5 CONCLUZII SAU DE CE AM LIPSIT PE BLOG

De o lună de zile nu am scris nimic pe blog, mă simt obligată să dau o explicaţie. Voi scrie un articol stângaci, neînchegat şi poate pe alocuri, nechibzuit. Astăzi nu am chef s-o fac pe redactorul, astăzi am trimis redactorul din mine tocmai la origini🙂 Astăzi voi fi directă, sinceră, spunând lucrurilor pe nume, fără a ţine prea mult cont de greşelile gramaticale, stilistice sau de oricare altă natură.

Aşadar, de ce nu am scris? pentru că m-am îmbolnăvit. Sunt bolnavă şi acum. Dacă ar fi o simplă boală fizică, alta ar fi povestea. Dar vorba ceea – peştele se strică de la cap, iar când nu-i cap, vai de picioare. Aşa s-a întâmplat că mai multe „furuncule” din sufletul meu s-au spart şi a curs mult puroi. Nu am vrut să-l înşir aici şi asta nu pentru că nu vreau să-mi pătez căsuţa virtuală, ci pentru că mi-am stabilit o regulă: să nu încarc Internetul cu energia mea negativă.

Apropo de Internet. Zilele acestea după ore în şir de nesomn, sângerări, febră şi agonie morală mi-am pus întrebarea ce este de fapt Internetul şi pe cât de conştienţi suntem noi, oamenii de ceea ce facem cu el? Pe cât de virtuală este această „ciupercă” virtuală? Or, tanti Nastea a privit prea multe filme de genul „Matrix”, „Terminator” şi aşa mai departe🙂

Nu zău, I mean it, seriously. Zilnic suntem dependenţi de această maşinărie sau ce-o mai fi ea. Zilnic o tot alimentăm cu energia noastră şi, cu regret, de cele mai multe ori, negativă. Este un loc unde zilnic oamenii îşi revarsă frustrările, fricile, agresiunea, pesimismul şi aşa mai departe. Şi dacă gândurile noastre sunt materiale, în ce se va materializa Internetul? Nu în zădar i se mai spune „păienjenişul global”. Suntem prinşi în această plasă, iar păianjenul nu va întârzia să apară. Dacă înainte, în lipsa comunicaţiilor moderne energia negativă a oamenilor răbufnea în războaie mondiale – un fel de purgatorii, deşi chestiune discutabilă – astăzi mi-i frică că aceste războaie  ar căpăta o altă natură. Iată de ce eu personal, am decis să-i ofer „păianjenului” doar „dulciuri”, bine, uneori cu arome  amărui, sărăţele şi chiar piperate, important însă, el să se simtă „gâdilit şi împlinit”, dar nu „înfuriat şi hapsân”. Închid aici mica mea paranteză.

Să revenim la oile noastre.  Vă spuneam că mi s-a îmbolnăvit sufletul şi de data aceasta grav, dar nu incurabil. Iată câteva concluzii pe care le voi înşira sumar, dar sper că le voi desfăşura pe parcurs (nu risc să promit, voi je ştiţi je: мужик не баба, сказал – сделал :) ).

1. Atunci când ai bube în cap, nu încerca să găseşti cauzele. Rişti să te înglodezi în propriile gânduri şi să nu mai vezi luminiţa de la capătul tunelului. Concentrează-ţi eforturile pe găsirea soluţiilor şi atunci când vei fi din nou întreg la corp şi la minte, vei înţelege ce trebuie să faci ca situaţia să nu se mai repete.

2. Nu te irosi în căutarea vinoveţilor. Vorba ceea – toţi îs p…raşi, numai nu eu – nu-i adevărată şi o ştii prea bine. Tot ce trebuie să faci este să recunoşti că problema e în tine şi să-ţi asumi responsabilitatea pentru alegerile făcute. Or, întotdeauna ai cel puţin două opţiuni. Şi apropo, inacţiunea tot e o acţiune.

3. Atât timp cât singur nu doreşti să te ajuţi pe sine, nu te ajută nimeni. Da, uneori, nu eşti în stare să te isprăveşti pe cont propriu, ai nevoie de un umăr, o mână întinsă, un şut – orice. Dar…  vă aduceţi aminte de aventurile Baronului Münchhausen? Atât timp cât nu pui singur mâna pe moţoc pentru a te scoate din mlaştină, nimeni nu va fi în stare s-o facă.

4. Dacă vrei să mori, nu ai decât s-o faci şi nu-i mai chinui pe cei din jur. Când spun „mori” nu mă refer la sensul direct al cuvântului (deşi s-ar putea interpreta şi aşa), ci la „moartea” morală. Aseară am privit un film: „Girl Interrupted”. Nu că m-a impresionat atât de mult, încât să-l recomand sus şi tare. L-am mai privit, dar ieri probabil a fost filmul potrivit în momentul potrivit. Angelina Jolie a primit un Oscar pentru cel mai bun rol feminin secundar. Să zic că mi-a plăcut prestaţia ei?… Nu, nu prea. Personajul ei, însă m-a făcut să-mi răspund la nişte întrebări. Of, de ce oamenii se complac în propria suferinţă, în rolul de victimă, de personaj negativ? Dacă ai rahat în suflet şi vrei să-l scoţi, scoate-l şi that’s it.

5. Şi pe final – dragostea pe care atât de multă lume o caută, inclusiv eu, porneşte de la sine. Ştia Socrate ce ştia atunci când spunea: „Iubeşte-te pe tine însuţi”! Este o lecţie pe care o voi învăţa lung şi anevoios, dar trebuie s-o fac şi o voi face.

Aici v-am pupat dragii mei şi pe curând.

Un gând despre “5 CONCLUZII SAU DE CE AM LIPSIT PE BLOG

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s