PARAFRAZEZ SAU LECŢIA PE CARE AM ÎNVĂŢAT-O

Nu, nu despre monumentele istorice este articolul meu, aşa că cei puşi pe harţă care aşteaptă detalii picante pentru încă o repriză de ping pong de replici, pot să nu se ostenească cu citirea celor de mai jos. Şi sper că de data aceasta postarea mea nu va fi preluată de Viorel Posmotrel (cu tot respectul meu faţă de el), nu de alta dar mă tem că nu voi face faţă unei noi avalanşe de vizualizări. Poziţia mea este una clară şi am expus-o de prea multe ori în ultimele 24 de ore ca să vă mai obosesc o dată.

Eu aş vrea să vă împărtăşesc concluzia pe care am tras-o din toată povestea asta. Puterea cuvântului este distrugătoare şi atenţie mare la cuvintele pe care le folosim. Dintr-o (ne)atenţie (ne)intenţionată chiar în titlul unei postări menite să cheme oamenii la reflecţii (dincolo de cele legate de natura mea provincială) am folosit un cuvânt care a schimbat radical tonalitatea mesajului meu.  „Ceea ce vei sădi, aceea vei culege”, aşa pare-mi-se se spune în Biblie. Păi, iată că am sădit o piatră, şi pietre am cules. Mea culpa. De aceea am hotărât să parafrazez şi de azi înainte să arunc numai seminţe în grădinile oamenilor (nu contează, fie şi a poştaşilor, dacă tot în acest context vorbim). Şi aici îmi aduc aminte de Pilda Semănătorului, pe care, cu regret, atât de des o ignorăm (inclusiv eu). Morala ei ar fi următoarea:

Nu toate seminţele vor da rod, deoarece unele vor cădea lângă drum şi vor fi mâncate de păsări. Acestea – spune Domnul – preînchipuie pe omul care, auzind cuvântul, nu-l inţelege, şi atunci „vine cel viclean şi răpeşe ce s-a semănat în inima lui” (13, 19). Altele vor cădea pe loc pietros şi îndată vor încolţi, dar la ivirea soarelui se vor usca din pricina arşiţei, rădăcina lor fiind prea scurtă. Acestea îi reprezintă pe cei care aud cuvântul şi îl primesc cu bucurie, dar când sunt prigoniţi pentru cuvânt, neavând „rădăcina în sine”, se smintesc. Alte seminţe vor ajunge printre spini şi aceştia, crescând, le vor înăbuşi. Este vorba aici de cei în care grija acestei lumi înăbuşă cuvântul şi îl fac neroditor. În sfârşit, unele seminţe, vor cădea pe pământ bun si vor da rod: una o sută, alta şaizeci, alta treizeci. Aceştia sunt cei care aud cuvântul, îl inţeleg şi aduc rod.

 De multe ori ne irosim energia în cultivarea seminţelor care nu cad pe pământ roditor. Ca rezultat, şi noi obosiţi şi înrăiţi, şi roada pierdută.  Putem să avem puncte diferite de vedere, dar să ne auzim unul pe celălalt, să ne păstrăm calmul să încercăm să pătrundem în sensul cuvintelor spuse de celălalt, dar nu să căutăm înverşunat contraargumente, că până la urmă dreptatea e la fundul mării (deşi nu cred aşa, fiecare are dreptatea lui). Cine ştie poate în urma unor astfel de discuţii se nasc noi adevăruri. Or, sunt de părere că gândurile omului sunt ca nişte râuri, veşnic în schimbare. Ce-i drept sunt şi ape stătoare. Dar asta e şi farmecul: diversitatea noastră.

Eu cred că acest mesaj a fost înţeles corect de cei în ograda cărora este pământ roditor. Cât priveşte ceilalţi – nu vă osteniţi, folosiţi energia în scopuri mai constructive, pentru că nu o să vă fac plăcerea nici măcar de a vă lua în seamă. Agresiunea naşte agresiune, iar eu vreau să nasc iubire. Voi fi mai precaută în cuvintele (seminţele) pe care le sădesc şi voi avea grijă acestea să dea roade.

Un gând despre “PARAFRAZEZ SAU LECŢIA PE CARE AM ÎNVĂŢAT-O

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s