PĂRUL

Colegii de şcoală probabil mă ţin minte cu gâţă. Da, până la 14 ani purtam o cosiţă lungă până mai jos de coapse şi groasă cât un pumn, pe care o despleteam o dată sau de două ori pe săptămână, întrucât era prea dificil să mă pieptăn în fiecare dimineaţă. Eram fata cu părul de aur. Într-o zi mi-am retezat-o, singură, în faţa oglinzii când ai mei erau plecaţi de acasă. Mama a plâns, bunica m-a certat, eu însă eram fericită că am scăpat de podoaba (citeşte: povara) mea capilară. Din întâmplare sau nu, dar a doua zi m-am pomenit în spital cu o fractură gravă a piciorului, motiv pentru care am fost nevoită să las sportul de performanţă.

Psihologii spun că părul e continuitatea gândurilor noastre, având chiar puteri magice. Vorba e că anume părul emană acei feromoni care atrag sexul opus. Nu în zadar în multe culturi părul este simbolul feminităţii. Femeile musulmane şi-l ascund sub văl, dezgolindu-l doar în faţa soţului. La creştini, călugăriţele sunt tunse. În perioada inchiziţiei, dacă nu greşesc, femeile cu păr lung şi bogat, mai ales cele roşcate, erau considerate fiinţe diabolice, care vrăjesc bărbaţii, fiind arse pe rug. Despre proprietăţile magice ale părului, de altfel se pomeneşte în Biblie. De îndată ce Dalila i-a tăiat părul lui Samson, acesta a fost înfrânt.

Mai mult decât atât. Părul are capacităţi senzoriale, el este un canal de informaţie dintre noi şi mediul înconjurător. Cu alte cuvinte, face link direct cu cosmosul🙂. În timpul războiului din Vietnam, forţele armate ale SUA înrolau amero-indieni în calitate de agenţi secreţi, întrucât aceştia aveau o intuiţie mai mai bună şi o reacţie mai rapidă, simţind de departe apropierea inamicului. Ceea ce au observat militarii este că imediat ce proaspeţii recruţi erau raşi pe cap, ei nu mai dădeau dovadă de rezultate înalte. Amero-indienii explicau aceasta că din momentul ce erau tunşi, ei nu mai puteau „simţi”. Părul funcţionează ca o antenă, care captează informaţia şi o transmite neocortexului. De asemenea el emană energie. Apropo, filmul „Avatar”, dacă vi-l aduceţi aminte, într-o oarecare măsură transmite această idee a interconexiunii prin intermediul părului.

Eu întotdeauna am ştiut că-mi stă bine cu părul lung şi acesta într-adevăr mă face mai feminină. Vorba ceea: deschide ceakrele 🙂. În plus, o fi din cauza părului sau nu, dar şi eu simt… Uneori, însă simţurile devin prea apăsătoare. Vara aceasta am fost la un pas de a-mi tăia părul, ca şi atunci la 14 ani, dar în ultimul moment am lăsat foarfecele din mână. În capul meu pentru o singură secundă a răsunat întrebarea: da sau nu?

Ieri iarăşi mi-a venit această idee „năstruşnică” de a mă rade pe cap. Am anunţat toată lumea despre marele eveniment, că de, am şi eu ieşirile mele. Colegii de oficiu mi-au propus chiar să fac o filmare live şi apoi să-mi vând părul la licitaţie în scopuri caritabile. Hmm, nu e o sugestie rea şi chiar mă voi gândi serios la toată afacerea asta. Am auzit tot felul de glume şi replici de genul: „da o să te recunoască fetele tale?”, „ce-i cu tine, Halloween-ul e abia peste 2 zile”, „da poate te mai gândeşti” şi aşa mai departe.

Eram fermă în intenţia mea, până noaptea asta în care m-am visat cheală. Era un vis atât de real încât auzeam aparatul de tuns cum zbârnăie lângă urechea mea. Vedeam cum îmi cad şuviţele pe podea dezgolindu-mi craniul nu tocmai perfect ca formă. În timpul acesta mă priveam în oglindă şi vedeam atâta regret în ochii mei. M-am trezit în lacrimi.

Nu, nu voi renunţa la podoaba mea capilară, pentru că este o podoabă cu adevărat, pentru că sunt feminină şi simt, chiar simt… pentru că îţi place părul meu, iar mie îmi place de tine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s