EU TOT RĂMÂN FETIŢA TA

Motto: Există o dată care îţi separă viaţa în până şi după. Pentru mine această dată este 15 noiembrie.

În curând voi avea vârsta ta şi abia acum înţeleg cât de tânăr ai fost… şi vulnerabil… şi obosit. Abia acumînţeleg de ce inima ta nu a rezistat şi cât de greu i-a fost să reziste unui ritm de viaţă ca al tău. Abia acum înţeleg câtă voinţă şi câtă dragoste aveai în tine ca după o zi întreagă petrecută în sala de operaţii cu bisturiul în mână, să vii acasă şi să-mi îndeplineşti toate capriciile. Abia acum înţeleg câtă răbdare şi putere aveai ca în loc să te odihneşti după un serviciu de noapte, să mă înveţi să joc şah (pe care într-un final fericit l-a însuşit mama) sau „Чершский дурак” (n. r. joc de cărţi). Ţin minte şi acum cum te ţineam ore în şir prins în jocurile mele, iar tu făceai comentarii haioase încât râdeam până la lacrimi împreună cu mama. Abia acum înţeleg că toată severitatea ta venea dintr-o foarte mare dragoste şi să ştii că nici eu nu le permit fetelor mele să îmbrace o fustă mai scurtă de genunchi. Mi-i frică… Abia acum înţeleg de ce uneori aveai nevoie să tragi o duşcă înainte de culcare, altfel nu-ţi puteai scoate încordarea de peste zi (şi eu fac acelaşi lucru acum). Abia acum înţeleg cât de mult iubeai oamenii, încât adesea îi tămăduiai la suflet, nu doar la trup.

Nu înţeleg de ce în copilărie eram uneori atât de intolerantă cu tine. Şi înţeleg acum de ce sunt uneori atât de intolerantă cu soţul meu, care atât de mult seamănă cu tine…

Nu mă mai întreb ce ar fi dacă… E o întrebare care mi-a mâncat mulţi ani din viaţă. Şi apoi un preot mi-a zis că în astfel de situaţii, noi, oamenii, întotdeauna tindem să ne imaginăm lucrurile în lumina pozitivă, prin prisma noastră şi nu vedem provenienţa divină a celor întâmplate. Dumnezeu ştie mai bine când e momentul să apară sau să dispară o viaţă. Că te-a luat de lângă noi ca să fii veşnic viu în inimile noastre. Că dacă mai zăbovea, imaginea ta putea să scadă în ochii mei… Eu nu ştiu cum e mai bine… eu nu am avut de ales… Dar m-am consolat cu gândul că aşa a fost să fie şi tot ce pot face este să te am mereu aproape în inima mea.

Îţi simt prezenţa deseori. Ştiu că ai grijă de fetele mele şi eşti îngerul lor păzitor. Sper că atunci când îmi va veni momentul vei veni după mine şi mă vei ajuta să depăşesc frica, ca şi atunci când mă învăţai să mă scufund în apă. Poate e o aiureală de-a mea, dar asta îmi place să cred. Credinţa în revederea noastră e tot ce-mi rămâne după ce ai plecat.

Între timp m-am făcut mai puternică, nu caut să fiu consolată, doar înţeleasă şi lăsată în pace dacă e cazul. Îmi mai permit uneori să fac capricii, dar numai cu soţiorul meu, că de, trebuie măcar cineva din când în când să mă alinte. Am devenit mai înţeleaptă (sper🙂 ) şi mai tolerantă (dar tot încă trebuie să mă învăţ să iert slăbiciunile bărbaţilor). Sunt mamă… şi asta îmi place cel mai mult. Ah, da, mai am şi unele vicii, de care îmi este foarte ruşine, dar sper să mă corectez.  Ador şi eu cititul, pescuitul şi mersul pe jos. Nu sunt medic, dar oamenii spun că pot tămădui sufletele.

Astăzi se fac 19 ani de când te odihneşti în pace. Oricât de mult timp ar trece, eu tot rămân fetiţa ta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s