REBRANDING SAU SCUMPILOR MEI

Offf, rebranding-ul acesta… Astăzi m-am convins că eu totuşi sunt blondă🙂 în pofida credinţei mele înverşunate că cel puţin în suflet sunt brunetă🙂. De altfel, toate tentativele mele de a-mi schimba culoarea părului suferă eşec. Aşa că vreţi nu vreţi, dar eu rămân „blonduţă”.

Astăzi tanti Nastea şi-a început dimineaţa cu apriga dorinţă de a face revoluţie pe blog şi a vă lăsa pur şi simplu cu gura căscată la intrarea în căsuţa mea virtuală. Toate bune şi frumoase, doar că… blonda din mine s-a trezit cu alte planuri. Astfel, pe final nu m-am ales cu mare lucru, dar un element nou totuşi nu a întârziat să apară.

Scumpii mei, acum un an v-am deschis uşa în căsuţa mea virtuală. Nu este un loc cine ştie ce, dar sper eu că am reuşit să vă amuz în pauzele de masă şi să vă alimentez substanţa cenuşie cu nişte gânduri uenori mai vesele, alteori mai triste, dar şi ele îşi au locul în viaţă, nu? 

În timp ce toată ţara vorbeşte despre sumbrele evenimente din 7 aprilie, eu îmi serbez primul meu anişor în calitate de blogher. Mai am muuuuult de crescut, dar deja păşesc mai sigur în această lume fascinantă a Internetului. Eu în continuare mă voi ţine de principiile mele de a spăla cele rele şi a aduna cele bune. Scriu rar şi nu promit că voi scrie mai des, întrucât mâinile mele nu întotdeauna reuşesc să prindă viteza gândurilor, dar ce promit cu siguranţă este să fiu sinceră şi deschisă în continuare şi să scriu doar atunci când am ce scrie. Or, „E uşor a scrie versuri/ Când nimic nu ai a spune”… 

Ochii mei sunt întotdeauna trişti, dar zâmbitori (of, iar mă apucă lauda de sine🙂 ) Ei bine, nu în zadar am schimbat antetul si asta pentru că vreau să avem o conexiune sentimentală, dacă vreţi. Pentru mine contează nu doar să mă auziţi, dar şi să vă ascult. Iată de ce voi publica mai multe articole pe teme discutabile, pentru că nu doar „In Vino Veritas”, dar şi în comunicare şi atunci când nu voi avea răspuns la întrebările ce mă frământă, vă rog să mă ajutaţi.

Şi pe final o istorioară: week endul acesta nouri grei s-au adunat deaspura acoperişului meu la propriu şi la figurat. După un incident urât dintre mine şi TATA (n. r. soţiunea), la care cu părere de rău au asistat şi copiii, îi spuneam Deliei că uneori familiile trec prin perioade dificile şi nici eu, nici tata nu ştim cum să le facem faţă adecvat, dar ce ştiu cu siguranţă este că orice nor e trecător şi că oricât de lung durează furtuna, în cele din urmă apare soarele şi vine vremea bună. Spre marea mea surprindere, în loc să ne ditanţeze şi să punem punct, incidentul neplăcut ne-a apropiat şi brusc eu şi soţiunea am deschis ochii şi ne-am trezit unul în braţele celuilalt. „Nebănuite sunt căile Domnului”. Uneori ca să vezi soarele, nu te ajută specialiştii, traingiruile, prietenii sau mai ştiu eu ce chestiuţe psihologice. Trebuie pur şi simplu să te loveşti cu capul de asfalt :) Şi da, scumpii mei, orice nor e trecător. 

P.S. Din partea mea un cântecel care se lipeşte atât de bine de tot ce am scris eu aici şi tot ce vreau să vă doresc.

http://www.youtube.com/watch?v=U6tV11acSRk

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s