ŢIE

Dacă aş putea, eu te-aş mânca

Şi ţi-aş spăla picioarele în lapte,

Cu miere de albini până la coapse

Te-aş unge lent dacă aş putea.

M-aş face mică de-aş putea,

Să mă ascunzi la piept în buzunar

Să-ţi port noroc atunci când vei avea

Nevoie mare de un talisman.

Şi cântece de leagăn ţi-aş cânta,

Te-aş adormi în ale mele palme

Şi în Ene m-aş preface de-aş putea

Şi gingaş eu te-aş săruta pe pleoape.

Te-aş duce apoi pe-un fir de iarbă

În roua dimineţii sus în munţi

Şi de-aş putea cu părul meu  pe spate

Ţi-aş desena splendoarea cerului de-apus.

Ţi-aş curăţa de glod bocancii grei

Şi ţi-aş găti cea mai gustoasă zeamă

Şi lin culca-ţi-aş capul pe genunchii mei

Încet lingându-ţi fiecare rană.

Şi aş râde mult de tu vei râde,

Şi aş muţi de te-aş vedea tăcut,

Şi umărul ţi-aş pune sub bărbie

De ai dori să mi te plângi acum.

Iar eu şopti-ţi-aş dulci secrete

Despre iubire, sex şi univers

Şi de-aş putea, ţi-aş spune că suntem pereche

Noi, două suflete legate de un vers.

După un scurt intro liric, vreau să vă adresez o întrebare: e corect să iubeşti în acest mod? Femeile ştiu ce îmi vor răspunde, mă interesează părerea bărbaţilor.

Fireşte că-i plăcut când cineva mereu te aşteaptă… oferă… acceptă, chiar dacă nu este destul ori peste măsură… înţelege… alină… iartă şi uită. Dar voi, dragi bărbaţi, ce veţi face cu o asemenea iubire? Veţi fi în stare (i) s-o vedeţi,  (ii) s-o apreciaţi  şi cel mai important (iii) s-o păstraţi?

Şi dacă răspunsul Dvs. NU este afirmativ sau aveţi dubii, vă spun eu ce să faceţi: să tăiaţi din carne, dur şi rece. Să puneţi punct acestui hedonism moral, pentru că oamenii nu sunt roţi de rezervă, iar cordonul ombelical se taie de la început, de-a întregul şi nu pe bucăţele. Şi oricât de mult v-ar implora să nu o părăsiţi, oricâte lacrimi se vor scurge, fiţi gentilomi şi plecaţi englezeşte… pentru totdeauna.

Iar dacă totuşi sunteţi slabi de fire şi vă lăsaţi pradă acestei plăceri de a fi iubit – necondiţionat şi gratuit – spuneţi mai des mulţumesc (chiar şi atunci când acest cuvânt vă stă în gât). Or nimic nu se iartă şi nimic nu se uită.

Iar eu prefer să aud un „DA”, înainte de a nu fi prea târziu.

Şi pe final, tradiţional un cântecel, pe care îl cântam cândva demult, atât de demult încât nici nu ştiu dacă mai eram eu… dar acesta se leagă de ceea ce am scris mai sus.

Un gând despre “ŢIE

  1. Pingback: NU AM TIMP SĂ NĂSCOCESC UN TITLU, DAR NE-AM ÎNȚELES | tanti Nastea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s