SUNT „POIATĂ” SAU CUM EU NU AM FĂCUT PARTE DIN BOEMĂ

– Salut, tu scrii poezii, aşa e? mă contactează într-o după masă de sâmbătă un fost coleg de serviciu.

– Am vreo câteva, le găseşti pe blog.

– Da nu vrei să le publici într-o antologie de versuri? Hai că ne trebuie urgent autori.

– Mmm, da când e termenul de predare?

– Până azi seara, trimite tot ce ai.

Eu scriu rar şi fără pretenţia de a face artă, dar m-am gândit de ce nu? La urma urmei nu mă costă nimic, ba chiar, am posibilitatea să ajut un amic. Voi doar ştiţi că tanti Nastea e tare serdobolnică. Şi iată aşa peste noapte, am devenit poetă, sau cum mă exprim uneori mai deocheat – poiată🙂. Pentru mine publicarea acestor versuri a fost o aventură şi apoi la 31 de ani trebuie deja de ieşit din anonimat.🙂 Da, da, ţin să menţionez că ego-ul meu s-a simţit oarecum gâdilit. Cu siguranţă vanitatea e păcatul meu preferat (Al Pacino/Avocatul Diavolului). 

Aşadar ieri a avut loc lansarea acestei antologii care se numeşte „Melopee pentru început de mileniul trei” şi da, cu toată ruşinea, eu singură am aflat recent ce înseamnă acest cuvânt, pe care îl găsiţi în DEX. Da, dragii mei, de ieri fac parte din boemă.  Deja în loc de „fu”, voi zice „fi”🙂, vorba ceea: am dreptul. M-am îmbrăcat po boghemski, mi-am pus ochelarii vintage, că de, trebuie să corespund noului meu statut de scriitoare, m-am şi rujat pe de-asupra şi avante. Boema a fost impresionată, ce-i drept m-a respins, dar despre asta un pic mai târziu.

– Ţi-am citit poeziile şi-s bunişoare, îmi zice unul din co-autori.

– Versurile tale sunt curate, ai tu un stil aparte, zice altul.

Ei, ce să zic? Au fost sinceri sau nu, dar m-am simţit întrucâtva măgulită, deşi nu-i cred nici până astăzi.

Evenimentul care după părerea mea trebuia să dureze 2 ore, a durat 6. Scriitorii vorbesc mult.

Mai mult decât mine.

Mai mult decât unii prieteni şi colegi de serviciu care vorbesc mai mult decât mine.

Mai mult decât toţi noi luaţi împreună.

Şi totuşi discuţiile au fost interesante pe alocuri. Şi în acest context, m-a impresionat dl. Vladimir Beşleagă. O mică paranteză: în Wikipedia găsiţi informaţie despre domnia sa în limbile rusă şi engleză, dar nu în română şi asta mi se pare trist. Este sincer în discursul său şi chiar are ce povesti. Este ironic şi glumeţ şi are o privire atât de tânără şi vie, încât uiţi ce vârstă are. Iată câteva reflecţii pe care le-am memorizat:

– La ce bun să-mi scriu memoire, dacă un cuvânt scris, este un cuvânt mort. În cazul în care nu-l citeşte nimeni, degeaba e scris şi în zilele noastre când nu se prea citeşte, soluţia este comunicare directă, de la ochi la ochi.

Şi eu în timpul acesta mă gândeam la Socrate care şi-a transmis toată învăţătura pe cale verbală, precum de altfel şi Iisus. Ei nu scriau, ei povesteau.

– Cartea-i tot o băutură / Care dacă o bei azi/ Mâine nu vrei murătură / Dar te face şi mai treaz (P. Zadnipru). Spusă de dl. Beşleaga, această poezioară a căpătat un sens mai profund şi mai colorat.

– Astăzi e mult mai uşor să scrii, decât să te editezi. Eu nu câştig bani pe seama cărţilor mele, dar nu am bani să investesc în ele.

Apropo, la acest capitol am avut un dialog interesant cu fostul meu coleg, cel datorită căruia am fost publicată.

– Cum pot face rost de ultimul tău roman. Vreau foarte mult să-l citesc.

– Să-ţi spun sincer nu mai am nici un exemplar. Trebuie să mă duc la editură să cumpăr. Tirajul a fost mic, iar toate copiile distribuite deja la biblioteci şi fundaţii.

– Dar de ce nu ai făcut pentru librării? Cartea e solicitată, vei putea câştiga şi un ban pe seama vânzărilor.

– Nu am nevoie de bani, de dragoste mai mult.

Trăim într-un secol unde dragostea este cel mai deficitar şi respectiv scump produs, nu în sensul banilor, ci al valorii. De altfel, Eu nu vreau sex, eu caut dragostea de Ronin Terente este poezia care a dat start recitalului nostru. Astfel ne apropiem de momentul meu de „glorie”.

– Nu vrei să citeşti în locul meu versurile mele? mă întreabă unul din autori.

– De ce nu le citeşti tu?

– Eu nu-mi citesc niciodată poeziile.

Aşa mi-am făcut apariţia pe scena „beau monde-ului” artistic din spaţiul basarabean. „Beau monde-ul” nu era chiar „beau”, am văzut multe feţe triste, disperate şi unele chiar alcoolizate (îmi permit s-o spun cu toată îndrăzneala). După ce am recitat poeziile colegului, m-am prezintat şi am declarat că fiind lipsită de modestie, voi recita o singură poezie care mă reprezintă cel mai mult (https://tantinastea.wordpress.com/2011/06/14/in-ajun-sau-nu-stiu-cum-o-dat-lirica-in-mine/). Şi apoi de ce să bat lumea la cap, dacă lumea se grăbea la sarmalele din cea de-a şasea chestiune din ordinea de zi. Boema m-a aplaudat molatic, în schimb tinerele talente au zis că sunt îndrăzneaţă şi nu mă ascund după ochelari. Trebuie să recunosc, iarăşi cu lipsă de modestie, că eram cam unica femeie care stârnea o oarecare vâlvă a testosteronilor din sală.

– Copilo, tu nu ştii ce este dragostea, îmi spune o doamnă la fourchette. Nu poţi declara aşa sus şi tare iubirea carnală. Asta-i pasiune, nu dragoste.

– Doamnă sunt de acord cu dvs. Eu am avut mulţi iubiţi şi toţi m-au învăţat câte puţin din dragoste, îi zic cu zâmbetul pe buze.

– Şi eu am avut iubiţi, dar nu vorbesc despre ei.

Să fiţi sănătoasă îi spun în gândul meu, iar din gură îmi iese: toţi sunt diferiţi şi iubirile sunt diferite.

– Păi, da nu poţi declara într-un mod atât de vulgar necesităţie trupeşti, îmi spune imediat alta. Asta trebuie să fie subînţeles, ca o aluzie, ca după o perdea.

– De ce să mă ascund după deget, doamnă. Eu spun lucrurilor pe nume şi nu mă jenez de asta.

– Da, dar trebuie să-ţi respecţi cititorul.

Cititorul meu este cu minimum 20 de ani mai tânăr decât domniile voastre, dar asta nu am îndrăznit să-i spun, întrucât doamna se lamenta foarte mult să-şi scoată de pe limbă cuvântul „curvă” pe care dorea să mi-l adreseze. Eu zâmbindu-i, i-am spus să nu se abţină, că sunt deschisă către orice gen de critică, mai ales că acest cuvânt ar fi sunat din gura ei mai mult ca un compliment, decât insultă. Doamnele erau poetese, din pleiada veche, şi după felul cum arătau şi mă priveau, pot uşor intui că în utltimii 10 ani, unicile îmbrăţişări pe care le-au avut este cu propria pernă la un miez de noapte. Da, recunosc că într-o măsură, am fost atinsă, dar gândindu-mă mai bine, mi-am zis că prefer să am regulat orgasme, decât să visez la o iubire prea-înălţătoare cu un bărbat care nici măcar nu s-a născut pe această lume (asta citâdnd-o pe una din ele). Totuşi tanti Nastea e cu picioarele mai pe pământ şi da, pot fi şi eu  cinică uneori. Nu degeaba, sunt fata drăcoasă.

Părerea criticilor contează, dar simpatia poporului de rând îmi este mai importantă. Aşa că stând la o masă cu tinerii poeţi, şi flirtând uşor cu unii, am zis că dă-o na fig de boemă, eu vreau să fiu femeie, aşa blondă şi prostuţă care scrie despre săruturi pe spate🙂 şi am fost…

P.S. Eu mă mândresc cu familia mea. Nu ştiu dacă ei au cu ce să fie mândri de mine, dar cartea aceasta, pe care am smuls-o cu dinţii de la organizatorii proiectului, cred că ar fi un motiv, nu? Şi apoi la bătrâneţe, fetele mele vor şti că mama lor tot a fost cândva poiată.

4 gânduri despre “SUNT „POIATĂ” SAU CUM EU NU AM FĂCUT PARTE DIN BOEMĂ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s