VEŞNIC TINERI

Dacă e adevărat că viaţa bate filmul, atunci părinţii mi-au arătat cel mai frumos film de dragoste pe care l-am văzut vreodată. Şi acum… chm chm… „de la înălţimea anilor mei”, încep să-l apreciez tot mai mult şi mai mult.

Relaţia dintre ei a fost una aranjată. Or, buneii mei erau colegi şi prieteni încă din frageda tinereţe. Astfel, părinţii mei s-au văzut pentru prima dată când unul avea 8 şi respectiv celălalt 3 ani şi atunci s-au bătut singura dată în viaţă. Mama îl bătea pe fratele mai mic al lui tata cu mătura, pentru că acela era foarte capricios, iar mama din copilărie nu suportă oamenii mârâiţi (vorba ei). Tata i-a sărit în apărare şi a primit-o la moacă, dar pentru că era prea educat să lovească o fetiţă, a suportat cu destoinicie, încruntându-şi foarte serios sprâncenele.

Apoi părinţii mei au mers la aceeaşi şcoală, dar nu s-au intersectat, deşi mulţi colegi de-ai lui tata aveau fraţi şi surori care învăţau într-o clasă cu mama.

Au mers şi la aceeaşi facultate şi pentru că erau copiii unora dintre cei mai de vază profesori de la universitate, erau permanent în vizorul publicului. În jurul lui tata roiau fete, pentru că era „fiul lui însuşi…” şi pe de-asupra un bărbat cu adevărat frumos. Mama bineînţeles era curtată pentru că era „fiica lui însuşi…”, dar şi pentru că mai mereu zâmbea şi glumea. Unul din cavalerii mamei, venind s-o felicite cu ocazia Zilei Intrnaţionale a Femeilor, i-a dăruit flori lui bunelul. Numele lui – Livcic (de la Liviu) – până acum în familia noastră este atribuit persoanelor linguşitoare.

Mama era la anul I, când l-a văzut pentru prima dată pe tata într-o sală de operaţie. El, după un serviciu de noapte stresant, obosit, flămând, cu o aprigă dorinţă de a-şi elibera vezica urinară, extirpa un apendice bolnav când în sală au intrat boboceii. La întrebarea cine vrea să asiste medicul, Livcic a ieşit în faţă şi a leşinat, evident, mama pufnind în hohote. Tata iarăşi şi-a încruntat foarte serios sprâncenele, privind-o aspru pe mama de sub masca de chirurg, ea remarcându-i imediat ochii albaştri ca două pistoale.

Întâlnirea lor cea mare s-a produs, însă mai târziu. Tata făcea rezidenţiatul la bunelu, care l-a îndrăgit irevocabil: „aşa înalt şi parcă un pic neîndâmnatic, cu jachetă scurtă în mâneci, era cel mai sârguincios, responsabil şi mai ales talentat intern pe care l-am avut vreodată”. Şi atunci în mintea bunelului meu s-a născut un plan genial, de a le face celor doi tocmeala. Deschiderea Olimpiadei în anul 1980 la Moscova a fost un eveniment ce nu putea fi ratat, nici în faţa televizorului şi cum părinţii mamei aveau televizor color, vă daţi seama că ceilalţi bunei împreună cu tata au fost invitaţi la o mică soirée. Mama a întârziat, evident.

– Nu te descălţa, i-a spus bunica din prag, când într-un târziu a venit acasă.

– De ce?

– Acuş vei înţelege.

Şi în acel moment în uşă s-a ivit tata.

Primul gând al mamei a fost că niciodată nu va putea trăi cu un bărbat atât de înalt. Ei bine, s-a înşelat şi Slava Domnului.

Exact peste 5 luni, pe data de 1 noiembrie cei doi au jucat o nuntă ca în poveşti. Până acum rudele îşi amintesc cum tata brusc a luat-o pe mama în braţe şi alerga cu ea de fericire în jurul sălii. Până acum, oaspeţii îşi amintesc de vaza ceea mare cu crizanteme albe după care, în loc s-o facă pe mireasa neprihănită cu lacrimi în ochi (că de, aşa erau obiceiurile pe atunci) mama chicotea ţinându-se de burtă de la glumele lui tata. Până acum buneii mei îşi amintesc cum în zori rugau mesenii să se ducă acasă, că de, urmează prima noapte conjugală, iar cei doi dansau fără grijă, timpul parcă oprindu-se în loc.

Apropo, sunt şi eu prezentă în această poză :)

Apropo, sunt şi eu prezentă în această poză🙂

***

– Mama tu niciodată nu te-ai gândit să divorţezi? am întrebat-o într-o zi, stând la o cafea şi discutând ca două femei mature despre viaţă.

– Niciodată.

– Poţi să-mi spui, deja sunt şi eu o femeie. Poate relaţia voastră e doar un mit hiperbolizat în capul meu de idealist romantic? Sunt curioasă, chiar niciodată nu ai avut sentimentul de gelozie? Chiar niciodată nu te-ai gândit că poate te înşeală sau nu te mai iubeşte?

– Cum aş fi putut să fiu geloasă, dacă eu întotdeauna, în fiecare clipă mă simţeam iubită. Eu nici nu-mi imaginam că un asemenea sentiment ca gelozia există, credeam că e o invenţie a psihologilor.

– Mama, de ce nu te-ai recăsătorit? Eşti o femeie atât de atrăgătoare şi interesantă şi ştiu că au fost pretendenţi.

– Prea înalte mi-au fost standardele.

Punct.

PS. S-au împlinit 20 de ani de când nu mai sunt împreună. Mama, pe care aproape că niciodată nu am văzut-o plângând, întotdeauna tresare la această piesă

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s