PRIMUL TRIMESTRU – HUUU, A RĂMAS ÎN URMĂ

Dragul meu blog, te rog iart-o pe stăpâna ta care te-a lăsat de paragină şi după care tânjeşti mult de tot. Ştiu că tânjeşti pentru că şi eu tânjesc mult. Îţi dai prea bine seama că am totuşi o scuză şi acea scuză „mică” se numeşte Victoriţa.

Aşadar, tovarăşul meu breaz, ia aminte că „micuţa” mea scuză a împlinit de curând 3 luni şi după cum am promis, urmează să raportez. Acum un an cea de-a doua liniuţă, abia abia conturată, mi-a dat vestea cea mare. Dumnezeu m-a binecuvântat şi o nouă viaţă s-a născut în burta mea. Dacă Delia m-a învăţat să fiu mamă, atunci Victoria mă învaţă să fiu o fiică bună. Nu mi-ar ajunge o viaţă să-mi exprim gratitudinea faţă de scumpa mea mămică. Şi totuşi se mai întâmplă să mă cert cu ea. Oboseala, stresurile, ritmul accelerat în care trăim ne fac nervoşi şi intoleranţi. Adesea îi rănim pe cei dragi cu gândul că oricum ne vor ierta şi abia apoi, când se calmează spiritele, ne înecăm în regrete şi remuşcări. Cu părere de rău, eu nu sunt o excepţie. Am încetat să-mi cer scuze, mai bine fac tot posibilul să mă schimb.

Iată că am ajuns la cele trei luni, la cele muuuuuuult aşteptatele trei luni. Credeţi că problemele noastre au luat sfârşit? Aha, eu tot eram naivă. Nu, colicile nu au încetat. Mai plângem ziua şi ne trezim des noaptea, dar ceva totuşi în mentalitatea mea s-a schimbat. Eu ca în bancul cela: Vine un bărbat la o ghicitoare să întrebe cum îi va fi căsnicia. Ţiganca îi spune: „Primii 7 ani vor fi foarte şi foarte grei, atât de grei încât îţi va veni să iei lumea în cap”, „da pe urmă, pe urmă cum va fi? mai uşor, da?”, întreabă bărbatul cu disperare. „aha, pe urmă te vei obişnui”, răspunse ţiganca. Probabil că şi eu m-am obişnuit, dar ce să mă plâng, am un copilaş minunat.

Luna aceasta ea a râs în hohote. Astfel, Victoriţa cea mică a întâmpinat-o pe Victoriţa cea mare. Un cadou mai mare, mama cred că nu-şi putea dori. Relaţia dintre surioare devine din ce în ce mai apropiată. Cea mare mă ajută în toate şi e cel mai bun animator. Când apare Delia, camera se luminează, iar Victoriţa nu-şi poate rupe ochii de la ea. În aceeste momente înţeleg că nimic, ABSOLUT nimic pe lumea asta nu-i mai scump decât familia. Am promis că voi ţine toate posturile anul acesta, mulţumindu-i Domnului pentru binecuvântarea sa.

Curios, alte mame ştiu câţi paşi sunt de la bucătărie până în camera copilului? Eu ştiu exact – 13 şi jumătate. 11 secunde trebuie să ţin sticluţa în cuptorul cu microunde ca apa să se încălzească la temperatura optimă. Un minut şi 22 de secunde se dezinfectează suzeta. Iată câtă matematică în viaţa unei mămici.

E uimitor să urmăreşti evoluţia unui bebeluş. Noi, maturii, facem atâtea lucruri care ni se par banale, că nici nu ne punem întrebarea cum le facem. Şi abia când ai copil mic, înţelegi că toate acestea sunt nişte mega-realizări. Copilul ne recunoaştea vocea, întinde mânuţa spre un obiect, ţine o jucărie în mână, se întoarce pe burtă, zâmbeşte, gângureşte… Nici o tranzacţie de milioane nu ar fi posibilă fără aceste supermega  extra realizări. Acum trebuie să închei, dar revin şi credeţi-mă că voi reveni mult mai des, am foarte multe să vă povestesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s