O PIATRĂ ÎN GRĂDINA „POŞTAŞILOR” SAU UN ALT PUNCT DE VEDERE

Am fost înscrisă în grupul poştaşilor de pe facebook, dar eu am un alt punct de vedere şi aş vrea să vi-l împărtăşesc cu riscul să fiu imediat eliminată. Multă zarvă în legătură cu demolarea fostei clădiri a Poştei Centrale… Da eu vreau să încep printr-o declaraţie de dragoste oraşului meu, pe care nu vreau să-l compar cu nici un alt oraş. Sunt obosită de atâtea critici şi comparaţii pe care le aud la tot pasul din partea celor mai „înverşunaţi patrioţi” ai capitalei.

Spuneţi-mi vă rog, câţi dintre părinţii iubitori îşi compară odraslele în favoarea unor altor, străine? Câţi dintre soţii(iile) iubitori(oare) îşi compară partenerii de viaţă în favoarea unor altor, străini? Câţi dintre copiii iubitori îşi compară părinţii în favoarea unor altor, străini? Câte popoare sau naţiuni aţi văzut să se compare în favoarea unor altor, străine? Am impresia ca numai noi, moldovenii suntem în stare de aşa ceva. Or, vaca vecinului întotdeauna e mai frumoasă, nu? La fel şi arhitectura, drumurile, parcurile tuturor oraşelor din lume, numai nu ale noastre. Şi fireşte, pentru că drumurile noastre sunt pline de gropi, parcurile noastre pline de deşeuri, clădirile pline de steclo-pachete şi multe multe alte „scârboşenii”…

Da eu nu cred aşa. Eu cred că toate aceste „scârboşenii” şi sunt stafiduţa noastră, cireaşa de pe tort, ca să zic aşa. Şi dacă mii de oameni adoră New Delhi (capitala Indiei), unde vitele se balegă nestingherite chiar în faţa centrelor comerciale, iar regulile de circulaţie există doar în visele optimiste ale turiştilor, atunci de ce Chişinăul ar trebui să le provoace repulsie? Din contra, eu am avut fericita ocazie să văd turişti sosiţi din Germania, Marea Britanie, Italia care s-au arătat încântaţi de orăşelul nostru cu tot cu gropile şi steclo-pachetele lui.

Da, recunosc, şi mie îmi place mult mai mult Chişinăul de acum un secol. Când de hramulcapitalei am avut de pregătit o serie de reportaje despre oraşul vechi, am făcut cunoştinţă cu imaginile urbei din arhiva naţională, am discutat cu unul dintre cei mai buni cunoscători ai istoriei oraşului şi am rămas profund impresionată de farmecul acelor vremuri. Îmi pare rău că multe din bijuteriile arhitecturale făurite de Alexandru Bernardazzi au fost distruse, dar asta e istoria şi nu o putem rescrie. Stau şi mă gândesc: da poate locuitorii Chişinăului din acele timpuri erau la fel de nemulţumiţi de oraşul lor la fel cum suntem noi acum de-al nostru?… Fiindca asta  este firea moldoveanului – să fie mai mereu nemulţumit de viaţă…

Vreme trece, vreme vine… Timpurile se schimbă şi odată cu ele şi arhitectura urbană. Mie îmi plac centrele de business care se construiesc acum, înalte, cu mult metal şi sticlă în care se oglindeşte cerul. Îmi aduc aminte de zgârâie-norii din centrul New York-ului care pur şi simplu m-au lăsat fără grai când am vizitat metropola. În schimb nu-mi plac „epavele” Chişinăului: construcţiile părăsite şi ruinele îngrădite cu nişte garduri hidoase, având inscripţia „monument istoric”. Aceste monumente mi se asociază cu nişte sicrie care nicidecum nu pot fi îngropate. Un an de zile treceam pe lângă un astfel de monument istoric, adică fostul edificiu al Poştei Moldovei, şi vă spun sincer – nu mi-a zvâcnit niciodată inima. Nişte pereţi dărâmaţi care abia de se mai vedeau de după un gard din tablă nu puteau să-mi bucure ochii, ori poate sunt cumva anormală şi trebuia să tresar de fiecare dată când treceam pe lângă o asemenea „epavă”? Nu ştiu… Eu zic să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Cu alte cuvinte, dacă timp de atâţia ani nu s-a găsit nimeni, ABSOLUT NIMENI care să se apuce de reconstrucţia acestui edificiu, poate e timpul să întoarcem pagina?

Şi acum o piatră în grădina „poştaşilor”. Dacă toate eforturile lor ar fi îndreptate nu spre găsirea responsabililor pentru demolare, ci spre adunarea unor fonduri care ar permite reconstrucţia monumentului istoric, eu aş fi prima pe listă. Şi toate lucrurile acestea nu ar trebui făcute acum, când uite, s-a apucat cineva de clădire (nu de alta, dar poate că a obosit de peisajul trist al unor pereţi dărâmaţi) ci mult mai devreme. Câtor din cei care protestează le-a tresărit cordul trecând pe alături de acest monument istoric? Câţi dintre cei care protestează sunt dispuşi să doneze bani pentru lucrările de restaurare? Câţi dintre cei care protestează sunt dispuşi să colecteze bani pentru lucrările respective? Nu, că de ieşit cu pancarde şi acuzaţii în faţa Primăriei e mai econom, dar e şi asta o soluţie…

Eu aş vrea să văd edificiul reconstruit, dar dacă acest lucru nu e posibil acum, nu vreau să aştept înca 100 de ani până când se va găsi un sponsor care să finanţeze reconstrucţia acestuia. Eu îmi trăiesc viaţa acum şi aş vrea să văd o clădire frumoasă în locul unei „epave”.

9 gânduri despre “O PIATRĂ ÎN GRĂDINA „POŞTAŞILOR” SAU UN ALT PUNCT DE VEDERE

  1. Turiştii sosiţi din Germania, Marea Britanie, Italia te-au mințit.
    Felicitări. Un popor cu gândire provincială merită o capitală provincială.
    Trai plăcut, în continuare, în „stafiduța” ta, „cireașa de pe tort”.

  2. Nastea, e vorba despre ce urmeaza sa lasam ochilor copiilor nostri sa vada cand vor trece asa prin oras, Da, beton atmat si geam termopan e bine si calitativ, dar si acestea in niste maini bune sa pot infatisa in fata ochilor nostri intr-un alt stil, acelasi care il poarta Chisinaul in suflet, Si ce n-ai spune, in toate orasele mare, inclusiv NY, zonele vechi isi mentin stilul, chiar daca se face ceva nou -termopanele imbraca aspect de lemn masiv si betonul se acopera de fatade care mentin STILUL acelei regiuni. Sunt norme in legislatia multor orase in care celor care si-au achizitionat astfel de imobile (deci, devine proprietate privata) li se impun anumite conditii pe care nu au cum sa le evite, si nu e lasat pe seama „bunului gust” al investitorului.

  3. totul se face prin comparatie, aici desigur nu vine categoria parintilor care nu gindesc la alti copii…
    copii mereu se gindesc la alti parinti, nemaivorbind despre partenerii de viata…
    doar aici nu sunt de acord cu tine, ce tine de sfirsitul textului, ma subscriu….
    pentru ca mergi sub o cladire veche pe care scrie „Atentie. Cladire avariata” si te gindesti cum sa fugi mai repede si nicidecum s-o admiri.
    pentru ca asa suntem cu totii patrioti si pe vreme a fost mai bine.
    cladirile vechi care au ramas, si in care mai este viata sa ramie…cele abandonate, trebuie restaurate…iar cind vine vorba de restaurare…moldovenii sunt pas, mai bine cineva construieste o cladire noua, decit el sa doneze capica lucrata, pentru reconstructie.
    iar cele care nu au nici o valoare, niste ziduri risipite…sa fie date jos, pentru ca restaurarea lor, implica construirea altor ziduri, si cladirea va fi cu totul alta.
    nu visez la zgirie-nori, dar nici chiar nu vreau sa traiesc intr-un oras unde mai mai sa-ti cada ceva in cap.
    de luat exemplul Odesei, ce oras frumos, care a fost restaurat la timpul lui…

  4. Nastea,

    pentru ca o clădire să aibă 1000 de ani, ea trebuie să aibă dintîi 100, pe urmă 200, pe urmă 300 şamd. Monumentele istorice nu ne aparţin doar nouă. Ele fac legătura dintre generaţii şi creează identitatea unui loc.

    Zgîrîie norii pot fi construiţi la Ciocana, Botanica sau în regiuni noi. Monumentele istorice trebuiesc păstrate.

  5. Pingback: Vreau Chisinaul inapoi. « Alo… BEBE!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s