ÎN VINEREA MARE

În anul trecut am scris că aştept Paştile mai mult ca niciodată. Ei bine, anul acesta nu voi fi originală şi voi scrie acelaşi lucru. Nu este vreo sărbătoare pe care s-o iubesc mai mult. În cele ce urmează voi înşira nişte gânduri pe care aş dori să vi le împărtăşesc, dar în nici un caz să vi le impun.

Voi începe de departe (ca de obicei). Am citit cândva controversatul roman „Codul lui Da Vinci” de Dan Brown, care de fapt nu face nimic altceva decât să transpună într-o formă artistică şi accesibilă ipotezele descrise mult mai devreme de către Michael Baigent, Richard Leigh şi Henry Lincoln în lucrarea lor „Holy Blood and Holy Grail”. Această carte a fost publicată în 1982 ca o continuare a unui ciclu documentar difuzat de postul BBC. Ca şi „Codul lui Da Vinci”, lucrarea a fost aspru criticată de biserică şi chiar interzisă. Un alt roman nu mai puţin scandalos, mai ales în urma ecranizării de către regizorul Martin Scorsese, este „Ultima ispită a lui Iisus” scrisă de Nikos Kazantzakis. Recent, postul „National Geographic” a realizat o serie de emisiuni documentare „Misterele Bibliei”, una dintre care povesteşte despre tainica Evanghelie scrisă de Iuda. Am citit, şi citesc în continuare, Biblia (ce-i drept în versiunea pentru copii). Nu sunt un cunoscător bun al religiilor, sunt un muritor de rând, atât de departe de adevăr şi vă scriu toate astea nu pentru a vă demonstra cât sunt de deşteaptă, ci pentru a răspunde de unde au pornit gândurile înşirate mai jos.

Nu mă voi expune asupra bisericii şi religiei în sine, pentru că riscăm să intrăm în polemici interminabile şi nu acesta îmi este scopul. Dar aş vrea să menţionez că am întâlnit oameni care se declară a fi atei, dar sunt mai creştini decât mulţi cei care se declară a fi creştini, dar nu au strop de bunătate în suflet.  Or, creştinismul propovăduieşte în primul rând iubirea aproapelui şi facerea de bine.

Pentru mine, divinitatea lui Hristos nu se reduce la provinienţa Sa. Ipoteza precum că El a fost un om muritor, căsătorit cu Maria Magdalena, de la care a avut şi urmaşi, mă face şi mai mult să cred că a fost sfânt. Într-o perioadă a desfrâului moral (şi aici nu mă refer doar la orgiile sau torturile devenite spectacole publice), El a reuşit, prin propriul exemplu, să aprindă lumină în inimile oamenilor, iar prin moartea Sa atât de cruntă şi nemeritată, să deschidă lumii ochii spre bine. Cine ar fi în stare să îndure toată durerea prin care a trecut Hristos doar pentru a le arăta oamenilor răul pe care-l fac? Eu am decât un singur răspuns – un SUPRAOM. Iată în ce constă pentru mine divinitatea lui Iisus.

În fiecare din noi are loc o luptă continuă dintre bine şi rău, dintre spiritual şi trupesc şi haideţi să recunoaştem cu mâina pe inimă că cel din urmă adesea câştigă. Având posibilitatea de alegere, Iisus a preferat să moară, depăşindu-şi limitele trupeşti. În „Ultima ispită a lui Iisus” Nikos Kazantzakis ilustrează ceea la ce El a renunţat conştient, doar de dragul învingerii Binelui.

Eu nu ştiu dacă a înviat Hristos de facto (fizic), şi nici nu contează asta pentru mine atât de mult, cert este că învăţămintele Sale sunt vii.  Pentru mine, învierea Lui  înseamnă în primul rând învierea binelui, a iubirii neprihănite. După mine, Iisus ne-a învăţat pe toţi, repet prin propriul exemplu să iertăm, să nu judecăm, să fim sinceri, să fim înţelegători şi să fim buni. Iar cel mai mare gest de iubire pe care l-a făcut este sacrificiul propriei Sale vieţi, propriilor Sale fericiri şi plăceri. Eu nu ştiu dacă au mai existat sau există oameni capabili de o asemenea iubire.

În Vinerea Mare, mă uit la filmul „Patimile lui Hristos”, regizat de Mel Gibson, Un film care a stârnit la fel de multe discuţii controversate.  Când l-am privit pentru prima dată am fost şocată şi asta pentru că am conştientizat prin ce suferinţe a trecut Hristos şi ce orori sunt în stare să facă oamenii unui nevinovat. Până atunci doar îmi imaginam. Acest film mă face să-L iubesc şi mai mult şi să tind şi mai mult spre bine.

Iisus este în fiecare din noi, iar urmându-I învăţătura este minimul pe care-l putem face pentru a-L mulţumi. Or, a iubi pentru mine este  cel mai mare dar pe care l-am primit.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s