MI-E DOR DE DEŞTEPTAREA…

Uite acum, când am terminat cu toate toate treburile şi trebuşoarele a început adevărata mea vacanţă. Sunt ultimele zile îaninte de „erupţia Vezuviului” şi cum se obişnuielte înainte de furtună, în capul meu linişte totală. Mă simt ca o cloşcă. Stau la părinţi (când zic părinţi mă refer la bunei şi la mama) şi-mi place starea asta când mă răsfaţă cum numai ei ştiu mai bine, de parcă aş fi din nou copil. Comunic foarte mult cu Delia, din primele clipe când pleacă la grădiniţă mi se face dor de ea şi o aştept cu nerăbdare seara să stăm ambele pe prispă şi să mâncăm zmeură care anul acesta creşte din belşug în grădina buneilor. Din preferinţele gastronomice ale familiei mele, la ordinea zilei sunt „floricelele”, alias „cocoşeii”, pop-corn-ul, cu alte cuvinte. În fiecare seară facem două tigăi mari pe care le mistuim dintr-o suflare stând la verandă acompaniaţi de ţârâitul greierilor.

Şi uite parcă ar fi o vacanţă de vis, dar nu ştiu de ce iarăşi am senzaţia ceea amară că stau singură pe peron, iar viaţa mea asemenea unui tren rapid îmi trece pe alături cu toate peripeţiile, realizările şi aspiraţiile, iar eu stau şi privesc din urmă şi nu pot face nimic. Astăzi a plecat în vacanţă şi Deşteptarea mea şi am înţeles cât de mult le duc dorul şi cât e de mare discrepanţa dintre ce sunt acum şi ce am fost acum un an. O să revină emisiunea peste o lună, schimbată la faţă, poate şi la caracter, cum voi fi de altfel şi eu. Schimbări în viaţa mea, schimbări în viaţa emisiunii. Nu că va fi mai rău, va fi diferit. Nu mă sperie acest diferit, pur şi simplu îi duc dorul acelei Deşteptări care m-a deşteptat şi a trezit în mine atâtea laturi.

A fost o lecţie pentru toţi noi, o punte spre alte povârnişuri, o perioadă dacă nu de aur, cel puţin demnă de memorat şi de scris memuare. Nu ştiu cum, dar emisiunea aceasta a reuşit să adune atâţia oameni interesanţi laolaltă, sufletul cărora era în căutare a ceva. Ne simţeam aidoma unor exploratori, flămânzi de noi senzaţii şi experienţe, obosiţi de urcat în vârful munţilor, dar împliniţi şi fericiţi când realizam o nouă „mission imposible”, ca după o partidă bună de ştiţi voi ce…  Cât de des în cap îmi răsuna melodia „Я знаю точно невозможное возможно”… şi chiar aşa era. Ştiu că echipa a stors din ea 100% din tot ce e mai bun. Dar vreme trece, vreme vine… s-au schimbat multe în Deşteptarea. Va fi o nouă componenţă, probabil şi un nou format, în care eu, cine ştie ce rol voi avea (dacă îl voi mai avea). Toate astea de fapt nu contează, pentru mine cel mai important este să reînvie acel entuziasm cu care se lucra odinioară şi aici mi-aduc aminte de vorbele Natei: „trebuie să simţiţi fluturaşi în burtă atunci când faceţi ceva” şi aşa lucram Nata, pe bune, cel puţin eu o pot spune cu mâna pe inimă.

Un gând despre “MI-E DOR DE DEŞTEPTAREA…

  1. am privit azi dimineata reportajul despre plecarea productiei in vacanta. doamne, mi s-a facut dor pt prima data de cand am plecat de echipa de acolo. mariana postovanu radia, luchita plin de nebunii, maria marian se marita, victorita senzuala, ca de obicei…mai in scurt, oamenii de acolo chiar mi-au ramas dragi, chiar daca pe multi nu-i mai vad. a fost ce-a fost si a fost frumos, chiar si cu toate greutatile si crizele prin care am trecut.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s