SIMŢIŢI-VĂ FRUMOASE! AICI şi ACUM!

Întotdeauna mă întreb de ce o bună parte din oameni percep fericirea ca pe un paradis pierdut. De ce nu putem să ne bucurăm de lucrurile pe care le avem aici şi acum şi întotdeauna privind în trecut, ne mângâiem cu un „ah, ce bine era…”. De ce scriu toate astea?

Trebuie să-mi cos o rochie pentru o ceremonie pe care o voi avea în viitorul apropiat şi uitându-mă la diferite modele îmi dau seama că tot ce-mi place, nu-mi pot permite. Şi asta nu din cauza banilor, ci a kilogramelor în plus pe care sper cu tot dinadinsul că voi reuşi să le dau jos (măcar jumătate). Mă uitam deunăzi la pozele mele dinainte de a o naşte pe Delia. Priveam şi nu mă recunoşteam. Vedeam o fată frumoasă şi zveltă, care-şi putea permite orice rochie şi-ar dori. Atunci de ce pe timpurile celea umblam doar în pantaloni ca să nu se vadă grosimea şoldurilor şi în nişte pulovere largi care să ascundă „burta” (inexistentă de altfel)? Acum, când într-adevăr am şi burtă, şi şolduri groase îmi dau seama cât de complexată şi stupidă eram.

Nu ştiu cum la alţii, la mine complexele se trag din familie, pentru că bunica mea întotdeauna a urmărit şi urmăreşte să nu se îngraşe, terorizându-ne pe mine şi pe maica mea în ceea ce priveşte kilogramele în plus. Ironia sorţii este că toate suntem gurmande şi trebuie să depunem eforturi titanice pentru a rămâne suple. De aceea eu îi spun mulţumesc bunicii, pentru că datorită ei mai încap pe uşă.🙂

Şi totuşi… aveam complexe şi mă simţeam urâtă chiar şi atunci când nu era cazul. Ah, dacă aţi şti de câte ori îmbrăcam o haină ca imediat s-o scot, pentru că îmi accentuează burta, de câte ori mă uitam cu amărăciune în oglindă observând straturile de grăsime, de câte ori ştergeam fotografiile pentru că mă arată grasă… Treceţi şi voi prin asemenea situaţii? Dacă da, atunci opriţi-vă!

Fetelor, nu repetaţi greşeala mea. Simţiţi-vă frumoase. AICI şi ACUM. Voi sunteţi frumoase. AICI şi ACUM. Nu lăsaţi complexele să vă acapareze mintea, folosiţi această frumuseţe din plin. AICI şi ACUM. Pentru că atunci când într-adevăr o să aveţi kilograme în plus, când într-adevăr hainele nu numai că o să vă accentueze burta, dar pur şi simplu nu veţi mai încăpea în ele, o să vă pară atât de rău pentru toate frustrările zădarnice pe care le simţiţi aici şi acum.

Şi pe final… eu îmi iubesc corpul, cel puţin încerc s-o fac AICI şi ACUM (deşi nu prea îmi reuşeşte). Am citit recent un interviu cu dna Mihaela Bilic (celebra nutriţionistă din România) şi iată ce mi-a plăcut cel mai mult din cele relatate de ea: „pierderea kilogramelor în plus nu garantează nimănui fericirea, dar dacă acestea vă încurcă să fiţi fericite, atunci rezolvaţi problema şi gata”. E ceva asemănător cu vorba ceea: „banii nu aduc fericirea… dar taaaaare mai contribuie la ea”.🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s