GUSTUL COPILĂRIEI

Probabil vă întrebaţi de ce am făcut o pauză atât de îndelungată pe blog. Au nu cumva m-am plictisit să scriu sau poate mi s-a întâmplat ceva? Nici una, nici alta, slava Domnului. Răspunsul e simplu – asemenea copacilor, am dat în floare şi am aşteptat albinuţele să mă polenizeze şi ca să nu întrerup procesul coacerii gândurilor, am încetat comunicarea cu Internetul, dedicându-mă întru totul familiei. S-au adunat multe istorioare de povestit, gânduri de împărtăşit, amintiri de depănat şi bătături de piperat. Dar aş vrea să încep cu partea cea mai dulce a lucrurilor.

Există raiul pe Pământ? Există!!!

Pentru mine paradisul înseamnă cele trei zile senine petrecute la natură alături de cei dragi. Tati ne-a dus la cumpărături şi ne-am ales toate cu o rochiţă drăguţă (chiar şi cea mică care e pe drum). Apoi ne-am dus în parcul unde mergeam cu părinţii când eram mică. Am făcut o călătorie în timp. În afară de „elementele burgheze” ca chipsurile şi coca cola comercializate la gheretele de la intrare, nimic nu s-a schimbat. Aceleaşi alei, acelaşi orăcăit liniştitor din partea iazului, aceleaşi carusele şi chiar şi muzica aceeaşi, datorită postului Retro FM transmis la toate difuzoarele. Ne-am plimbat cu barca, am mâncat vată de zahăr şi am făcut multe multe baloane de săpun.

„Mami, da tu tot ai fost micuţă?”, mă întreabă fiica mea „Am fost”, „Da tu tot te jucai cu mama ta şi cu tata?”, „Mă jucam”, „Mami, da de ce ai crescut mare?” – întrebare care m-a pus în stupoare – „Pentru că nu am avut de ales, toată lumea creşte mare, doar că mami tot copil a rămas”. „Asta cum?”, mă întreabă nedumerită fiica mea.

Cum, cum? Iată cum: eu încă mai sunt în stare să mă bucur de un cer senin şi o zi cu soare, să savurez din plin o îngheţată care mi se prelinge pe degete şi să joc „класики” chiar şi cu burta cât o şură (nota redactorului: класики: cel mai popular joc al copilăriei sovietice, constă în desenarea pe asfalt a 10 blocuri într-o ordine anumită pe care trebuie să le treci prin sărituri).

Ce paradox: când eram mică abia aşteptam să cresc mare, iar acum cât de mult mi-aş dori să mă întorc în copilărie măcar pentru o zi… Astăzi copilăria mea reînvie într-un fel graţie fetiţei mele, doar că nu întotdeauna pot face faţă energiei ei🙂

Un gând despre “GUSTUL COPILĂRIEI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s