O DATĂ STUDENT – VEŞNIC STUDENT

Timpul acesta cât am lipsit de pe blog l-am dedicat scrierii tezei de licenţă. ALELUIA am scăpat, ce-i drept in foarte puţin timp mă aşteaptă 2 examene de stat, dar până una, alta, zic să vă împărtăşesc câteva amintiri din prima mea studenţie.

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării a fost pentru mine apa, în care eu, peştele, m-am simţit în largul meu. Pentru mine învăţătura a fost mai mult o aventură decât tocire. Deşi aveam cele mai înalte note din grupă, prieteneam cu restanţierii veşnici studenţi. Recreaţiile le petreceam în barul de peste drum, între timp reuşeam să dau o fugă la seminar, să răspund pe nota 10, să fumez o ţigară şi fuga înapoi. „Деревяшка” alias „Coliba Studenţilor” a fost a doua mea alma mater. Acolo am învăţat cum se toarnă în pahare pe sub mese, cum se bea ţuica fără să te încreţeşti, cum se cântă până la pierderea totală a vocii, cum se învaţă când în jur e gălăgie, cum se fac cenaclurile literare şi cum e gustul ceaiului care a fost fiert de cel puţin trei ori înainte de a-ţi fi servit. Mi-ar trebui probabil un alt blog pe care să-l dedic numai amintirilor din aceasta perioada. Şi totuşi aş vrea să menţionez aici câteva lucruri care mi s-au întipărit în minte.

  1. WC-ul nostru unde dădeau cu toporul în fumul de ţigară, dar anume acolo aflai totul despre toate;
  2. Rozana – secretara decanatului – cea mai neobişnuită fiinţă pe care am văzut-o în timpurile celea. Tunsă aricel, cu fuste mini, ochii migdalaţi era asemenea unui extraterestru pe culoarele facultăţii.
  3. „Genurile presei sovietice” – da, da, da, pe timpurile celea nu exista aşa o diversitate de literatură de specialitate ca acum. Manualele româneşti erau o raritate şi erau şi scumpe pe deasupra, Internetul încă nu era atât de dezvoltat şi eram nevoiţi să învăţăm din cărţile scrise încă pe timpul lui Brejnev.
  4. Salata de varză, crenvuşte în aluat şi suc de roşii – un prânz regesc pentru noi, bieţi studenţi. Dacă nu mă înşel tot deliciul acesta costa în jur de 10 lei şi eu cel puţin îl serveam de fiecare dată când îmi luam bursa.
  5. Buticul „Bucuria” de la parter – de îndată ce-mi luam bursa (ca student eminent primeam 90 de lei, cea mai mare bursă) îmi cumpăram „помадки”, un fel de bezele care astăzi nu se mai fac, dar erau extrem de gustoase.
  6. Фашистская морда de la intrare – cineva spunea că ţara noastră nu o să progreseze niciodată atât timp cât este condusă de „vahteorcele” de la intrare. Universitatea noastră nu a fost o excepţie în acest sens, iar manierele femeii de serviciu de la intrare te duceau cu gândul la tiranii naţişti.
  7. Balul bobocilor – pe care noi, nouă inşi din grupa I, l-am compromis pentru că am cântat, în aşa mod încât s-a auzit şi în cabinetul rectorului, care era cu două etaje mai jos (despre această istorie voi scrie într-un articol aparte).
  8. „Потому что мы банда!” – era sloganul pe care îl strigam cu gaşca mea de colegi hoinărind pe străzi după un concert sau o petrecere la care ne duceam.
  9. Parcul Valea Morilor – care era oaza noastră. Dacă nu aveam ore ne duceam să ne plimbăm cu barca şi făceam bătălii acvatice că ajungeam uzi leoarcă la mal.
  10. Biblioteca „I. Haşdeu” – care era a doua mea casă, mai ales în primii ani când aveam de citit o listă impunătoare la literatura universală şi tot timpul meu liber îl petreceam acolo.
  11. Îmi aduc aminte de mai mulţi profesori. Unul, Dumnezeu să-l ierte, suferea de boala lui Parkinson şi dura o veşnicie până făcea apelul. Altul mi se asocia cu o adevărată loterie, mai ales în timpul examenelor. Prima lui întrebare pe care ne-a adresat-o a fost „Ce căutaţi voi la facultatea asta?” Acum când stau şi mă gândesc mai bine, era o anumită logică în cuvintele lui. Îmi aduc aminte de un alt profesor care trezea fiori în inimile studentelor. Era inteligent, cu un simţ al umorului uşor sarcastic, cu ochelari şi cu gropiţe în obraji. Se mai întâmpla să mă cheme la catedră să stăm de vorbă, dar niciodată nu am întrecut limitele bunului simţ. Un alt profesor, ulterior şi decanul facultăţii, era considerat spaima studenţilor, în timp ce tot ce ne cerea este să dăm dovadă de un mod de gândire individual.
  12. Mi-aduc aminte de colegele mele alături de care nu dormeam nopţile pregătindu-ne de examene, în acelaşi timp împărtăşindu-ne tot felul de gânduri şi secrete.

Câte şi mai câte au fost… Nu mi-ar ajunge o noapte să le povestesc pe toate. Au fost şi drame, şi comedii, şi aventuri… Pentru mine studenţia a fost într-adevăr una din cele mai frumoase perioade din viaţă. Poate din acest motiv am decis s-o repet şi m-am înscris la a doua facultate, pe care în mai puţin de o lună urmează să o absolvesc. Dar despre aceasta în altă zi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s