MOM STORIES

Gata cu jalea (cel puţin pentru o perioadă). La postarea mea anterioară nu voi da comentarii, dar nici nu o voi şterge. Voi proceda contrar principiilor mele, dar asta deoarece cred că „cicatricele” îşi au şi ele locul pe faţa unei femei. Iar pentru „paţanii” trecuţi prin foc şi pară voi da un răspuns tipic moldovenesc: „Tăt normal”.

Aşadar, astăzi vă voi delecta cu mici istorioare despre scumpa mea mămică, a cărei zi de naştere urmează în viitorul cel mai apropiat. Istoriaorele nu sunt scrise de mine, ci de fratele meu mai mic.

Din câte aţi citit pe acest blog, tatăl nostru a decedat când noi eram mici, aşa că mama este unicul nostru părinte. În educaţia noastră, mama a preferat tactica de prietenie. Noi niciodată nu am avut frică de ea, dar întotdeauna ne străduim să n-o dezamăgim şi asta pentru că nu ne place s-o vedem tristă. De altfel, mama, supusă unor încercări mari în viaţă, şi-a păstrat simţul umorului, luciditatea minţii şi un şarm copilăresc, pe care unii bărbaţii îl definesc ca „iziuminca” ei inconfundabilă. 

Să v-o descriu un pic: mama este un fel de pokemon mic şi foarte drăgălaş. Este scundă, suplă şi are un mers soldăţesc. Ştia tatăl meu ce ştia atunci când spunea că femeile mici conduc lumea mare. Aparent fragilă şi copilăroasă, mama este foarte puternică, iar logica ei  uneori te lasă fără cuvinte.

Deşi acum comunic mai rar cu fratele meu – eu femeie măritată, cu copii şi scaun la cap, el student cu examene şi fete în cap – în zilele când avem şi noi discuţii „по душам”, se mai întâmplă să facem mişto de mama. Îi cunoaştem pe de rost replicile când se supără sau când este emoţionată. Îi imităm glasul şi mimica, dar fireşte că toate astea nu din intenţii rele, ci pentru că ne este atât de dragă, încât ne amuză chiar şi atunci când ne ceartă. Pe mama chiar nu poţi să te superi. 

După un intro cam lunguţ, vă prezint istorioarele pe care le-am găsit pe profilul fratelui meu de pe o reţea de socializare. Sunt în engleză, întrucât fratele meu probabil în viaţa trecută a fost vreun lord din Marea Britanie🙂  astfel încât a învăţat din faşă această limbă.

Mom story nr. 1: A funny thing happened to me earlier. The reason i’m writing in English is because it’s funnier this way. So i got home and i saw some ice hanging from the roofing we made in front of the garage to hold our car. now, our car is pretty high, it’s a jeep, right, and it stands on an inclination. and there is a lot of fucking ice on the floor there. so as i knock the ice, i slip (big friggin surprise, right?) so not only do i fall on the entire right side (minus the face) i also slip under the car. the only way out is to drag myself forward and upward. it took me about 5 to 10 minutes. now the reason i’m telling you this, is because my mom was watching all this. and i asked ,,why aren’t you helping me?” and this is what that clever, sweet little lady told me ,,well there isn’t room enough for both of us there, is it?”… and she just left. I have never been more proud of my mom since this day.

Mom story nr.2: I know these are long stories, but bear with me now. So I come home today, and i’m fricking hungry. Now what i didn’t know, was that my mom was hungry too. Now all there is at the moment is a plate with 5 meat buns. Mom takes one, eats it, (now there are only 4) says they’re cold, puts the plate in the microwave for 30 seconds. After that, she takes another one, eats it (now thereare only 3), says they’re still cold, puts the plate in for 20 seconds. Then she takes one and (you guessed it) eats it (now there are only 2) says they’re still cold, puts the plate in (you guessed again and receive bonus points) the microwave, and heats it for 10 seconds. Then finally she takes the plate out, sets is on the table and says „Now we divide these 2 equally: one for you and one for me”. So to total it of, she ate 4, I ate one (the smallest one). The irony? It was still fricking hungry… I love my mom.

 Mom story nr 3: So one time my mom went to Moscow by train and returned by airplane. At our passport check a self important woman asked the dumbest question ever: ,,why did you go by train, but returned by airplane?” What the hell? Mom at first tried to explain reasonably about convenience and availability of funds, but it was useless. Apparently Airport workers gave up on reason long ago. So my mom just cuts the bullshit and says ,,I’m afraid of trains” ,,…what?” ,,That’s right, you heard me, i’m afraid of trains” ,,Why?” ,,I fear that when i’m in a train, an airplane will fall on me” ,,But then why aren’t you afraid of airplanes?” ,,Well a train won’t fall on an airplane now, will it?”…. my mom never had problems with airport security, ever.

P.S. Gelu, you made my day🙂

Un gând despre “MOM STORIES

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s