MATI, MATI, MATINEU

Motto: Astăzi m-am văzut pe mine, numai ca eram brunetă, cu ochi de ciocolată şi muuult mai feminină.

Astăzi Delia a fost la matineu şi spre deosebire de buna mea prietenă madam Roussel (www.alobebe.wordpress.com, care mă va certa eventual că nu am învăţat până acum wordpressul) mie îmi plac matineele.

Parcă mai ieri o aşteptam pe mama să vină cu rochiţa şi să-mi lege fundiţa în păr. Parcă mai ieri îmi făceam griji ca să-şi ocupe un loc avantajos în sala astfel încât să mă vadă bine şi s-o pot vedea şi eu. Şi parcă mai ieri îmi făceam griji să nu mă împiedic când voi intra în sală ca nu cumva s-o dezamăgesc pe doamna educatoare. Emoţii, vervă, lamentări – iată ce erau matineele pentru mine, şi totuşi fiecare a fost o sărbătoare.

Iată că astăzi, m-am pomenit în faţa aceleiaşi uşi (Delia umblă la grădiniţa pe care şi eu am frecventat-o) numai că în calitate de părinte. Eu nu ştiu dacă Delia are sau nu are noroc de mine, dar ce ştiu este că sunt o mamă care ţine minte prea bine cum a fost copil. Cu alte cuvinte copilul din mine încă nu a îmbătrânit (şi sper să nu o facă niciodată), şi poate din cauza asta îl înţelege atât de bine pe copilul meu.

Aşadar cum a fost ziua de azi? Am sosit la grădiniţă, grăbite şi emoţionate ambele. Nici nu am reuşit să intrăm bine pe uşă că Delia e luată în braţe şi pupată pe ambii obraji de un băieţel. „Acesta e Igor, iubitul meu, noi când o să creştem mari, o să ne căsătorim”, îmi şopteşte Delia uitând de mirele ei de la etajul de jos. Peste puţin timp se apropie un alt băieţel (după părerea mea mai simpatic) care a învârtit-o în braţe spunându-i cât de mult se bucură că o vede. „Acesta e Augustin, e pur si simplu prietenul meu, că eu doar nu pot să-i iubesc pe toţi mama, asa e?” Aha, fata mea are mai mulţi cavaleri, e bine, zic eu în sinea mea zâmbind.

„Delia uite-te ce floare am eu în păr”, îi zice o fetiţă în timp ce mămica ei o piaptănă. „Da a mea e mai frumoasă”, strigă alta. „Lauda de sine nu miroase a bine”, spune o fetiţă cu ochelari şi cu două codiţe subţiri (o viitoare miss Мозг). „Da eu am pantofiori noi”, le zice Delia. Mai pe scurt: indiferent de vârstă, femeile tot femei rămân.🙂

Mă uitam la copiii din sală si apoi la părinţi. Probabil în asemenea momente înţeleg cel mai bine că cei mici nu sunt altceva decât copiile exacte ale părinţilor lor. Iată o fetiţă „miss Glamm” care seamănă leit cu mama ei, din alea „крутые”, care filmează totul pe telefonul ei super mega extra de culoare roz şi care îşi parchează automobilul chiar la poarta grădiniţei astfel încât nimeni să nu poată trece pe acolo. Un băieţel care îşi sufla nasul zgomotos şi îl şterge cu mâneca, exact ca şi tăică-său din ăia care nu stau mult de vorbă. Altul timid stă cu capul în fusta mamei şi ceva bolboroseşte ca să-l audă numai ea. Miss Мозг este atenţionată de mama ei nu cumva să pună mâna pe covor că e plin de microbi şi iarăşi poate să facă infecţia despre care ele împreună au citit pe Internet. Apare şi o Miss Активисткa, care le spune tuturor copiilor cum trebuie să-şi ţină mâinile sau picioarele „capu am să te spun la doamna educatoare”. Mama ei este preşedintele comitetului părintesc (da, eu m-am convins că preşedinţii comitetului părintesc sunt un soi aparte de oameni🙂 ). Bineînţeles că preşedintele comitetului nostru părintesc are şi două prietene „фрейлины королевы”, alături de care e mult mai plăcut de lins fundurile cui trebuie, de spalat oasele cui trebuie şi de scris plângeri cui trebuie. E de la sine înţeles că fetiţele celor trei sunt într-o oarecare măsură „privelegiate”.

Sunt şi mame ca mine, care nu prea îi cunosc pe alţi părinţi, care plătesc sumele de bani convenite şi nu pun prea multe întrebări, care nu au fost niciodată în cabinetul directoarei, care nu discută ore în şir cu educatoarele, rezumându-se la un amabil „bună seara şi o seară frumoasă”. Eu mă bucur că Delia nu e marginalizată şi că este iubită de copii şi lăudată de educatoare fără excesul meu de zel.

Pentru copilul din mine nu contează cine e cu stea în frunte, cine spune poezii mai multe, cine are roluri principale, cine şi cu ce aparat fotografiază sau filmează, cine stă în faţă şi cine în spate, cine decide ce cadouri să cumpere pentru educatoare, ce a spus directoarea şi bla bla bla. Eu nu mă revolt că sunt chemaţi cameramani care trebuie plătiţi, pentru că astfel savurez spectacolul şi nu stau „bunghită” în obiectiv. Eu nu încurc pe nimeni cu bliţurile mele să privească spectacolul. Eu nu calc covorul şi nu ating draperiile, dacă atât e de important pentru directoare să păstreze condiţii de muzeu în sala de festivităţi. Şi nu mă revolt atunci când educatoarele spun că nu avem voie să stăm lângă uşă, sau lângă geam sau prea aproape de scenă „că stăm toţi în capul copiilor”.  Îi cedez jumătatea mea de scaun unei mămici la fel de scunde ca şi mine şi încercăm să vedem ceva după spatele matroanelor din comitetul părintesc.

Atâtea revolte, nemulţumiri, comentarii şi exigenţe: pentru mine, însă a contat prestaţia copiilor şi bineînţeles a Deliei. Toţi au fost atât de drăgălaşi şi atât de haioşi că în câteva momente chiar mi-au ţâşnit lacrimile. Pentru Delia matineul este o sărbătoare şi asta cred eu că ar trebui să conteze cel mai mult!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s