DINŢII SAU BRED DUPĂ ORE DE GRIJI ŞI NESOMN

Am visat că îmi cad dinţii. Simţeam cum mi se fărâmiţesc în gură şi îi scuip unul după altul. „Mdaaa… asta-i semn rău”, mi-am zis. Întotdeauna, dar chiar ÎNTOTDEAUNA, când am asemenea visuri, ştiu că cineva din apropiaţi se va îmbolnăvi. Peste două zile de „linişte pe front” am răsuflat cu uşurinţă… însă m-am grăbit. Delia s-a îmbolnăvit…

Sâmbătă mama mi-a provocat o „durere de dinţi”. I-am arătat colţii, iar colţii întotdeauna dor…

Afară-i soare de primăvară, doar că dinţii lui mi se înfig în obraji, că-mi crapă şi pielea de pe cap.

Iar eu trebuie să plec într-o deplasare, unde probabil (citeşte: cu certitudine) mă aşteaptă oameni „cu dinţi”. Şi asta pentru că unora din şefii mei li s-a sculat „un dinte” în cap, că după hibernarea de sărbători, trebuie să arate şi ei că „dinţii” lor sunt buni la ceva.

Mâine Delia se externează. O să-i iau o medalie („fără dinţi”), pentru că este cea mai curajoasă şi rezistentă pacientă din lume.

Vicuţa are febră şi e capricioasă. Tremur, încât mă dor dinţii de la clănţănit. Sunt obosită moral, fizic…  Totuşi, mă ţin cu dinţii de speranţa că asta sunt doar dinţii.  Vicuţei îi ies incisivii de sus, iar cu această ocazie mă laud că exact la şase luni i-au ieşit incisivii de jos.

Accept printre dinţi o invitaţie la un eveniment şi asta pentru că simt că toţi „dinţii” mei stricaţi din cap o să explodeze de la atâta freamăt.

Mă gândesc la nişte dinţi pe care încă nu i-am văzut, fiind ascunşi după un zâmbet puţin trist, dar şarmant. Ce-i drept nu mă grăbesc să-i văd. А вдруг sunt stricaţi şi o să-mi piară cheful.

Să mă duc, să nu mă duc? Îmi iau inima în dinţi şi mă duc! Să considerăm că asta-i dinte pentru dinte. Iaca aşa-s eu de răzbunătoare. Şi apoi, o să mă doară dinţii dacă nu văd dinţii.

Doamne arată-mi dinţii, numai te rog în zâmbet. Zâmbeşte-mi cum vrei, Doamne: ironic, dulce, chiar sarcastic. Numai te rog Doamne, să nu mă muşti… cu dinţi… că doare…

Eu promit să nu-mi schimb pasta de dinţi şi mă spăl regulat pe dinţi (şi la propriu, şi la figurat), dar numai după ce… voi încerca pe-un dinte nişte dinţi de lapte care pretind a fi de os😉

P.S. Madam Roussel, da tu cum stai cu dinţii?

2 gânduri despre “DINŢII SAU BRED DUPĂ ORE DE GRIJI ŞI NESOMN

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s