FĂRĂ TITLU

Vei plânge mult ori vei zâmbi?

Eu 
nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi-
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
„Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?”

Lucian Blaga

Un poet pe care îl ador şi o poezie care redă mesajul meu mai bine decât orice cuvinte pe care le voi înşira mai jos.

Noi îmbrăcăm armuri de oţel şi o facem pe bravii şi invincibilii. Noi includem raţiunea şi devenim cinici. Nu ne implicăm, nu avansăm, pentru că ne este comod în cochilia noastră, unde nimeni nu vede cojile de nuci ronţăite de o biată veveriţă ce se ascunde sub scuturi de fier. Suntem cei mai „pizdoşi” oameni din lume – noi manipulăm, noi deţinem controlul şi ne simţim un fel de Terminator în picioare.

Toată viaţa mi s-a spus că sunt puternică. Toată viaţa cei din jur mă admirau (unii poate chiar mă invidiau) pentru curaj, vioiciune şi îndârjirea cu care mă aruncam în valuri şi luptam no matter what. Ah, de câte ori am căzut, de câte m-am ars şi câte dupace fără nici o milă am primit asupra bietului meu căpşor. Dar lacrimi? Să am iertare. E un show pentru cei selecţi – adică eu şi gaşca din capul meu. În rest glume şi râsete, uneori isterice. Un pic de hi hi, ha ha şi viaţa merge mai departe – iată sloganul meu. „Vai cât de adevărată eşti, câtă viaţă emani” – e un compliment ce-mi mângâia plăcut auzul.

Şi totuşi în sinea mea, eu ştiu adevărul despre mine. Noi toţi ne temem să ne dezgolim. Şi ştiţi de ce? Pentru că ne este frică de ireciprocitate. Pentru că în momentul dezgolirii nu mai suntem stăpâni pe situaţie şi acel de partea opusă ar putea să profite, iar atunci când te dezgoleşti şi primeşti un şut în fund, o bucăţică din tine moare. Şi încetul cu încetul rămâne doar armura, iar biata veveriţă miroase urât a zdohnitură.

Ei bine, să presupunem că ne dezgolim în faţa unei persoane care face acelaşi lucru. Vă dezgoliţi în unison, lent şi frumos, asemenea unor stripteuze bine antrenate. Şi? Aceeaşi frică. Nu, că nu va accepta, ci cât va dura această senzaţie. Acceptarea e una, iubirea e altceva.

Norocoşii sunt cei care se iubesc aşa goi fără nici un motiv anume şi care îşi îmbracă zalele în zori, căutându-şi de treabă, ca seara, sub plapuma cârpită, la televizorul vechi două veveriţe să ronţăie coji de nuci.

Eu sper ca cineva totuşi a înţeles ce am scris eu aici.

2 thoughts on “FĂRĂ TITLU

  1. Se tem, Nastica, sa se dezgoleasca acele persoane care au ce ascunde, daca esti cu sufletul deschis, nu trebui sa ai temeri. trebuie sa fii tu insuti, fiindca inchiderea in sine produce foarte multe complexe, plus la asta mareste diamertrul mastii pe care tot incerci sa o porti, daca nu ai de ce te teme, nu ai de ce sa porti masca, si niciodata, niciodata nu trebuie sa ai regrete, pentru ca totul in viata sa intimpla cu un scop, care il afli mai devreme sau mai tirziu.
    Cu cit esti mai increzuta in tine, cu atit mai putine regrete ai.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s