LUPT

Voi cum staţi cu spiritul autocritic? Iată eu de exemplu nu mă supăr când aud că moldovenii sunt proşti, leneşi şi nu ştiu altceva să facă decât să plângă.

Balada „Mioriţa” o cunoaşteţi cu toţii, nu? După mine, cel mai reprezentativ portret al moldovenilor.  Ei bine, cu tot respectul meu faţă de unul din cele 4 mituri fundamentale ale folclorului românesc, dar eu aş scoate „Mioriţa” din programul şcolar (şi puteţi arunca oricâte pietre doriţi în grădina mea, că părerea nu mi-o schimb). Eu niciodată nu am putut înţelege cum naiba poţi sta sub un copac şi cânta unei mioare la fluier, ştiind între timp că vor veni doi inşi să te omoare? Iertaţi-mă, eu nu pricep multe în ale simbolismului şi liricii folclorice. Sunt un om practic şi material-minded, iar acceptarea unei sorţi jalnice, fără nici o justificare plauzibilă, mi se pare de-a dreptul o prostie. Adică, transmite-i mamei că o iubesc, dar să mă clintesc din loc, o, nu, e peste putinţă.

Imaginaţi-vă ce ar fi dacă mioara l-ar înştiinţa pe un georgian că Olteanul şi Ardeleanul vor veni în zori să-l omoare? Nu ştiu cum nu prea îmi vine a crede că acesta s-ar resemna, stând o noapte întreagă sub cerul liber şi plângându-se unei oiţe. Moldoveanul însă, invocând „prea-înălţatul” fatalism, tot miorlăie şi miorlăie (hmm… a miorlăi nu cumva se trage de la Mioriţia?).

Puteţi să mă credeţi o filistină, dar eu nu pot sta cu mâinile în sân. Şi în genere, cred că în loc să se plângă pe probleme, oamenii ar trebui cel puţin să-şi încordeze cerebelul pentru a-şi ridica fundul de pe scaun şi a acţiona. Fireşte că a pune în mişcare substanţa cenuşie în căutarea unor soluţii nu este o ocupaţie la fel de plăcută ca şi cântatul la fluier, nu? Aceasta necesită un efort deloc neglijabil, noi însă ne complacem în propria văicăreală: că suntem săraci, că nu avem resurse, că nu avem posibilităţi şi aşa mai departe. Doamne fereşte, să ne asumăm responsabilitatea pentru propria suferinţă. Noi doar suntem atât de frumoşi, deştepţi şi harnici. Asta soarta e de vină. Or „când s-o împărţit norocul, fost-am dus eu la lucru./ Şi la toţi le-o dat cu carul, numai mie cu paharul”.

Americanii au o vorbă: „dacă sunteţi atât de deştepţi, de ce atunci sunteţi atât de săraci?”. Un om, alături de care am fericita ocazia să lucrez, spune altfel: „la cât de proşti suntem, noi încă prea bine trăim” şi eu în mare parte sunt de acord cu el.

Credeţi că sunt mai brează decât bravul nostru popor mioritic? Aha…sceaz… Sunt o leneşă incurabilă şi deseori prefer inacţiunea, acoperindu-mi fundul cu tot felul de motive „juste” şi „raţionale”. Cei însă, pe care îi admir, pe care îi invidiez cu o invidie albă (deşi cred că invidia nu are culoare) sunt oamenii care au reuşit să obţină ceea ce vor sau cel puţin au încercat. În culisele acestor succese se duce o luptă continuă, o luptă contra sorţii, o luptă pe cont propriu pentru fericirea proprie. Iată asta este opţiunea mea.

Şi pe final, o piesă care se lipeşte cum nu se mai poate de bine de blogul meu.

http://www.youtube.com/watch?v=aOIlaVK3OUk

P.S. URAAAAAAAA, mă duc la concertul formaţiei al cărei fan am devenit exact la vârsta pe care o împlinesc ei mâine. Iată aşa o ecuaţie🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s