FETELOR MELE

Deja al cincilea an primăverele mele încep cu cea de-a doua zi a lunii martie. Primăvara mea s-a născut întârziat, vineţie la faţă şi cu pielea de pe frunte adunată într-un ghem deasupra sprâncenelor, de parcă ar avea o căciulă. Primăvara mea se numeşte Delia şi este un nume care i se potriveşte perfect. Nu am scris acest articol mai devreme, dar îl ţin în bietul meu creieraş de mai mult timp şi azi i-a sosit momentul să iasă la iveală.

Aseară cea de-a doua mea primăvară, sau mai bine zis, vară – caldă şi însorită – a împlinit opt luni. Ceva mai devreme, promisesem că voi da raportul despre fiecare lună de evoluţie, dar nu m-am ţinut de cuvânt.

Astăzi nu voi scrie despre ele, ci despre mine şi poate într-o zi fetele mele vor citi acest articol, găsind nişte răspunsuri… Voi pune cărţile pe masă şi voi scoate din cufăr nişte gânduri ascunse foarte adânc. Astăzi fără secrete – sinceritate totală (oleacă de exhibiţionism moral a la tanti Nastea).

Unul din motivele depresiilor mele este că uneori mă simt o mamă rea. Articolele şi cărţile de educaţie a copiilor pe care le-am citit ne învaţă că o mamă trebuie să facă tot posibilul ca să-şi alăpteze copilul (mai că nu până la 3 ani). O mamă trebuie să stea cel puţin un an acasă ca să-şi îngrijească bebeluşul. O mamă trebuie să fie creativă şi ingenioasă în ceea ce priveşte educaţia copiilor şi aici specialiştii vin cu tot felul de recomandări de genul art-terapie, poveste-terapie, ludo-terapie şi aşa mai departe. O mamă trebuie în primul rând să ducă un mod sănătos de viaţă, ca mai apoi să-l inducă copiilor săi. Astăzi e cool să fii „green oriented”, să consumi produse bio şi în general, să te întorci la tradiţii. O mamă trebuie să aibă răbdare să-şi asculte copiii şi să le explice calm ce este şi ce nu este permis. O mamă trebuie să opteze pentru cărţi de citit, jocuri de dezvoltare şi desene de colorat, şi nu desene animate la televizor şi jocuri computerizate. În nici un caz mama nu trebuie să-şi reverse frustrările asupra copiilor şi Doamne fereşte părinţii să-şi regleze conturile în faţa lor. Câte şi mai câte scriu oamenii deştepţi…

Ei bine, eu nu sunt aşa. Nu am nici răbdarea, nici inventivitatea descrisă de aceşti specialişti. Şi când stau şi mă gândesc mai bine, apoi toate lucrurile le fac exact invers. Mai mult decât atât, eu îndrăznesc să am propriile ambiţii, să îmi doresc aventuri şi să-mi organizez micile mele plăceri ale vieţii. Şi toate astea mă rod… Dar ştiţi ce mă roade cel mai mult? – un gând de care mi-i foarte ruşine – Cel mai mult mă roade oboseala, oboseala de a fi mamă. Uneori îmi vine să plec de acasă şi să nu mă mai întorc. Şi în momentele acestea mi-i atât de frică… mi-i frică că-l mânii pe Dumnezeu şi mă simt cea mai păcătoasă femeie din lume.

Şi totuşi… iată câteva concluzii la care am ajuns în timp ce îmi digeram sentimentul de vinovăţie (apropo, acesta îşi va avea locul într-o postare aparte pe blog):

1. Informaţia trebuie filtrată. Eu nu zic că toate cărţile şi articolele de genul celor descrise anterior trebuie aruncate la gunoi, dar… nu luaţi aproape de inimă. Un om deştept alături de care am avut fericita ocazie să lucrez întotdeauna spune: „make life easy”. Tendinţa spre perfecţiune duce tocmai la imperfecţiune şi a fi primul în lista celor mai buni părinţi nu este o competiţie, ci o stare de spirit.

2. Nu există reţete universale de a fi un părinte bun. Pentru mine, însă acest lucru înseamnă a-l face pe copil să se simtă iubit, dorit şi necesar. Din propria experienţă pot spune că atunci când un copil simte că ai lui nu doar îl iubesc, dar şi au nevoie de el, şansele că va apuca un drum greşit sunt mai mici. Mai mult, oriunde s-ar afla şi orice drumuri ar apuca, până la urmă tot la părinţi se va întoarce. Fie că dragostea se transmite din priviri, cum spune bunica mea, fie că-i spune-ţi în fiecare zi acest lucru, fie că-l sărutaţi, îmbăţişaţi ori faceţi orice altceva – important copilul să simtă asta din tot sufletul.

3. Eu recunosc că nu sunt o mamă ideală şi că repet unele „greşeli” ale părinţilor mei, greşeli pe care mă juram în copilărie că nu le voi face. Ce am înţeles este că oricât de mult te-ai strădui să fii un părinte bun, copilul întotdeauna va avea un motiv pentru care să-ţi reproşeze. Eu ştiu după mine. Deşi de când am devenit mamă, am început mai bine să-mi înţeleg mama, oricum sunt momente când mă supăr şi o acuz. Dacă ea ar atrage atenţia la toate reproşurile mele, demult s-ar fi simţit probabil un monstru, dar eu ştiu că nu este aşa şi vreau ca şi ea să ştie că eu ştiu. Un lucru pentru care întotdeauna îi voi fi recunoscătoare mamei, în pofida oricăror obide, este faptul că mi-a fost şi-mi este prietenă.

4. Eu nu ştiu dacă sunt sau nu o mamă bună, eu nu ştiu cum să fac faţă oboselii care mă copleşeşte, dar ce ştiu cu siguranţă este că le iubesc pe fetele mele mai mult decât ochii din cap. „Te iubesc” nu este un panaceu, va trebui să le cuceresc şi să muncesc mult pentru asta, or a fi părinte este în primul rând o muncă.

Şi pe final, astăzi, în timp ce rugumam gândurile înşirate aici, am dat de acest articol, pe care vi-l recomand şi vouă (sorry, dar e în limba rusă) http://www.snob.ru/selected/entry/29057

 

2 gânduri despre “FETELOR MELE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s