ASTA DA, CUMĂTRISM!

Noi suntem foarte gălăgioase, noi suntem foarte guralive, noi suntem foarte nebune şi noi suntem foarte sexoase. Într-un cuvânt – noi suntem cumetrele! Azi ne-am întrunit toate după o pauză destul de îndelungată ca să ni se facă dor una de alta şi ca să stăm ca pe timpurile celea bune. Se zice că nu există prietenie adevărată între femei, dar eu cred că acest lucru e valabil acolo unde nu se doreşte o astfel de prietenie. Astăzi am înţeles încă o dată cât îmi sunt de scumpe cumetrele mele şi cât îmi era dor de şezătoarele noastre: cu scărpinarea limbilor, spălarea oaselor, luat peste picior şi hohote de râs încât credeam că o să-mi plesnească burtica. Există un farmec aparte în aceste cuconade, o plăcere pe care bărbaţii nu o pot descifra şi nici nu o pot compensa. Eu am mare noroc de cumetrele mele pe care nu le-aş schimba pentru nimic în lume. Astăzi nu ne batem cu pumnul în piept, ci pur şi simplu suntem prietene. Poate pentru că uneori nu spunem lucrurilor pe nume, alteori transformăm totul în glumă. Uneori ne ardem câte o palmă, alteori ne plângem în jiletcă. Uneori ne dăm cu sare în ochi, alteori ne ungem vorbele cu miere. Avem limbile lungi şi ascuţite, dar mintea ageră şi simţul umorului dezvoltat. Prietenia noastră are multe defecte, dar relaţiile dintre noi au trecut prin atâtea încercări, confesiuni şi ispite, încât vrei nu vrei suntem de nedespărţit. Asta da, cumătrism!

P.S. În curând, în exclusivitate pentru rubrica Cerdacul amintirilor, tanti Nastea o să vă povestească cum trei cumetre s-au înrudit pe o… balegă.

One thought on “ASTA DA, CUMĂTRISM!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s