VACANŢA 2012 – PARTEA I

Dacă fiecare om ar avea un singur cuvânt care să-l definească, al meu cu siguranţă ar fi „REVELAŢIE”.

În cele ce urmează nu vă voi împărtăşi toate revelaţiile pe care le-am avut la mare, pentru că sunt adânci şi necesită mai mult timp pentru digerare, dar cele de la suprafaţă, merită a fi cel puţin înşirate, mai ales că circumstanţele în care am avut aceste mici bliţuri erau de-a dreptul comice.

Escapada noastră la mare (a noastră pentru că am fost însoţita de scumpa şi brava mea prietenă, ştiţi voi care) a început cu piesele lui Barry White şi 50 (+…) de grame de konicel (n. r. slangul meu preferat împrumutat de la un coleg de-al nostru, semnificând cognac). Asta e modalitatea mea de a trece mai repede vama 🙂. Ulterior, am avut ocazia să mă conving încă o dată de efectul miraculos al acestor 50 de grame.

Deci ajungem noi în oraşul cu pricina şi bineînţeles primul lucru pe care îl facem este căutarea unui apartament în care să ne cazăm. După o oră de lungi aşteptări şi lamentări (naive şi economicoase cum suntem am lăsat acasă o jumătate din suma rezervată pentru odihnă), timp în care simt că efectul miraculos al celor 50 de grame încet încet se trece, iar răbdarea uşor uşor se crapă, minunea totuşi s-a întâmplat! Se apropie de noi, carevasăzică, un tânăr chipeş (şi nu numai la prima vedere) întrebându-ne cum poate închiria un apartament pentru exact acelaşi număr de zile ca şi noi, la un preţ nu foarte costisitor. Mintea mea de economist şi-a pus biluţele în mişcare, cel de-al şaselea simţ scanându-i energetica şi zicându-mi „Da, acesta e clientul nostru”🙂

– Câţi ani ai? îl întreb.

– 30. (mulţi înainte, îi urez în sinea mea).

– Fumezi?

– Nu.

– Dar cu băutul cum stai?

– Cu măsură🙂, zâmbeşte el şi îl cred.

– Nu eşti maniac? îl întreb mai în glumă, mai în serios.

– Nuuu, şi mi-o spune pe un ton atât de sincer şi încrezător, încât volens nolens mă gândesc „ce păcat, ce păcat”😉.

Sjiveomsea (n. r. din rusă – vom convieţui), îi spun verdictul.

Astfel, în decurs de o oră în sfârşit ne alegem cu un apartament relativ avantajos şi un vecin drăguţ – all inclusive, mai pe scurt. „Numai o nebună şi stricată ca tanti Nastea putea să nimerească în asemenea aventură”, vor comenta unii, dar credeţi-mă şi o spun cu toată seriozitatea, numai nu la aventuri mă duceau gândurile atunci.

Mai departe istoria cu vecinul nu este a mea şi nu am dreptul s-o divulg, dar de aici a pornit Revelaţia Nr. 1 al sejurului meu la mare: Uneori exact ceea ce nu ne dorim este tocmai ceea ce ne dorim cu adevărat şi respectiv avem nevoie. Şi da, Dumnezeu întotdeauna aude dorinţele noastre, doar că le îndeplineşte la timpul când El consideră de cuviinţă şi nu noi (e şi normal, El doar ştie mai bine :)).

Totuşi îmi voi rezerva dreptul să-l mai menţionez o dată pe drăguţul nostru vecin, pentru că anume graţie lui am redescoperit o veche pasiune de a mea – tirul. În momentul în care ne-am luat cu el la întrecere, copilul din mine s-a trezit şi de atunci nu-l mai pot domoli (dar nici nu vreau!!!)🙂. Şi cum tanti Nastea nu are jumătăţi de măsură, aproape toţi banii i-am împuşcat… la propriu,🙂 fireşte, însă, câştigând şi o mulţime de premii, pe care i le-am adus triumfătoare fetelor mele. Într-o seară m-am luat la întrecere cu nişte novâe ruskie (n. r. un soi aparte de oameni, cetăţeni ai Rusiei care s-au îmbogăţit rapid în urma unor afaceri nu tocmai legale). Ei – destul de chercheliţi, cu portmonee groase care chipurile nu se încheie, ţigări în colţul gurii şi atributul principal: femei pe tocuri cui, în fuste scurte şi unghii artificiale cu care probabil ar putea foarte uşor să-mi taie beregheata. Eu – scundă, nemachiată, într-o rochiţă simplă de plajă, şlapi şi o torbiţă în care numai eu nu încap. Stau în colţ şi-mi aştept rândul în timp ce ei nicidecum nu se pot decide asupra armei.

– Fetiţo, tu ce vrei? mă întrabă unul din ei, obsservând probabil că îmi cam pierd răbdarea.

– Să împuşc.

– Tu, să împuşti? Da poţi măcar ţine arma în mână?

– Hai să încerc, îi zic şi mă simt ca personajul Angelinei Jolie din filmul „Mr. and Mrs. Smith”.

După ce fără nici o dificultate dobor toate ţintele, „amicii” mei se agită.

– Ceva nu-i curat la mijloc, zice unul. Ia hai împuşcă încă o dată.

– Bine, îi răspund, dar nu am bani. Dacă plătiţi, sunt de acord să mă iau cu fiecare din voi la întrecere, iar premiile le dăruiesc însoţitoarelor voastre, trăgând cu coada ochiului în direcţia celor din urmă şi simţind că acestea nu sunt prea bucuroase de propunerea mea, dar nu au încotro, tăticii deja achită taxa.

Ei, ce să vă zic… Lauda de sine nu miroase a bine, dar vorba ceea: adevărul mi-e mai scump. Taaadaaam!!! Tanti Nastea i-a câştigat pe toţi, ce-i drept am avut două ratări, dar premiile oricum le-am primit şi după cum promisesem, le-am dăruit fifelor, ele fiind foarte bucuroase că au scăpat de mine.

– Hai că te angajez la firma mea drept killer, zice mai marele din ei.

– Nu, mercie, îi zâmbesc, dar ideea nu-i rea. La bătrâneţe o să am bucata mea de pâine.🙂

Aşa m-a vizitat Revelaţia Nr. 2: Cu cât mai mulţumit e copilul din noi, cu atât mai fericiţi suntem. Copilului din mine îi plac tot felul de aventuri inclusiv amoroase ;)) şi jocuri, numai cu condiţia ca acestea să fie oneste şi nu murdare. A da, şi neapărat un partener care să-mi împărtăşească emoţiile. Copilului din mine nu-i place să se joace singur.

Aici închei prima parte a relatării mele, şi asta pentru că e târziu, iar copilul din mine zice că demult vrea să doarmă, iar eu îl terorizez cu blogul meu. Aşa că vă spun noaptea bună, iar dacă aveţi răbdare, în curând veţi citi şi celelalte revelaţii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s