BILET ÎNTR-O SINGURĂ DIRECŢIE SAU 9 LUNI DE M(F)IERE

Veneam de la serviciu şi priveam soarele cum se ascunde în păduricea de lângă casă. Brusc mi-au ţâşnit lacrimile şi am avut aşa un sentiment de plinătate. „Sunt însărcinată”, m-a străfulgerat un gând. Am cumpărat un test şi a doua zi, dis-de-dimineaţă, cu ochii încă plini de somn, intrasem în baie. „Dar testul?”, îmi strigă din urmă soţul. „A, da”, am mărnăit pe sub nas. Peste 5 minute stăteam ambii şi ne uitam la cea de-a doua liniuţă, abia abia conturată. Nu-mi venea a crede ochilor. „Trebuie să te duci la medic să-ţi confirme sarcina”, spuse soţul meu, de altfel destul de sceptic. El ca Toma Necredinciosul – până nu vede, nu crede. Zis şi făcut. La pauza de masă cu mare nerăbdare şi emoţii dau fuga până la clinica de lângă oficiu. La ecografie, văzusem o pată mică, cât un bănuţ, care ieşise din ovarul drept şi avea 5 săptămâni. Aşa am cunoscut-o pe Delia, prima mea fetiţă.

Am cunoscut-o exact de ziua mea de naştere, la 25 de ani. Când am aflat de existenţa ei a fost ca şi cum mi-am luat un bilet într-o singură direcţie, fără cale de întoarcere. Îmi dădeam foarte bine seama că viaţa mea nu o sa mai fie niciodată la fel şi că nu mai sunt liberă. Gândul acesta m-a speriat cel mai mult. Dacă pentru un bărbat mariajul înseamnă despărţirea de libertate, atunci pentru o femeie, sarcina este renunţarea deplină la libertate. Din moment ce o nouă viaţă se zbate în tine nu mai ai dreptul nici măcar la gânduri de sinucidere. Şi vrei nu vrei, eşti impusă să te maturizezi: să traversezi mai cu grijă strada, să renunţi la chipsuri şi cola, să nu fumezi, să pui bănişori de o parte, să-ţi păstrezi energia, folosind-o pentru lucruri esenţiale, să te înveţi să-ţi stăpâneşti emoţiile şi să faci distincţia dintre ce contează şi ce nu merită atenţia, să te înveţi să iubeşti, să tolerezi, să ierţi… Şi cel mai important este să conştientizezi că viaţa ta nu va fi niciodată aşa cum a fost până.

În ultimele luni de sarcină eu aveam senzaţia că stau pe un peron şi toată viaţa mea anterioară (cu toate peripeţiile, prieteniile, activităţile, ocupaţiile) asemenea unui tren rapid trece pe alături iar eu stau singură şi-i flutur cu batista albă. Oricât de dorit şi planificat a fost copilul meu, uite că eu în final nu eram pregătită pentru aşa schimbări, schimbări care m-au speriat. Eu cred că anume din acest motiv multe femei au toxicoză în timpul sarcinii. Organismul îşi manifestă astfel frica neconştientizată, frica pe care multe femei nu pot să şi-o recunoască, pentru că toată lumea din jur  se bucură, le încurajează cu tot felul de sfaturi şi pur şi simplu nu ar admite nici măcar o aluzie a regretului. Unde mai pui şi toate articolele de pe net potrivit cărora o femeie însărcinată trebuie veşnic să zâmbească şi să aibă o stare de fericire euforică toate 9 uni de zile (am impresia că aceste articole sunt scrise de nişte drogaţi). Orice sentiment negativ trebuie exclus cu vehemenţă şi dacă Doamne fereşte te vede cineva plângând sau nemulţumită, imediat îţi sare în cap cu tot felul de reproşuri. O femeie însărcinată nu are dreptul să fie tristă. Şi foarte puţini sunt cei care iau în calcul vijelia hormonilor care se petrece în organismul unei gravide, înţelegând cu adevărat schimbările fiziologice la care este supusă.

Eu scriu toate astea pentru fetele care încă nu au gustat din această stare sau care abia au aflat de marele eveniment din viaţa lor. Fetelor, toate fricile voastre sunt normale. Nu vă sfiiţi să fiţi triste, copilaşul va înţelege că viaţa nu constă numai din emoţii pozitive şi anume momentele negative ne fac să apreciem fericirea. Viaţa voastră se va schimba, dar asta nu înseamnă că va fi mai rău, pur şi simplu va fi altfel. Şi încă ceva: nu aşteptaţi ca soţul să vă ducă în palme. Asta numai în filme sau cărţi bărbaţii sunt în al nouălea cer de bucurie, în realitate, însă, ei trec prin aceleaşi frici ca şi voi, poate chiar mai mari.

Prima mea sarcină a fost una dificilă, atât din punct de vedere psihic, cât şi fizic. Credeam că cele nouă luni de zile nu mai iau sfârşit. Am lucrat aproape toată sarcina, am făcut şi o reparaţie capitală în apartamentul nostru. În plus, am trecut cu soţul meu printr-o criză fără precedent. Am avut parte de multe lacrimi şi obide neconsumate. Toate însă s-au şters în momentul în care medicii mi-au pus-o la piept pe pisicuţa mea. Copilul este o mare încercare pentru o femeie, pentru un cuplu, însă acolo unde este ce de unit, copilul uneşte mai strâns ca orice oţel.

P.S. În curând partea a II-a a „baletului de Marlezon”🙂

3 gânduri despre “BILET ÎNTR-O SINGURĂ DIRECŢIE SAU 9 LUNI DE M(F)IERE

  1. Nastea, m-ai inspirat sa scriu si eu despre cum a fost cand am aflat🙂
    Pana atunci insa, nu-mi ramane decat sa fiu de acrod cu tine. Eu, practic toata sarcina m-am revoltat impotriva cliseelor despre femeia insarcinata. Pe unde mai pui, ca am avut o sarcina deloc calma, cu schimbari de tari si apartamente, cu demenajari-amenajari, cu depresie, cu nervi, cu crize in cuplu, dar am trecut peste toate si am nascut. Viata s-a schimbat si n-as intoarce nimic inapoi. Ba mai mult, as mai trece o data (sau de doua ori) prin exdperienta asta, chiar daca sunt foarte fricoasa si vederea unui termometru ma aduce in stare de lesin🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s