MULŢUMESC MAYA

Aseară am fost într-un local să-mi rugum nişte gânduri, să-mi iau rămas bun de la nişte amintiri. Lume puţină, muzică live (old school), bere şi peşte prăjit: o ambianţă perfectă pentru un preludiu apocaliptic. Uneori e bine să fii singur.

La 00:00, nimic deosebit – aceleaşi bass-uri în timpane, însoţite de o uşoară euforie şi oboseală plăcută. Taximetriştii cer aceeaşi taxă, tăt normal – nici un fel de reduceri cu ocazia sfârşitului lumii.

Ascensorul nu funcţionează, m-ar fi mirat dacă ar funcţiona după nici 5 zile de când nu funcţionează. Urcatul scărilor până la al 10-lea etaj mi se pare un sport un pic apocaliptic, dar tăt normal.

Sms: „Am impresia că sfârsitul lumii va fi unul foarte plictisitor”. Eiii, nu prea cred. Judecând după nasurile roşii şi mersul clătinat al unor cetăţeni din stradă care au sărbătorit pre-apocalipsa, distracţia apocaliptică se anunţă a fi incendiară.

Acasă, fetele dorm liniştit. Intru repejor pe FB – toţii vii, sănătoşi, voioşi, tăt normal mai pe scurt. Se poate de dus la culcare cu inima împăcată.

Dimineaţa apocaliptică a început ca oricare altă dimineaţă: cu degeţele dulci şi dragi ridicându-mi pleoapele, asta ca să mă trezesc mai repede, şi cu obişnuitele lacrimi şi încruntări că: „fusta nu încape deasupra pantalonilor, deci nu mă duc la grădiniţă”. Eu zic că e un început frumos de Apocalipsă.

La oficiu sunt bruiate liniile telefonice. Aşaaa, parcă ceva, ceva… şi totuşi nu, e o banală pană de curent din cauza reparaţiilor de la etajul de mai sus.

La modul serios, însă, eu cred că omenirea are trei căi de mântuire:

1. Umorul

2. Procesul de creaţie

3. Dragostea.

Deci, aşa cum râd astăzi de la toate glumele auzite sau postate pe Internet cu ocazia Apocalipsei, probabil nu am râs niciodată. Cu lacrimi, până la crampe abdomenale. La ce bun iarba, când este sfârşitul lumii? Iaca pentru asta, Maya, mulţumesc. Probabil nici un 21 decembrie nu va mai fi atât de vesel.

Astăzi mă rupe la scris. Da, da, mă rupe. Creez, că ce-mi rămâne altceva de făcut într-o zi de vineri, când am de dat rapoarte, iar acestea sunt atât de inutile şi plictisitoare. Mai ales că în doar o săptămână îmi expiră contractul, iar alt loc de muncă deocamdată nu am. Cred că mi-a venit şi mie rândul să mă odihnesc, ocupându-mi timpul cu ceva mult mai plăcut şi interesant.

Astăzi iubesc. Nu, nu punct, ci semnul exclamării şi cu majuscule. Deci, astăzi IUBESC! Chiar şi pe cei care cred că sunt blondă cu creieri de găină, deşi ego-ul îmi spune că aşa ceva e greu de crezut😉. Azi îmi iubesc şi ego-ul.

Astăzi mă despart de temnicerii mei: măria sa, sentimentul de vinovăţie şi complexul de inferioritate. Dar ne despărţim civilizat, fără război.

Astăzi mi-am pupat frica drept în mijlocul frunţii (ha, că tot de acolo vine) şi am trimis-o la plimbare. Când va reveni, o voi primi cu ceai şi biscuiţi, şi sunt sigură că la călduţ vom găsi noi limbă comună.

Azi fac mai mult loc pentru credinţă, lumină şi inspiraţie. Azi în sfârşit, de sfârşitul lumii, îmi permit să mă relaxez.

Şi fie ce-o fi, că rău nu va fi.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s