POVESTEA UNUI GRĂDINAR

Una din particularităţile lui tanti Nastea este că permanent face alegorii. Aceasta e modalitatea ei de a se face explicită. Aşadar, sper că cei care citesc vor înţelege.

A fost odată ca niciodată un grădinar foarte iscusit. Florile îi plăceau nespus de mult, iar în munca sa de a le creşte nu-şi cruţa nici timpul, nici eforturile. Alături de mica lui grădină se aşternea un strat de asfalt, care era pur şi simplu perfect: dur, fără nici o fisură, lucios la soare. Într-o zi privirea grădinarului căzu din întâmplare pe acest strat, pe care nu-l observa anterior şi… grădinarul nostru s-a îndrăgostit. Zi şi noapte grădinarul se ruga să crească flori pe asfalt, la care acesta îi răspundea că este imposibil. „Dar iscusinţa mea va fi suficientă pentru ambii, îi spunea grădinarul,  o să vezi că vom reuşi”. Şi iată că într-un final nefericit asfaltul s-a înmuiat, iar grădinarul, în al nouălea cer, s-a apucat de sădit flori.

Munceau de cu zori ambii în egală măsură, doar că şchiopătau niţel la capitolul sincronizare. De fiecare dată florile sădite de grădinar prindeau rădăcini, dar peste un timp, neavând suficientă apă, se ofileau. Asfaltul, la rândul său, crăpa în toate locurile posibile şi imposibile pentru a permite grădinarului să facă loc pentru plante, dar în zadar. Stratul lutos nu absorbea apa, doar întărindu-se şi mai mult. După lungi zile de trudă, grădinarul a ajuns sleit de puteri, iar asfaltul plin de fisuri. Putem oare învinui pe vreunul din ei? Fireşte că nu. Ambii au depus toate eforturile imaginabile şi inimaginabile pentru a reuşi, dar adevărul este unul trist şi simplu: florile nu cresc pe asfalt.

Bad luck, spun americanii, iar eu zic că se va găsi un automobil care va aprecia stratul de asfalt, chiar şi cu fisuri, în timp ce grădinarul va găsi cernoziom unde să-şi valorifice iscusinţa de a sădi flori. Iată finalul în care vreau să cred.

TATA tu ai fost asfaltul, iar eu grădinarul şi aceasta a fost povestea noastră. Eu nu ştiu ce va fi mai departe dar it’s time to let go.

Niciodată în viaţă nu am dat sfaturi în privinţa despărţirilor, pentru că am considerat că despărţirea e ultimul lucru pe care doi îl pot face. Nu mă întrebaţi de ce am luat decizia pe care am luat-o, mai mult decât postarea aceasta nu voi spune. Italienii au o vorbă bună: le cose si fanno sempre in due (într-un cuplu lucrurile se fac în doi).

Şi pe final tradiţional un cântec, iarăşi bunul meu Freddie a spus-o mai bine ca oricine

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s