IT’S OVER

Exhibiţionismul moral continuă sua partea a II-a a baletului de Marlezon…

Voi cum vă daţi seama că „it’s over”? Iată eu am impresia că o mulţime de oameni concubinează agăţându-se de nişte amintiri, emoţii demult trăite, dar încă nu definitiv uitate. Nu mai sunt în stare să nutrească sentimente, dar amintirea acelui „ceva” simţit în stomac, inimă, minte – oriunde vreţi – încă îi mai ţine pe linia de plutire şi ei se consolează că „uite, asta e dragostea adevărată”.

Oare dragostea poate fi definită? Eu personal nu găsesc cuvintele potrivite. Ştiu doar când o simt şi când nu o mai simt. E ca şi cum ai intra într-o încăpere întunecoasă şi ai aprinde lumina. Intensitatea ei poate varia, dar diferenţa dintre lumină şi întuneric este una inconfundabilă.

***

Iubite, cum să-ţi spun „it’s over”?… Ai fost iubirea vieţii mele şi asta o ştiu sigur… Acel cineva de dragul căruia am fost capabilă de sacrificii. Acel cineva de dragul căruia am coborât atunci când trebuia să urc. Acel cineva căruia am vrut şi i-am dăruit copii. Acel cineva alături de care am vrut să îmbătrânesc şi să-mi cresc nepoţii. Acel cineva căruia i-am putut şterge şi rahatul din closet. Acel cineva căruia am vrut să-i ofer nu dragostea, ci dovezi ale dragostei (vorba poetului francez) şi o făceam, iubite, pe bune.

Ah, de-ai şti de câte ori de dragul tău m-am renăscut din cenuşă, asemeni păsării Phoenix… Amintirea sentimentelor pe care mi le-am simţit faţă de tine mă încălzea şi-mi dădea puteri să merg mai departe.

Cum să-ţi explic, iubite că toate au trecut?… Cum să-ţi explic că nu trăiesc viaţa mea, ci a soţiei tale şi îmi displace rolul ăsta. Cum să-ţi explic, iubite că îmi deplâng amorul şi că de fiecare dată când te văd, un nou cui se înfige  în sicriul lui. Mă întrebi de ce vin târziu acasă, de ce nu-ţi vorbesc, de ce nu-ţi zâmbesc…  Ce să-ţi zic, iubite? Doar adevărul pe care ţi l-am spus şi nu o dată.

„Păi asta-i foarte bine că nu îl ma iubeşti, îmi spune raţiunea, în sfârşit eşti independentă! Trăieşte şi bucură-te de viaţă! Fă-ţi plăcerile şi răsfaţă-te fără nici o remuşcare!” Şi eu înghit această „cotletă cu goroh” în fiecare zi până mi se face greaţă. Or „dacă dragoste nu e, nimic nu e”. Cum poate să înţeleagă raţiunea dorul meu de a mă scufunda cu tot cu tărtăcuţa-mi dragă în tine, iubite. Căci eu am iubit cândva şi aerul din jurul tău şi acum să mănânc „cotlete cu goroh” şi să mă simt fericită?

Ce să fac mai departe, iubite? Chiar nu ştiu!!! Dacă aş şti răspunsul la această întrebare, aş uşura viaţa şi ţie, şi mie, iar eu cred că nu vreau să recunosc că ştiu…

Tu nu-mi vei citi această postare, eu nu o voi pune pe FB, acum suntem doar noi: eu şi blogul meu, pe care îl folosesc în calitate de „jiletcuţă” pe un umăr necunoscut. Da, si tanti Nastea plânge câteodată.

 Şi chiar dacă vei citi vreodată aceste rânduri, ce vei face? Nimic, iubite. Asta o ştiu bine, fiindcă eşti un impotent emoţional.

Ţii minte cândva ţi-am spus că dragostea mea va fi suficientă pentru amândoi? Ei bine, m-am înşelat şi pentru asta te rog de mă iartă.

P.S. Undeva în adâncul inimii eu încă mai sper că mă vei cuceri (anume cuceri şi nu recuceri, căci tu n-ai luptat niciodată).

3 gânduri despre “IT’S OVER

  1. Sunt de acord, desi am impresia ca in adancul sufletului noi toti stim care e raspunsul la intrebari (si aici nu ma refer in speta la „it’s over”), doar ca din diferite motive nu-l recunoastem

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s