VICTORIA MEA, VICTORIA

Cine oare, cine oare,

Cine este ca o floare?

Cine aduce sărbătoare

În căsuţa noastră mare?

Cine este o poveste?

Victoriţa noastră este!

Cine este o minune?

Victoriţa e pe bune!

Cine este o bomboană?

Victoriţa este doamnă!

Cine este îngeraş?

Victoriţa copilaş!

Acum un an, aceste versuri îmi veneau singure în cap în timp ce îmi legănam puişorul la piept, care ţipa cât o ţinea gura, iar eu plângeam pentru că nu ştiam cum să-i alin colicile intestinale. Mama panicată una două chema salvarea, de la care nici un rost, numai stres în plus. Eu, în schimb mă ţineam în mâini, dar mă simţeam o adevărată cămilă şi asta nu numai datorită celor 5 litri de lchide pe zi, pe care le consumam pentru a-mi stimula lactaţia.

Victoriţa mea a împlinit un anişor!!! Vinerea trecută, exact de ziua ei, am botezat-o. Pentru mine această ceremonie a fost o adevărată sărbătoare şi în pofida circumstanţelor prin care trece familia mea, am zis că îngropăm securea războiului şi pentru o zi ridicăm toţi steagurile albe.

Atât timp cât era în braţele mele, mai cuminte copil ca Vicuţa nu puteai găsi, cum însă s-a despărţit de fusta mamei ochişorii ei au făcut acea privire tragică în care încape întreaga amărăciune a acestei lumi şi borboane de lacrimi i se prelingeau pe obrăjori. Probabil mă veţi considera o mamă sadică, dar îmi place atât de mult feţişoara ei când plânge – plânsul ei este atât de firesc şi în acelaşi timp, teatral. Deşi sunt într-o oarecare măsură îmbisericită, oricum nu pot înţelege de ce mamei nu i se permite să ţină copilul în braţe. Eu nu văd aici nici un păcat, dimpotrivă. Dacă Dumnezeu m-a binecuvântat cu un copilaş, de ce în „hramul” Lui să-mi fie interzis să contemplez această minune? Dar nu sunt eu cea în drept să dau răspunsul.

Aşadar, primul anişor al Victoriţei a fost o mare provocare şi în primul rând pentru mine. Astăzi sunt cu 20 de kilograme mai suplă, cu un serviciu mai bine plătit, cu bonă şi… multe altele de care nu bănuiam atunci. Dar nu le pot numi victorii, pentru că cea mai mare a mea victorie este totuşi Victoria, scumpa mea Victorie.

Sufleţelul ei este atât de curat şi luminos, încât uneori mă tem să mă apropii, să nu-i absorb din această pură energie. Ea chiar este Slavatorul meu Dali şi îmi găsesc atâta alinare în ochii ei. Nu vă pot reda ce privire profundă are, uneori mă pătrunde până la oase. Am impresia că ea este singura care mă vede până în adâncuri, or şi eu am creat-o din adâncurile mele.

La mulţi ani, Victoriţa şi deşi nu ţi-am făcut cadouri anul acesta şi am petrecut ziua ta cu totul altfel decât mă asteptam acum un an, eu te iubesc şi întotdeauna te voi iubi.

P.S. Tu şi Delia sunteţi darurile mele de la Dumnezeu, iar eu deja am trei zile de naştere.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s