PRIMA LUNĂ – UN PAS MIC PENTRU OMENIRE, DAR FOARTE MARE PENTRU UN OM

Am decis că voi marca fiecare lună pe blogul meu, ca să nu uit data viitoare când plec la maternitate cum e să ai un copilaş nou venit în viaţa ta.

Aşadar, primul lucru pe care trebuie să-l menţionez este mirosul de bebeluş (inconfundabil şi incomparabil cu alte mirosuri) care persistă în toată casa. Aceasta parcă devine mai luminoasă odată cu apariţia unui nou membru al familiei. Automat, noi toţi, începem să vorbim mai încet şi să ne ciulim urechile la cele mai neînsemnate sunete. Toate simţurile unei mame se acutizează la maximum, astfel încât o respiraţie mai sacadată a bebeluşului o poate trezi din cel mai adânc somn. Nu ştiu cum altele, dar eu m-am învăţat să-mi ascult glasul interior (nu în zadar se spune că femeile au cel de-al şaselea simţ mult mai dezvoltat decât al bărbaţilor).

„Nu legănaţi copilul în timp ce îl adormiţi sau alăptaţi, sau dacă plânge” – o frază pe care am auzit-o adesea în ultimul timp, dar cum să le explic oamenilor că legănând-o, de fapt mă calmez singură? Eu ca în bancul acela:

Un bărbat leagănă în cărucior un copil şi tot îngână întruna: „Calm, Vasile, fii calm Vasile, fii calm”. O doamna se apropie şi-l întreabă: „De ce numiţi copilul Vasile, aveţi doar o fetiţă?” La care acesta îi răspunde: „Doamnă, nu înţelegeţi? Vasile sunt eu”.

Să ai un copil mic e ca şi cum ai avea de rezolvat în fiecare zi ecuaţii cu două necunoscute. Şi parcă l-ai hrănit, şi parcă scutecul l-ai schimbat, şi masaj anticolici i-ai făcut, şi parcă ai făcut totul cum trebuie, atunci de ce copilul plânge? Iată ecuaţia pe care nu o pot rezolva nici cei mai de vază matematicieni.

Din momentul în care s-a născut copilaşul, devii cel mai mare expert în excremente umane (pardon faţă de cei greţoşi, dar asta e realitatea). Tinerii părinţi pot scrie romane întregi despre scutece şi conţinutul lor. De altfel, ieşind afară la plimbare vei fi luată cu asalt de mamele „veterane” din ogradă, iar una dintre primele întrebări adresate va fi „Cum este caca?”.

„Witching hour” – „ora X” – ora când eşti absolut exasperat, când îţi vine să-ţi smulgi părul din cap, să te baţi cu capul de pereţi, când nu mai ştii ce să mai faci ca să-ţi ajuţi copilul. Când te uiţi în ochişorii lui, îi mângâi burtica şi te rogi la Dumnezeu să-i înceteze durerea. Este ora care îţi pune la încercare nervii, răbdarea, puterea – totul. În schimb când trece şi-l vezi prin somn zâmbind, uiţi de toate necazurile.

A trecut o lună, pentru mine timpul încă se scurge foarte lent. Dar am deja câteva mari realizări de menţionat. Fata mea a început să ne zâmbească conştient şi deja ne recunoaşte pe mine şi pe mama mea. Când îi vorbim ea ne priveşte atent după care ne dăruie cel mai fermecător zâmbet posibil şi chiar gângureşte. Un dar mai preţios nu ştiu dacă există. P.S. Ah, da… am uitat să menţionez lucru foarte şi foarte (iertată să-mi fie sărăcia vocabularului), da chiar foarte şi foarte important – somnul poate fi muuuuuuuuuult mai plăcut decât sexul🙂

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s