IARNA

A rămas ceva mai mult de 4 săptămâni până se consumă iarna, iar tot mai mulţi oameni îmi spun că iarna deja i-a consumat. În trecut acesta era cu certitudine anotimpul meu preferat, astăzi am decis să-mi amintesc de ce.

Primul lucru care îmi trece în minte sunt săpunelile de pe timpurile liceului. La prima zăpadă băieţii neapărat ne împroşcau cu bulgări şi era ceva frenetic în tot asta, că nu aruncau în oricine, ci tocmai în fetele pe care oarecum le simpatizau. Ne trânteau jos, băgându-ne omăt sub guler, iar noi ne supăram cică, însă nu treceam cu vederea atingerile „accidentale” de mâini. Tocmai pentru că era atât de barbară, sexualitatea ceea era atât de inocentă.

Îmi mai aduc aminte de săniuşurile de atunci şi aveţi un virtuoz în faţă. Sania mea avea şi poreclă. O numeam „capra”, nu ştiu de ce, probabil pentru că-i lipseau două scânduri de lemn de pe spetează – semn de bună purtare. Văile din pădure aveau şi ele denumiri în funcţie de gradul de primejdie: amerikanskie gorki (n. r. roller-coaster, numită astfel doar pentru că era cea mai lungă), trambulina-cipolino (trambulina e clar de ce, iar cipolino habar nu am, dar era situată printre copaci şi dacă nu virai la timp dădeai cu nasul în vreo tulpină) şi ultima, cea mai abruptă, kamikaze. Umila mea persoană le-a încercat pe toate, evident, năzbâtiile mele soldându-se cu o gravă fractură a piciorului, motiv pentru care am lăsat sportul de performanţă.

La începutul anilor ’90 troleibuzele circulau rar, iar de maxi-taxi-uri nici pomină. În zilele cu ninsori abundente era mai simplu să mergi pe jos acasă. Ne adunam toţi care aveau aceeaşi cale şi îngânând melodii în fulare ajungeam acasă cu nasurile roşii şi pantalonii cărămidă. Un ceai cu zmeură şi a doua zi la şcoală fără umbră de răceală.

Iarna nopţile sunt mai lungi şi mai liniştite. Nu se aud tot felul de manele de la gheretele de lângă bloc, doar ciorile, câinii rătăciţi şi scârţâitul omătului. Străzile sunt aproape pustii şi este unica perioadă când îmi pot permite să fumez din mers. Unde mai pui că aerul rece e bogat în oxigen,  astfel capul lucrează mai bine, somnul fiind mai dulce.

Apropo de somn, anume iarna e plăcut să dai de un umăr puternic sub plapuma groasă. Şi dacă multora li se trezesc hormonii primăvara, eu am fost o excepţie, îndrăgostindu-mă de cele mai multe ori anume iarna (că dacă tot altceva nu aveam ce face🙂 ). Şi trebuie să recunosc cu mâna pe inimă şi roşeaţă în obraji că săruturile în timp ce fulgii cad pe faţă creează un contrast destul de plăcut.

Tot iarna este unica perioadă când mănânc macrou sărat cu cartofi fierţi, pâine neagră cu usturoi şi slănină şi colţunaşi cu carne şi ceapă prăjită. Nu sunt la fel de gustoase în celelalte luni ale anului. De asemenea numai iarna beau izvar sau perţovcă (ţuică cu piper negru). Iar când afară viscoleşte, îmi place să coc plăcinte.

Cât priveşte încotoşmănatul, nu-mi place nici mie, dar îmi zic că de frig mă pot apăra cu haine (chiar şi cu riscul de a mă transforma într-o varză ambulantă), pe când de caniculă doar cu ajutorul climatizorului, care-mi dăunează sănătăţii. În plus, iarna pot să trag o fugă până la magazin rămănând în pijama, că nu vede nimeni ce port sub scurtă (asta ca excepţie, dar se întâmplă).

Iarna ador saunele – să mă aburesc la o temperatură de 100 grade Celsius şi apoi ţuşti în zăpadă… mmm… plăcere maximă şi e cel mai bun tratament anticelulitic, datorită îmbunătăţirii microcirculaţiei.

Îmi plac culorile iernii. Noaptea, graţie felinarelor, zăpada capătă o nuanţă aurie şi formează un tandem perfect cu albastrul întunecat al cerului. Ziua, lumina e obscură sau năucitor de albă şi îmi creează senzaţia de curăţenie. Bine, gunoiul nu dispare, e doar camuflat. Vorba ceea: primăvara va arăta cine şi unde s-a găinăţat, dar oricum pentru un moment, chiar şi unul foarte scurt, savurez această senzaţie. Dar cum străluceşte zăpada… magie curată, zău. Ştiaţi că nu există doi fulgi identici? Fiecare este unic. Oare nu este aceasta o dovadă a forţei creatoare nemărginite a naturii?

Cu toate cele enumerate, sunt motive pentru care iarna a început să-mi displacă. Cu vârsta pielea îmi devine tot mai sensibilă la frig şi mi se acutizează guturaiul cronic. Nu, iarna nu sunt deloc frumoasă. De gropi şi transportul public nu mai încap discuţii, iar ducându-mi două zile la rând copilul la grădiniţă cu sania, am făcut febră musculară şi am zis că nu, merci, săniuşurile să se rezume la ogradă. Avitaminoza, frigul, poleiul, insuficienţa soarelui mă obosesc, dar ce ştiu cu siguranţă este că primăvara e înainte şi deja foarte aproape, dar asta deja e o altă temă de discuţii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s