EXISTĂ DRAGOSTE ŞI DUPĂ 70 DE ANI

Motto: Dacă mă veţi întreba unde am cunoscut ce este dragostea, voi răspunde promt: „am învăţat-o de la bunei”. Iubeşti nu pe cel cu care vrei să te căsătoreşti, ci pe cel alături de care vrei să îmbătrâneşti (Dalai Lama)

Intro: Fiind în primul an la facultatea de  medicină, bunelul meu a remarcat o fată din grupa paralelă („frumoasă foc, cu părul ca pana corbului şi ochi ca două cireşe”). A fost dragoste de la prima vedere, dar nu îndrăznea să i se destăinuie. Fata, ca şi el de altfel, învăţa de-i scăpărau călcâiele, fiind bineînţeles eminentă. Respingea orice gesturi de atenţie, complimentele lui bunelu fiind percepute ca o batjocură. Timp de 2 ani şi jumătate, el tot încerca să „doboare zidul de la Berlin”, până când într-un final fericit a reuşit. În scurt timp, s-au căsătorit, dând naştere la doi copii (mama şi fratele ei). Bunelul şi-a dorit întotdeauna 4 copii. Prin voia Domnului eu şi fratele meu am fost crescuţi alături de ei, devenindu-ne mai mult decât părinţi. Aşa că în final, dorinţa lui a fost îndeplinită. Abia acum, la strănepoate au început să guste din farmecul de a fi bunei.

Despre ei aş putea scrie un roman, dar mă voi rezuma la un articol pe care urma să-l scriu ceva mai demult, tot amănându-l să se coacă gândurile🙂 Şi pentru că săptămâna aceasta s-a început cu Ziua Mondială a Bunicilor, zic eu că a sosit momentul. Eu am avut marele noroc în viaţă să văd îndeaproape ce este dragostea dintre un bărbat şi o femeie. O dragoste pe cât de fierbinte, pe atât de rece uneori, o dragoste pe cât de trainică, pe atât de fragilă uneori. O dragoste care durează mai bine de o jumptate de secol.

Ştiţi ce-mi place cel mai mult la buneii mei? Să-i văd că după atâţia ani se mai giugiulesc pe furiş, după uşa încuiată, astfel încât nimeni să nu-i deranjeze (da, da, dragostea există şi după 70 de ani). Să-i văd cum îşi fac scene de gelozie, când mai delicate, când mai înflăcărate. Să-i văd dimineaţa la bucătărie cum îşi măsoară tensiunea şi îşi beau pastilele în unison, fiecare făcându-şi griji pentru celălalt. Să-i văd cum unul citeşte ziare (bunelul) iar celălalt (bunica) explorează căile nepătrunse ale noului I-pad dăruit de fecior (se pare că nimic nu o poate opri pe ambiţioasa mea bunică să înveţe ceva nou şi acum îi dă lecţii bunelului cum să navigheze pe Net). Îmi place să-l văd pe bunelul cum îi recită  poezii după ce a citit proaspătul număr al „Literaturii şi Arta”. Bunelul în genere e un romantic incorigibil. La ziua ei de naştere i-a făcut un basorelief pe care l-a instalat pe peretele casei astfel încât să se vadă de departe. Bunica, mai pragmatică de felul ei (apropo este cea mai neobişnuită femeie: ei chiar nu-i plac florile şi cadourile, fiind extrem de economicoasă) a renunţat la cariera ei strălucită pentru a-i fi alături zi de zi, devenind asistenta lui administrativă şi asemena lui Sancho Panza îl ocroteşte pe bravul ei Don Quijote. Ei încă mai au puteri de a se certa (şi dacă aţi şti numai câte scântei sar în aceste clipe), dar şi de a râde în hohote doar ei doi în intimitatea lor. Îmi place să-l văd pe bunelul cum îi cântă romanţe din alea vechi (apropo, are o voce care poate stinge lumânarea), iar ea îi vorbeşte despre carma, reîncarnare şi sufletele pereche.

Sunt atât de diferiţi buneii mei şi în acelaşi timp de-a dreptul două jumătăţi ale unui întreg. Yin şi Yang. 

O să scriu cândva istoria vieţii lor, acum sunt capabilă doar de nişte versuri destul de stângace, dar din toată inima.

Scumpilor mei

Ce este viaţa fără de iubire?

Ce-i bucuria dacă nu zâmbeşti?

Ce este clipa fără veşnicie?

Şi ce e moartea dacă nu trăieşti?

Ce-i meseria fără de jertfire?

Ce este ţara fără de părinţi?

Ce e cuvântul fără de gândire?

Şi ce-i credinţa dacă nu ai sfinţi?

Nimic nu-i mai înalt ca cerul

Şi nici ca marea nu-i adânc nimic.

Aceste simple, dar profunde adevăruri

El ne-a-nvăţat să le sfinţim.

Nu bani şi nu avere

El ne-a învăţat să căutăm

Ci să nea Domnul tuturor putere

În faţa Răului să nu cedăm.

Şi atunci când goana după bani orbeşte

Atâtea suflete lipsite de onoare

El numele încet şi-l făureşte

Şi numele-i cea mai de preţ comoară.

Dar permiteţi-mi, rog cu modestie

Să mă închin în faţa celei care-i e

Pritenă şi scumpa lui soţie

Fără de care lumea n-ar mai fi la fel.

El toată viaţa pentru oameni a luptat,

Ea a luptat doar pentru el,

El oamenilor li s-a dăruit o viaţă,

Ea lui s-a dăruit mereu.

2 gânduri despre “EXISTĂ DRAGOSTE ŞI DUPĂ 70 DE ANI

  1. Este ceva in comun la toate rudeniile din partea bunicii, de-a se darui iubitului sau iubitei, de-a renunta la tot ce-i inconjoara in deosebi si la cariera pentru dragoste..eu studiez arborele genealogic al familiei si nu-mi vine sa cred ca totul se repeta in mod exact.. inclusiv si destinele persoanelor…modul de-a fi, gindi, actiona..desi in timpuri si epoci diverse.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s