am ajuns din nou la masa, nu stiu cum, nu-mi simteam piciorul, dar reusisem sa nu schiopatez. „Bea un pahar de apa”, nu, nu mai vroiam apa, doar sa nu mi se acorde atata atentie. Si chiar daca avea sa spun de picior, de durere, oricum am farmat petrecerea tandari. Asa ma simteam.

***

La punctul traumatologic.

– Cand s-a intamplat incidentul?

– Noaptea.

– Si de ce ati asteptat pana acum?

– Credeam ca nu e grav.

– Ati baut analgezice?

– Nu.

– Ati pus ceva rece?

– Nu.

Medicul cu o privire smechera:

– Ati baut 100 de grame?

– Pai… Nu chiar 100 de grame, dar vreo cateva grade in cap au fost.

– Mmm, de asta si ati putut rabda atata timp. Ruperea ligamentelor este uneori mai dureroasa decat fractura oaselor, dar noutatea buna este ca veti sta cu ghips doar 2 saptamani, apoi veniti la un control repetat si vedem ce facem. Acum incetisor va dati jos si infirmiera va duce la pansament.

„Cred ca n-o voi lua la sanatoasa”, i-am zis zambind.

Si iata ca dupa 24 de ore de lacrimi, hohote, durere, destainuiri, dezgoliri, certuri, jena, impacari si multe altele am sosit in sfarsit acasa cu o noua ciubotica alba, in carje asemenea unui ostas intors de pe front.

Visele nu mor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s