NU MI-E FRICĂ CĂ (NU) AM FRICĂ

Dacă ar fi să-l parafrazez pe Sigmund Freud, atunci aş reduce toate relele la frică. Spre deosebire de părintele psihanalizei, eu nu mi-am petrecut viaţa studiind acest fenomen, de aceea tot ce scriu acum trebuie tratat cu o doză de umor, dar cum spunea bunelul meu: orice glumă are o doză (citeşte: figă) de glumă.

Banala frică ne face agresivi, posesivi, cinici, nesiguri, neputincioşi… Frica face ego-ul nostru să turbeze, care simţindu-se oarecum detronat, porneşte maşinăria de tocat creierii: „Oare eu nu-s suficient de bun/ă?”, „Oare eu nu-s suficient de deştept/deşteaptă”… mai pe scurt „Oare eu nu-s cel mai pizdos/pizdoasă„?.

Eu cred că dacă oamenii s-ar învăţa să depisteze frica ascunsă în spatele declaraţiilor tari, reproşurilor, epatărilor, tăcerilor…, cel puţin jumătate din conflicte s-ar reduce. Doar nimeni nu-ţi taie capul, dacă pur şi simplu admiţi un adevăr, acela de a-ţi fi frică. Or, e firesc să fim fragili şi vulnerabili, tocmai asta ne face oameni, şi nu roboţi invincibili, deşi chiar şi roboţii, ce mai, însuşi Ahile avea un punct slab.

Astăzi îmi accept frica, chiar şi frica de a nu avea frică (un mic calambur). Astăzi nu lupt cu ea, la ce bun, dacă tot e parte din mine? Astăzi o las să-şi facă un pic de cap – aşa pentru 5 minute, nu mai mult – şi apoi îî dau drumul să treacă prin mine, o eliberez şi mă eliberez.

Apropo, eu cam des fac o alegorie mai puţin delicată şi, scuzare faţă de cei pudici, dar mi se pare cea mai adecvată. Deci, fricile pentru mine sunt un fel de  reziduuri organice pe care trebuie să le expulsez. În general aparatul excretor are funcţia de a curăţa organismul şi cu cât mai încordaţi suntem, cu atât mai constipaţi, iar constipaţiile, dragii mei, nu duc la nimic bun. Iată de ce, e important să simţim frica, să ne relaxăm, permiţându-i să iasă.

Cum? Cum de realizat acest lucru? Eu nu pot spune în numele tuturor, dar instrumentul meu cel mai eficient este credinţa. Credinţa îmi purifică sufletul şi mă face să mă relaxez. Credinţa mă ajută să mă eliberez de reziduurile sufleteşti şi să fac loc de noi „alimente”, mult mai sănătoase.

Şi dacă totuşi mi se face poftă de o frică (na, e firesc să te tragă la cotlete în plin post)? Atunci voi muşca o guriţă mică pe furiş, aducându-mi aminte că sunt om şi nu robot invincibil.

PS. Şi haideţi azi cu toţii să nu ne fie frică că avem frică, sau invers, să nu ne fie frică că nu avem frică. Doar atunci când te împrieteneşti cu temnicerul parcă nici nu mai eşti prizonier, nu?

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s