ÎN AJUN

Ultima zi din al 30-lea an… Ar trebuie sa fac o retrospectivă şi să scriu ceva deştept: concluziile la care am ajuns, realizările pe care le-am avut şi lecţiile pe care trebuie să le trec. Ei bine, nu voi face acum nimic din toate astea.

Acum un an, am realizat un interviu cu tanti Nastea pe care l-am întitulat „Неугомонные 30” (n. r. Neliniştiţii 30). Atunci simţeam doar, astăzi însă ştiu şi sunt mai neliniştită ca niciodată🙂

Postarea aceasta aş vrea s-o încep cu un mulţumesc. Miroase un pic a discurs de Oscar, dar eu chiar sunt recunoscătoare Domnului pentru că mi-a îndeplinit toate dorinţele şi pentru că mi-a dat posibilitatea să învăţ. Azi mă gândeam ce dorinţă să-mi pun mâine când voi sufla lumânarea de pe tort şi… paradoxal dar nu-mi venea nimic în cap, decât un simplu mulţumesc. Mulţumesc oamenilor care mi-au ieşit în cale, celor care mi-au întins un umăr şi mi-au dat un şut când am avut nevoie, celor care au tăcut atunci când eu urlam şi celor care m-au făcut să urlu, celor care m-au făcut să râd şi… da, îmi doresc totuşi ceva. 

În primul rând sănătate pentru fetele mele, asta e cel mai de preţ cadou, fără el altele nu ar avea valoare. Dar dacă totuşi am apucat calea egoismului salvator, atunci îmi doresc un strop de reciprocitate😉 şi curaj. Apropo cuvântul curaj provine de la francezul „coeur” – inimă. Curajul adevărat este atunci când acţionezi din inimă şi nu ţi-i frică să-ţi fie frică, dar despre asta într-un alt articol.

P.S. Şi dacă totuşi mă voi învăţa să plâng, să vină cineva să-mi şteargă lacrimile.

Şi încă ceva – eu simt🙂 şi mă antrenez mai departe

Un gând despre “ÎN AJUN

  1. La ea veni Craciunul, iar aici e plin Ajun aniversar, draga Nastea! Fug sa ma pregatesc cu baloane si… batista. Incepem al 31-lea an impreuna. Eu voi fi aici si mai tarziu, daca-mi permiti…
    Iuliana

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s